Amos Oz, Rime despre viata si moarte, traducere de Ioana Petrideanu, Editura Humanitas Fiction, 2009

Un scriitor celebru, aflat la o intalnire literara unde se discuta propriile sale carti, isi construieste din figurile prezente in sala personaje. Un tanar imberb devine Poetul nefericit; un domn cu mutra sobra devine Educatorul conservator; actrita recitatoare care citeste din cartile Scriitorului devine Veverita, o aventura de o noapte s.a. Intre personaje se stabilesc relatii ad-hoc, de tipul sot-amant-fiu-vecin. Intregul joc are loc in mintea Scriitorului, obsedat de cateva intrebari de categorie grea: „Ce rol au povestile tale? Cui folosesc? Cine are nevoie, daca imi permiti sa intreb, de fanteziile tale?”.

Pe planul naratiunii, romanul este un joc de oglinzi care nu duce nicaieri. In buna traditie postmoderna, povestile ajung in cate o fundatura, se reiau din alt punct, alcatuind o tesatura fara intriga si fara consecinte. Raman in memorie, din acest „carnetel de incercari”, cateva scene erotice à la Amos Oz (romanul a fost nominalizat la un premiu pentru „descrieri sexuale redundante”, insa gusturile difera) si cateva figuri-tip din peisajul uman al Israelului contemporan. Versurile unui poet nationalist numit Tzfonia Beit-Halahmi, descris drept o figura idealista si benigna, autorul presupus al unei rubrici intitulate „Rime despre viata si moarte”, devin un leitmotiv al romanului.

Pe planul reflectiei, Scriitorul incearca sa raspunda la intrebarea aceea grea, la ce bun sa scrii „despre lucruri care exista”? Exista un raspuns complet, pentru care va trebui sa cititi intreaga carte, si unul partial si mai putin satisfacator: pentru ca scriitorii nu se pot abtine de la asta, chiar daca uneori risca sa fie luati pentru aceasta indeletnicire peste picior.

Sursa: http://revistacultura.ro