Andrei Dobos, Manastur story, Editura Vinea, 2007
 

Andrei Dobos e un fel de tare-moale. Manastur story vrea sa finalizeze gotic [„simt cum toate se rastoarna in mine/ si cum se invart haotic si cald// asta, la 22 de ani, seamana destul de mult cu o presimtire a mortii”]. Dar, dupa ce-ai dat de lobontiu, care-„si sudeaza relaxat, una dupa alta, tigarile fara filtru/ si viseaza sa manance o portocala uriasa/ cu sucul careia/ sa se manjeasca pana la urechi”, de Beribo, care doarme cu ochii deschisi si, cand se trezeste, „cerul acelei zile era limpede ca tuica”, de tanara Lenuta, care este blonda, face vraji la birou si „il invoca pe Belzebuth”, de bogdan, care a vazut un „grup de indieni/ imbracati ca-n star trek”, de filip care, de cand „au iesit urzicile/ merge serpeste, in zori/ la munca”, de bunicu, care „se imbatase si tinea mielul de Pasti in brate. Plangea in hohote si spunea printre sughituri ca nu vrea sa-l taie”, de soriceii din bucataria de vara, de doua batranici „vorbind „despre lapte”, de „ma cam strange caciula/  si am niste scame pe bluza” – constati ca Andrei Dobos e cel mai pro-vitae si mai intesat de referinte umane si umanizate bune ca niste covrigi calzi si insirate ca la starea civila. Cel mai apropiat punct de reper pentru poezia lui Andrei Dobos mi se pare Sorin Stoica, adica un tip de proza. Are genul lui de umanitate conviviala aflata in marginea ripostei dure, a „grumazului taiat”.

 

Sursa: http://revistacultura.ro