Academicianul Dimitrie A. Sturdza
Dimensiune font:
„Om mare al experienţei noastre începătoare”, cum a fost numit de N. Iorga, Dimitrie A. Sturdza a primit caracterizarea ce i se cuvine din partea savantului Dr. I. Cantacuzino: ”... între atâtea individualităţi superioare şi pline de însufleţire pe care le-a produs la noi admirabila generaţie de la 1848, Dimitrie A. Sturdza a fost incontestabil una din figurile cele mai originale şi cele mai profund devotate operei de regenerare naţională îndeplinite între 1848 şi 1877. Numărul de studii istorice, de documente adunate, adnotate, este imens şi constituie pentru istorie, dar mai ales pentru istoria Principatelor, o nepreţuită comoară”.
Fiu al lui Alexandru Sturdza, fost ministru ai Moldovei, Dimitrie A. Sturdza s-a născut Ia 10 martie 1833, în satul Miclăuşeni, comuna Butea, judeţul Iaşi. După studii făcute în Germania, unde s-a specializat în ştiinţele economice, financiare şi istorice, a debutat în viaţa politică a Moldovei ca secretar al Divanului ad-hoc (1857). Apoi, timp de cinci decenii, a desfăşurat o bogată activitate socială şi politică, participând efectiv la toate evenimentele ce au semnificat piatra de temelie a României moderne. A fost ministru în mai multe rânduri (1866 - 1908), prim-ministru (1895 - 1896, 1897 - 1899, 1901 - 1904, 1907 - 1908) şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal (1892- 1908).
Membru al Academiei Române din anul 1871, Dimitrie A. Sturdza a fost timp îndelungat secretar general al acestui for ştiinţific, contribuind la îmbogăţirea patrimoniului ei, prin elaborarea unor monumentale colecţii care concentrează cele mai semnificative documente politice privind istoria României („Acte şi documente relative la istoria renaşterii României”, 11 volume, 1899 - 1909; „Documente privitoare la istoria românilor”; seria „Hurmuzaki”, vol. V , supl. I. şi vol. VI, supl. I. 1894 - 1895).
Economist cu solidă pregătire, Dimitrie A. Sturdza a abordat pertinent, în câteva studii de interes durabil, problemele financiare ale României, în subsidiar, aspecte legate de numismatica naţională. A fost unul dintre întemeietorii Creditului financiar rural din ţara noastră şi directorul acestei instituţii. A publicat, de asemenea, numeroase studii despre istoria României.
Dimitrie A. Sturdza a încetat din viaţă în urmă cu un secol, în ziua de 8 octombrie 1914, la Bucureşti, unde i s-au organizat funeralii naţionale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau