Acasă la Ensor (IV)
Dimensiune font:
Din Salonul Albastru, printr-un mic culoar, se păşea în sufragerie, dominată de un mare dulap neo-baroc, regăsit în picturile, desenele şi gravurile semnate de Ensor. În afară de masa solidă, rotundă, la care se dejuna şi cina, alte piese de mobilier nu existau, dar cadrul era conturat seducător, cu lucrări ce evocau pitoresc o lume şi creau acel mediu ce te ajută să arunci privirile spre ceilalţi. Între aceste piese se aflau „Mâncătoarea de scoici”(1882), „Fumătorii ciudaţi” ( 1920), „Băiaşii din Ostende”(1901), „Chinezării”(1906), „Flori şi vase chinezeşti”(1896), „Măşti singulare” şi „Dune şi marea” (1893). La al doilea etaj erau dependinţele şi apoi podul.
Acesta era cuibul lui Ensor, în care a avut întâlniri memorabile cu Maurice Gilliams, Vasili Kandinsky, Constant Permeke, Henri Stork, Maurice de Vlamink, fraţii Haesaerts. În Salonul Bleu au fost create cele mai multe dintre operele sale. După ceasurile de lucru încordat obişnuia să iasă pe balcon şi să privească uliţa. Străpungea cu privirea închipuirii dincolo de ziduri, către nesfârşirea mării, a planetei. Mi-l imaginez că arăta întocmai ca în autoportretul din 1934, intitulat „Baronul J. Ensor, «diavolul» şi blazonul său”, o pânză în ulei şi creion negru. Halatul purtat e tot negru, dar cu irizări roşcate. Părul, barbişonul şi mustaţa sunt albe. Ochii verzui, neastâmpăraţi, scrutează ageri zările, nu cumva să le scape ceva. Înlăuntrul fiinţei sale senzaţiile, impresiile, gândurile se ţes, dar gura strânsă nu lasă să iasă slobode afară ceea ce nu se cuvine şi nu l-ar onora pe un baron. O face însă vârtos în pictura sa, în exerciţiul căreia nu-i oprit de nici un tabu.
Din 1974 universul acesta domestic şi de creaţie a intrat în patrimoniul public. Modesta construcţie din secolul al XIX-lea a fost restaurată şi a căpătat statutul de muzeu în iunie acelaşi an. Inaugurarea oficială s-a desfăşurat în septembrie în prezenţa reginei Fabiola. Cel care a refăcut în articulaţiile cele mai fine atmosfera în care a trăit şi a creat Ensor între 1917-1949 a fost conservatorul muzeelor comunale din Ostende, Frank Edebau, responsabil cu tezaurul muzeistic din 1945 până-n 1980. Cu devoţiunea sa şi a restauratorilor locuinţa lui Ensor a reînviat prin tot ceea ce a avut caracteristic. Multe din piesele de mobilier sunt cele originale. La fel măştile, scheletele, chinezăriile. Majoritatea tablourilor în schimb e constituită din reproducerile pieselor pe care Ensor le avea pe pereţi. Numeroase fotografii de epocă redau acele colţuri şi elemente ce n-au mai putut fi reconstituite. În prăvălie descoperi într-o imagine fotografică cum arăta casa în vremea când aici funcţiona un butic. În acelaşi cadru, pe peretele din fundal te întâmpină Ensor. Se uită la tine din ramele unei portret foto realizat de prietenul său, fotograful Maurice Antony. Alte fotografii prezintă celelalte locuinţe ale lui Ensor din Ostende. La mezanin, în fostul birou al locatarului, se amenajează temporar expoziţii documentare privitoare la viaţa şi opera lui Ensor. Ciclul de expunere e de un an şi schimbarea are loc în luna aprilie. În acelaşi spaţiu se găsesc masca mortuară şi paleta artistului. Fotografiile de epocă aduc mărturii preţioase şi în celelalte încăperi. Toate laolaltă ne călăuzesc discret, dar ne dau sentimentul că am fost poftiţi la o întâlnire cu Ensor, acasă la dânsul, la Ostende, pe strada Flandra 27. Domneşte tăcerea, dar una vorbitoare, în această împărăţie a iluziilor din care a plecat iluzionistul, marele meşter. A lăsat însă semnele genialităţii sale. Parcă s-a ascuns în pădurea de măşti şi ne zâmbeşte. Ridică deodată biruitor pălăria roşie cu pană ca de păun şi un buchet de imortele, de sub borurile căreia măsoară dezabuzat comedia dell arte, spectacolul nebun al unei lumi ce a luat-o razna.
Din cartea în pregătire „Priveliştile lumii în zugrăvituri de cuvinte”
Sursa foto: wiki.cultured.com
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau