Alte flanări pe străzile Londrei

Mă întorc spre Parlament. Pe treptele lui Central Hall, clădire cu o cupolă de circ şi intrare de pivniţă, pustie astăzi, duminică, îşi odihnesc trupurile slăbănoage câţiva săraci, care au aşezat alături o cutie pentru ajutor. Din când în când monezi de câţiva penny se rostogolesc cu zgomot de pietrărie. Privirile nu-1 caută pe cel care l-a milostivit, şi nici acela nu s-a uitat decât o clipă, cât a dibuit locul de aruncare a banului.

O iau pe Bulevard, spre Trafalgar şi dau deodată de un fundac închis de o barieră, ou nişte felinare mari ca de arie. Doi poliţişti, cu castroane negre în cap, doi poliţişti tineri flecăresc, rezemaţi de bariera bălţată, iar un altul patrulează mestecând gumă americană, bălăbănind aparatul de emisie-recepţie. Mă uit după indicatorul străzii : Downing Street. E strada reşedinţei primului-ministru. Un fundac oarecare, o casă de cărămidă, un exterior ca multe altele, o intrare iluminată de un felinar galben. Din când în când iese cineva. Bărbaţi în costume cu tăietură elegantă, doldora de hârţoage, ca nişte funcţionari fiscali de provincie.

Noaptea se lasă cufundând oraşul în apele întunericului. Peste Tamisa podurile din piatră, podurile cetate, îşi aprind felinarele cu sclipiri de neon, cuprinzând cheiurile în cingători cu podoabe domneşti. Pe catargele vechilor corăbii engleze, corăbii cu pânze, foste glorii ale celei mai mari flote din istoria umanităţii, ancorate la malul Tamisei, transformate în restaurante cu specific marinăresc, se aprind cristalele de sare din odgoanele de demult, aşezând aripi de flutur negru peste schelărie de lemn. Noaptea vine ca în vechime pe malul Tamisei.

*

Existenţa şoferului englez nu este nici pe departe una uşoară. Viaţa omului de la volan e grea, zbuciumată. Pe autostrăzile cu grilaje din fierărie solidă ori pe străzile încovoiate din partea veche a oraşului se dă o luptă înverşunată pentru timp, pentru existenţă în ultimă instanţă. O luptă de multe ori inegală. Dacă în alte părţi şoferii automobilelor afişează o superioritate arogantă faţă de conducătorii autocamioanelor, aici raporturile sunt cu totul altele. La Londra omul de pe hardughia de 10, 20 şi mai multe tone e câteodată un dictator. Maşinile uriaşe dau cel mai ades ritmul circulaţiei. Este şi oleacă de sadism în felul de a fi al şoferilor care mânuiesc parcă nişte roţi-volante. Un sadism într-o oarecare măsură justificat. Orele petrecute de aceşti oameni pe maşină sunt orele pâinii ! Fac depăşiri nebuneşti scontând pe frica şi instinctul de conservare al celor de pe maşinile mici. Uneori nu permit cu nici un chip să fie depăşiţi. Chiar câţiva metri contează. Câţiva metri şi încă o şedere la stopurile unde coloanele ating dimensiuni de neînchipuit. Singurii care nu pot fi aproape niciodată învinşi sunt oamenii de pe Austinuri, taxiurile negre, nişte cupeuri, o caroserie care supravieţuieşte de decenii. Lipsa lor de scrupule este proverbială. Altfel, în balamucul de maşini de pe străzile Londrei ar fi condamnaţi la autoflagelare.

În schimb şoferii de pe Imperiale, maşinile cu etaj, un fel de batoze roşii, sunt calmi, nu se grăbesc niciodată, poate şi pentru că trăiesc tot timpul sentimentul unui echilibru relativ, cu tot plumbul turnat în butucul roţilor. Nu ştiu dacă acesta este adevărul, dar şoferii de pe omnibuzele care trec într-un galop de girafă se numără printre puţinii care respectă întru totul legile aspre ale circulaţiei britanice.

*

În schimb şoferii de pe Imperiale, maşinile cu etaj, un fel de batoze roşii, sunt calmi, nu se grăbesc niciodată, poate şi pentru că trăiesc tot timpul sentimentul unui echilibru relativ, cu tot plumbul turnat în butucul roţilor. Nu ştiu dacă acesta este adevărul, dar şoferii de pe omnibuzele care trec într-un galop de girafă se numără printre puţinii care respectă întru totul legile aspre ale circulaţiei britanice.
După ce-au coborât de la volan oamenii se întorc la ale lor, redevin ce sunt. M-am convins de asta încă o dată pe una din străzile cartierului Chelsea, pe Oslown Garden. O furgonetă intră dintr-o altă stradă în mare viteză. Un Volvo automatic, parcat lângă trotuar, o ia brusc în sens invers, fără să semnalizeze. O fracţiune de secundă a lipsit ca cele două maşini să nu se ciocnească în plin. Şoferul de pe furgonetă a virat cascadoresc şi cele două maşini s-au dus una pe lângă alta. Un far spart, o zgârietură. Pocnet de portiere. Cei doi au coborât. Cel de pe furgonetă, un tânăr brun, înfăţişare mai degrabă de meridional, celălalt un bătrân miop, cu mers poticnit, şi-au examinat maşinile. Un inventar rapid, un schimb de cărţi de vizită. Nici o drăcuială deşi poate vorbele stăteau gata să se articuleze. În aceeaşi zi, două raporturi au fost prezentate la poliţie, raporturi făcute de cei în cauză, pe baza cărora se va stabili vinovatul, adică cel bun de plată.

Sursa foto: wikimedia.org/ Trafalgar Square