Arheologul Ioan Andrieşescu

* 125 de ani de la naştere

Printre oamenii de ştiinţă din România, care au determinat, stimulat şi au confirmat progresele cunoaşterii trecutului nostru naţional, printr-o campanie metodică şi sistematică, au fost Vasile Pârvan şi Ioan Andrieşescu, socotiţi drept creatorii şcolii româneşti de arheologie.
În dezvoltarea ştiinţei arheologice din ţara noastră, în domeniul preistoriei şi al învăţământului universitar, Ioan Andrieşescu a jucat un rol important. El este ctitorul preistoriei din România şi creatorul primei catedre universitare, consacrată studiului acestei noi ştiinţe. Moldovean, ca şi alţi istorici de seamă ai ţării, Ioan Andrieşescu s-a născut, în urmă cu 125 de ani, la 2 mai 1888, într-o familie de intelectuali din Iaşi. În 1906, după terminarea studiilor secundare, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii „Al.I. Cuza”. Licenţiat în 1910, Ioan Andrieşescu devine doctor în litere, cu teza: „Contribuţie la Dacia înainte de romani” (1912). Asistent (1915), subdirector (1919) şi director (1927-1936) la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti, Ioan Andrieşescu şi-a legat pentru multă vreme numele de această instituţie şi de activitatea de cercetare a preistoriei. Apoi, s-a consacrat numai activităţii didactice universitare şi cercetării ştiinţifice. Şi-a început munca în învăţământ, ca profesor de istorie antică la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi (1918-1919), după care s-a transferat la Bucureşti, unde a ajuns profesor titular (1927) la prima Catedră de preistorie şi antichităţi înfiinţată în ţara noastră pe lângă Facultatea de Litere, unde a funcţionat până la sfârşitul vieţii. Între anii 1938-1944 a fost şi director al Seminarului de arheologie şi preistorie de la facultatea susmenţionată.
Opera lui Ioan Andrieşescu, remarcabilă prin numărul studiilor şi al săpăturilor executate, este de o însemnătate şi mai mare prin rolul pe care l-a avut în crearea unei specialităţi noi în istoriografia română: preistoria. Ioan Andrieşescu a publicat peste 50 de lucrări ştiinţifice originale, începând cu teza de doctorat apărută în 1912 şi încheind cu studiul „Replică la afirmări fără nici o bază în probleme continuităţii şi contribuţia arheologiei”, tipărit în 1944. De asemenea, I. Andrieşescu a depus o activitate susţinută pe teren, prin săpăturile arheologice efectuate în Dobrogea,Oltenia şi Câmpia Română, între anii 1916 -1931. Pentru merite didactice şi ştiinţifice, I. Andrieşescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române. S-a stins din viaţă la 17 decembrie 1944, în Bucureşti.

Ionel Maftei