Acasă la Ensor (II)
Dimensiune font:
James Ensor s-a bătut pentru crezul său şi a reuşit după un timp să fie apreciat şi recunoscut pretutindeni, fără a fi o clipă perceput ca oficial. I s-a înmânat în 1933 Legiunea de Onoare, succedând titlului de Cavaler al Ordinului Leopold, acordat în 1903. În 1931 a fost proclamat la Bruxelles „Prinţ al picturii”. Cel căruia i se închideau porţile în perioada de început a creaţiei, era chemat în anii '30 să expună la cele mai selecte galerii din lume. În 1932, la Paris, la Muzeul Naţional Jeu de Paume i-a prezentat 179 de lucrări. În 1946 a fost invitatul prestigioasei National Gallery de la Londra. Cele mai mari colecţii din lume au manifestat un interes sporit pentru achiziţionarea operelor lui Ensor. Colecţionarii privaţi au prins a roi în jurul pictorului. S-a trecut la scrierea unor ample şi documentate monografii şi s-au editat serii întregi de cataloage raisonné. În 1913 sculptorul Rik Wouters i-a modelat un bust. 1940 e anul unei drame cu lung răsunet în viaţa lui Ensor. I-au fost distruse într-un bombardament german, care a lovit în noaptea dintre 28 şi 29 mai Muzeul de Arte Frumoase din Ostende, trei tablouri şi 118 gravuri. Primejdia ce-i ameninţa însăşi viaţa nu l-a clintit în hotărârea de a rămâne în oraşul natal în toţi anii războiului. Nu se putea pur şi simplu rupe de mediul acesta, ce era unul vital pentru creator. S-a crezut la un moment dat chiar că a murit şi câteva ziare au şi înserat ştirea. A supravieţuit războiului şi a celebrat victoria aliaţilor printr-o grandioasă expoziţie retrospectivă la Galeriile „George Giroux” din Bruxelles. Pe simeze au fost expuse 159 dintre operele sale reprezentative. Asfinţitul omului James Ensor era însă tot mai aproape. Şi-a dat obştescul sfârşit la 19 noiembrie 1949 la Clinica Sacré Coeur din Ostende. A fost înmormântat, potrivit propriei dorinţe, lângă dunele zugrăvite de el încă din primele lui pânze. Îşi doarme somnul de veci la Biserica Notre Dames des Dunes, la Mariakerke. Mormântul e impunător, sever, de loc în consonanţă cu spiritul muşcător şi vesel al expresionistului Ensor. Se întorsese aici în gravitatea începutului, la acea vârstă când, fascinat de dune şi de priveliştea mării, picta aceste peisaje în culori uneori dramatice. Într-o asemenea tonalitate au fost realizate două pânze, una mai mare, 81/100 cm, din 1896, şi alta mai mică, 54/67 cm. datată 1901. Cea dintâi se intitulează „Grande vue de Mariakerke”, iar a doua „Vue de Mariakerke”.
În prima te întâmpină o cromatică ceva mai stinsă, dar luminoasă, cealaltă, deşi a fost pictată în culori mai intense şi într-un spectru mai larg, surprinde panorama aşezării parcă aflată în pragul furtunii. Amândouă au ca punct central, nucleic, turla bisericii în cimitirul căreia a fost sortită a se săvârşi veşnicia lui Ensor. Două vederi ale aceluiaşi topos, două stări de spirit diferite şi o poetic tensionată logodire a cerului cu pământul şi adăpostirile vieţuirii omeneşti. În toate sălăşluieşte însă veşnicia.
Duhul ludic al lui Ensor se exprimă în toată graţia lui spre împărtăşire la Ostende, pe strada Flandra nr. 27, cea de a patra reşedinţă şi ultima a artistului în oraşul de la malul Mării Nordului. Se născuse pe strada Lungă, la nr. 44, acum 20, la 13 aprilie 1860. Familia a închiriat în 1876 un apartament tot pe aceeaşi uliţă, la numărul 66, în prezent 44. În 1880 au schimbat şi strada şi s-au stabilit pe Flandra 23, colţ cu bulevardul Iseghem. În 1917 s-a petrecut ultima mutare, la nr. 17, 27 al ora actuală. Era casa moştenită de la unchiul Leopold Haegheman, fratele mamei. E imobilul în care îl putem întâlni acasă la el pe Ensor.
Strada Flandra, unde a curs cea mai mare parte a vieţii pictorului aduce, privită în trecerea pe caldarâmul din piatră cubică, dar mai ales descoperită dintr-unul dintre tablourile sale, intitulat „Musique rue Flandre”, 1891, o liliputană piesă de doar 24/19 cm., cu un decor ca de pe un platou de filmare american. E îngustă, tăiată între clădiri masive, cu placaje din cărămidă aparentă. Faţadele sunt aliniate perfect, au multe ferestre şi balcoane abia configurate de grilajele din fier forjat. Fiecare imobil are acces limitat la uliţă, şi din acest motiv s-a dezvoltat pe verticală şi înspre curtea interioară, cum s-a întâmplat peste tot în Europa pe arterele comerciale. La parcelarea amplasamentelor de construcţie ieşirea la stradă nu a depăşit îndeobşte spaţiul unei prăvălii. Din această pricină proprietarii au fost nevoiţi să-şi contureze habitatul într-o desfăşurare suitoare, de cel puţin trei etaje, la care se adăuga neapărat o pivniţă în subsol. Aşa a fost proiectată şi clădirea de la nr. 27, proprietate a unchiului Leopold Hagheman. Familia Ensor, care-şi pierduse capul, pe James Frederic, mort în 1887, s-a mutat aici în 1917. Proprietarul deschisese la parter o prăvălie, în care mătuşa pictorului vindea suveniruri, jucării, chinezării, cărţi poştale, măşti, cochilii. Odată stabilit la noua adresă, Ensor a renunţat la magazin, dar a conservat intact interiorul acestuia, ce va fi o generoasă sursă de inspiraţie pentru pictor.
Din cartea în pregătire „Priveliştile lumii în zugrăvituri de cuvinte”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau