Asumarea crucii personale şi sfinţenia
Dimensiune font:
În lectura evanghelică din duminica Sfintei Cruci se află şi următoarele afirmaţii ale Domnului Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”. (Marcu 8, 34-35)
A-L cinsti pe Hristos - Mântuitorul lumii, a-ţi asuma Crucea sa, este o alegere, expresia clară a libertăţii de voinţă lăsate omului de către Dumnezeu, încă de la crearea sa, iar nu o obligaţie. Apoi, odată fiind făcută alegerea, se impune asumarea crucii personale, şi urmarea Lui. Asumarea aceasta include, deopotrivă, bolile sau neîmplinirile trupeşti ori psihice care, din diverse pricini, nu sunt vindecabile, precum şi „presiunile” puse asupra noastră de către factorii exteriori, de contextul familial, social, politic, istoric, în care ne-am născut şi trăim sau în care am ales, în mod voit, să trăim.
A doua parte a citatului pare să exprime un paradox, însă este doar un exemplu concret de logică divină sau meta-logică. Logica umană spune că omul trebuie să se conserve, să lupte în mod egoist şi chiar în detrimentul celui de lângă el, pentru a-i fi cât mai bine în această lume. Logica divină nu anulează, în nici un caz, responsabilitatea persoanei umane pentru viaţa terestră efemeră mulţumitoare în această lume, ci doar arată în mod clar o altă prioritate pentru om, de dincolo de lumea aceasta: veşnicia, lumea spiritului, Împărăţia lui Dumnezeu. Este vorba, în fond, despre o meta-ierarhie valorică, despre ierarhizarea priorităţilor omului din perspectiva Creatorului şi implicit a rostului său real.
Dintre cei ce şi-au asumat ierarhia lui Hristos, iar nu pe a lumii, se „nasc” Sfinţii, prietenii, casnicii lui Dumnezeu, cum îi numeşte Sfântul Pavel. Fiecare dintre noi, dintr-o ţară prin excelenţă creştină, am avut în proximitatea noastră, cel puţin o dată în viaţă, Sfinţi, oameni curaţi şi limpezi sufleteşte, care şi-au cultivat constant comuniunea iubitoare cu Dumnezeu şi cu semenii. Un astfel de om am cunoscut şi eu, mi-a fost Părinte spiritual, vreme de zece ani. În noaptea de 11 spre 12 aprilie 2002 s-a mutat în veşnicie, alături de alţi doi Sfinţi români comemoraţi în aceste zile: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica şi Sfântul Mucenic Sava de la Buzău. Întâlnirile şi prieteniile de suflet lasă răni adânci la despărţirea prin moarte; însă credinţa în posibilitatea revederii în veşnica Lumină a lui Hristos naşte recunoştinţa de a fi fost contemporan cu unul dintre cei ce şi-a plămădit, consecvent, sfinţenia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau