Andrei Plesu, Despre bucurie in Est si in Vest si alte eseuri

Andrei Plesu, Despre bucurie in Est si in Vest si alte eseuri, Editura Humanitas, 2006, 138 pagini

 

 

 

Nu ma voi referi la ultimul volum de pana acum al lui Andrei Plesu (o colectie de patru conferinte tinute in strainatate in perioada 2000-2003) in termeni de performanta literara. Scaderea pe care mi-o asum e de a lasa deoparte virtutea cea mai consistenta, mai certa si spectaculoasa a lui Andrei Plesu. Altminteri, aceasta scadere va ingadui o mai buna focalizare a ideilor pe care Andrei Plesu le avanseaza in spatiul circumstantial – dar prin asta nu mai putin caracteristic – al conferintelor.

De fapt: circumstantial si tocmai prin asta caracteristic. Revin imediat.

 

Volumasul contine patru conferinte tinute in fata unui public germanic: „Despre bucurie in Est si in Vest”, „Despre elite in Est si in Vest”, „Toleranta si intolerabilul. Criza unui concept”, „Ideologiile intre ridicol si subversiune”. Cea de a treia e singura care a fost reluata in varianta romaneasca – „la inceputul anului 2005, in seria de prelegeri organizata de saptamanalul (de fapt lunarul – n.m., M.I.) Cuvantul.”

„Nu e vorba de studii aprofundate, ci de expuneri destinate unui public larg”, se justifica, pe jumatate, Andrei Plesu intr-o „nota lamuritoare”.

Se justifica – de ce? Ce este nou?

 

Circumstantial si caracteristic

 

Teoria literara a pus in circulatie conceptul de naratar, de cititor implicat de un text. Problema cu textele lui Plesu nu e ca circumstanta x a facut ca textul y sa fie adresat „unui public larg”; e ca mizeaza pe un naratar cu handicap, obtinandu-si efectele din cooptarea lui in text ca interlocutor/ rezoneur.

Un naratar buimac, nedumerit, un om al vechiului regim cu probleme de adaptare si de intelegere. Andrei Plesu este inteligent in relatia dialectica pe care o fixeaza cu un astfel de interlocutor.

Sa luam exemplul editorialelor sale. Acolo, Andrei Plesu descopera de regula cate ceva care a incetat de multa vreme sa mai reprezinte vreo noutate; sa zicem, Internetul. Bun: Andrei Plesu descopera Internetul si serbeaza aceasta descoperire, intr-o prima miscare, mimand ca retraieste spaima simtita de pieile-rosii la aparitia primului tren. Internetul apare drept ceva sumbru, neguros si rapace; drept ceva fundamental incognoscibil, ca Dumnezeul lui Spencer, dar negresit periculos, ca Dumnezeul lui Israel. Urmeaza miscarea a doua: acum, Andrei Plesu pare sa descopere in propriile-i premise sumbre o umbra de sens, pe care cu sfortari demne, de geometru, o largeste incet-incet. Asa se ajunge la pasul al treiea, in care Andrei Plesu concede ca Internetul, folosit cu prudenta si civilitate, are avantajele lui.

Dincolo de spectacolul literar intotdeauna delectabil, sub raportul ideii astfel de texte sunt nule. Lucrurile pe care le descopera adesea Andrei Plesu intra in plaja de rutine a oricarui ins mediu adaptat la viata curenta.

Nu reduc la strategia retorica de mai sus intreaga literatura a lui Andrei Plesu, care contine lucrari de specialitate stimabile sau eseuri de o perfecta cinetica a inteligentei speculative („Minima Moralia”). Ma refer doar la textele in care Andrei Plesu se expune ca intelectual public: articole, editoriale, conferinte. Prin acestea, si mai putin prin „Despre ingeri”, participa Andrei Plesu la dinamica spatiului public.

Sa ne intoarcem la volumasul despre care spuneam ca este caracteristic.

 

Mai multe probleme, o singura solutie: umorul

 

E o idee care vertebreaza sistemul lui Andrei Plesu, si anume: trebuie sa avem umor. Surprinzator, acest truism apare pe post de concluzie in trei din cele patru conferinte.

In „Despre bucurie in Est si in Vest”: „Pentru a ajunge la un numitor comun ar trebui ca si dumneavoastra si noi sa avem mai mult umor.”

In „Toleranta si intolerabilul. Criza unui concept”: „O foarte consisteta sursa de toleranta, insuficient luata in seama, este umorul.”

In „Ideologiile intre ridicol si subversiune”: „Pentru a le rezista (ideologiilor – n.m., M.I), trebuie sa ramai viu, reactiv, neinregimentabil. Si sa-ti pastrezi umorul.”

 

…dar nu numai

 

Andre Plesu detine o plina de…  umor predilectie pentru truisme, nazbtii sau idei-placebo. Pe langa solutia universala a umorului, conferintele mai propun urmatoarele.

