Acasă la Ensor (III)

Şederea lui James Ensor pe strada Flandra coincide cu schimbarea la faţă a picturii sale, cu deplasarea spre un expresionism în cheie proprie. Paleta se înflăcărează, accentele de sarcasm ajung a fi dominante în textura tablourilor. Pânza în care redă imaginea străzii datează din 1981, din vremea când domicilia la nr. 23. Pulsiunile ei cromatice sunt şăgalnice. Siluetele clădirilor nu se îndepărtează de original, încât, la o ipotetică şi de nedorit dispariţie a lor, edilii ar avea la dispoziţie un preţios document pentru reconstituire.
Starea de spirit a lui Ensor din timpul locuirii în strada Flandra a fost una tonică, cum lasă să se întrevadă chiar lucrările perioadei, cu osebire cea consacrată arterei respective. Uliţa, străjuită de edificii pictate într-o cromatică vie, aprinsă, e plină ochi cu muzicieni ce înaintează, cântând din alămuri şi ţimbale cât îi ţin puterile, parcă vroind să trezească la viaţă întreaga suflarea din Ostende. Toate câte sunt pe pânză s-au prins într-o horă a bucuriei, de care se molipseşte şi cerul, ce parcă a luat foc.
Cât a locuit pe strada Flandra, la nr. 27, Ensor s-a simţit în largul lui. Era înconjurat de elemente inspiratoare. Adăugase el însuşi altele menite a crea o atmosferă stimulativă. Între acestea, desigur, măştile, leit motivul creaţiei. Deschidea uşa şi intrând dădea cu ochii de schelete, cochilii, chinezării. Urca apoi în Salonul Albastru , de la etaj, şi se apuca să le transpună pe pânză. La mezanin, unde era bucătăria se desfăta cu miresmele ce-i sugerau tonuri şi arome cromatice. Tot la acest nivel, într-o odaie de la capătul culoarului, se găsea biroul. Îi spunea camera informală. Acolo erau masa de lucru şi radioul ce-i oferea momente plăcute de delectare muzicală, cu ecouri, de asemenea, în arta sa. Potrivit tradiţiei statuate în secolul al XIX-lea cea mai încăpătoare şi frumoasă cameră era salonul. Era numit etajul frumos. Cuprindea şi sufrageria. Ensor a respectat cutuma şi a botezat spaţiul, folosit şi ca atelier, cu numele de Salonul Albastru. Pereţii erau plini de tablouri, între care se remarca „Intrarea lui Christ în Bruxelles”. Se alăturau pe acelaşi perete, în stânga şi în dreapta, „Răzbunarea lui Hop-Frog”(1898), inspirată de o povestire a lui Edgard Allan Poe, „Mariakerke” ( 1896), „Bărci eşuate”(1888), „Muzica străzii Flandra” (1891), „Demonii mă plictisesc”, o aqua forte din 1895, după un desen din 1888, şi „Christ potolind furtuna”( 1886). Şi ceilalţi pereţi erau plini de tablouri devenite celebre. La armoniul primit în dar de la familia Lambotte, un fel de altar al încăperii, a compus baletul „Gama dragostei”, isprăvit în 1911 şi pus în scenă în 1924 la Opera Flamandă din Anvers. Deasupra armoniului tronează „Intrarea lui Christ în Bruxelles”. Pe placa neagră de sub tablou se hârjonesc câteva din măştile atât de dragi lui Ensor. Nu lipsesc „chinezăriile” ce-l atrăgeau de fiecare dată când intra în prăvălia mătuşii. Atracţia faţă de acestea a sporit când sora lui, Maria, s-a căsătorit în 1892 cu un chinez, un negustor din Germania, Taen Hee Tseu, mariaj ce n-a durat mult. Întâlnirea cu acest personaj i-a deschis lui Ensor porţile până atunci ferecate ale universului chinez. Din acesta a preluat, folosind creator, coloritul fremătător şi ludicul înţelept. (Va urma)

Din cartea în pregătire „Priveliştile lumii în zugrăvituri de cuvinte”

Sursa foto: en.wikipedia.org - Portretul lui James Ensor, de Henry De Groux (1907)