„Despre bucurie in Est si in Vest” propune reconstructiei europene aritmetica unificarii bucuriilor: „Unificarea europeana va insemna, intre altele, si o unificare a bucuriilor noastre, o armonizare a experientei bucuriei din Est cu experienta bucuriei din Vest.” (Cum? Nu se spune.)

„Despre elite in Est si in Vest” ajuge, dupa ocoluri si reductionime de felul „ceea ce comunismul vizeaza cu adevarat sunt elitele”, la conceptul mistic al unui sponsor cu disponibilitati de Mesia compulsiv: „In ce ma priveste, am in minte un portret ideal al sponsorului «cultural» si, de altfel, cred ca l-am si intalnit de cateva ori: e cineva care, dupa ce a investit cu folos in mari proiecte de educatie universitara, in cercetari despre arta guvernarii, legislatie, liberalism, ecologie si minoritati, in programe de revitalizare economica si institutionala, simte nevoia sa iasa din circumstantial, din rezonabilul de prima instanta, pentru a investi intr-un joc cu margele de sticla. A finanta instalarea lui Newton sub mar sau navigatia utopica a lui Columb s-a dovedit rentabil.”

De observat ca practica romaneasca a conceptului acestuia de sponsor e data de dialectica Patriciu-Gigi Becali.

Daca solutia de mai sus e discutabil mistica, solutia din „Toleranta si intolerabilul. Criza unui concept” e fara doar si poate mistica: „Alaturi de umor, un fundal stimulativ pentru toleranta este credinta adevarata, sau, ca sa folosesc un termen mai larg, simtul transcendentei. Intoleranta este, dimpotriva, o supralicitare a imanentei, o specie de miopie, care monumentalizeaza diferentele existente in desfasurarea indefinita a orizontalei, o miopie incapabila sa ia inaltime, sa priveasca lucrurile nu din perspectiva zarvei cotidiene, ci din aceea a unei calme, inalte, atemporalitati. Toleranta anticipeaza sau imita «ingaduinta» suverana a lui Dumnezeu…”

In conditiile in care incipitul conferintei a ironizat pretentiile unui universitar indian de a fundamenta drepturile omului pe dharma, un termen parohial-mitologic cu totul exotic in contextul rational-„universalist” al discutiei, greseala lui Andrei Plesu este grosolana, ceva de tipul „Am dat iada si-am luat capra”.

 

In cerc

 

Pe langa retardul manifestat in orice inseamna context pragmatic neanecdotic (de tipul: exista prolema x pentru ca y si z; propun ca solutii secventele a, b si c pentru ca d, e si f), o alta dsponibilitate amplu exploatata a conferintelor lui Andrei Plesu este predilectia discursului pentru circularitate.

Iata conferinta „Ideologiile intre ridicol si subversiune”. Aici pasii sunt urmatorii:

(1)Premisa: Toate ideologiile sunt rele

(2)Definirea domeniului: „toate ideologiile” egal „comunism+nazism+ceva subproduse ale stangii ameriane

(3) Definitie a ideologiilor pe baza premisei ca ideologiile sunt rele

(4)Pe baza definitiei sunt desprinde doua trasaturi tari ale ideologiilor

(5) aceste doua trasaturi tari sunt discutate pentru a ajunge la concluzia ca, surpriza, toate ideologiile sunt rele.

 

Ca  sa nu mai amintesc de accidente de traseu, cum ar fi acela ca Andrei Plesu foloseste urmatoarea definitie „de lucru”: „ideologiile sunt constructii rapide de idei, izvorate dintr-un interes privat sau de grup si avand drept scop modificarea mentalitatii publice, a institutiilor si a vietii sociale. … ideologiile nu se preocupa de elaborari ample, nu intarzie in detalii si n-au timp de analize temeinice. Nu vor sa produca sisteme explicative, ci scheme transante, mobilizatoare. Punctul lor de pornire nu e realitatea propriu-zisa, ci un interes de clasa sau de categorie sociala. Prin urmare, ideologul nu vrea sa inteleaga lumea. Vrea s-o schimbe, intr-un fel care sa coincida cu principiile si telurile sale; e, asadar, o natura mai curand utopica si egolatra. El se crede chemat sa decida asupra modului optim de organizare a lumii si crede ca felul sau de a intelege fericirea se potriveste intregii umanitati.”

Aceasta definitie pare sa fie luata din „Enciclopedia Blackwell a gandirii politice”, si anume din pasajul care identifica definirea critica a ideologiei asa cum apare ea in corpusul marxismului fondator. Iata-l pe Andrei Plesu calarindu-l pe Marx impotriva comunismului: o imagine de retinut.

 

 

Sursa: http://revistacultura.ro