Aţi văzut vreodată cum doarme aerul?
Dimensiune font:
Poemele Deltei. Rodion (Editura Opera Magna, 2012) constituie o apariţie singulară în poezia noastră de azi, o surpriză de nimic anunţată în cărţile anterioare, versuri şi proză, ale lui Valentin Talpalaru; Poemele Deltei. Rodion e un singur poem, cu un amplu şi bine construit nivel parabolic, temele şi procedeele amintind de proza lui Vasile Voiculescu şi Tudor Dumitru Savu. În fapt, parabola e o modalitate a prozatorului; trecută în poezie, ea iveşte pericolul discursivităţii, pe care, însă, Valentin Talpalaru îl intuieşte şi ştie să îl ocolească. Astfel, figura care tutelează poemul este Delta, o fiinţă vie (aşa cum, în ciclul Hallipa al Hortensiei Papadat-Bengescu, dar şi în poezia lui Mircea Cărtărescu, Oraşul este o fiinţă vie), Dunărea e casa luminii şi a dragostei, ea palpită, respiră şi din viaţa ei creşte viaţa lui Rodion, bunul Rodion care şi-a dorit să fie peşte: „Bunul Rodion şi-a dorit să fie peşte./ Măcar o zi să ducă pe umeri Dunărea/ până acasă. Fără lotcă/ fără vâsle, fără plânsul lunii în spate./ Bunul Rodion îşi ascundea dorinţele/ într-un solz/ pe care-l avea de prunc subsuoară/ precum peştii branhiile./ Păşea prin praful uliţei/ mirosind a sfinţi şi-a mărar/ ca şi cum ar fi înotat/ printr-o lumină mai caldă ca apa./ Casele satului se schimbau pe rând/ în câte o arcă/ gata să plece spre mare./ Bunul Rodion avea să fie peşte;/ care să înoate în faţa oamenilor/ spre un ostrov, spre un liman/ cu toate neamurile în urmă/ ca un cârd de roşioare şi lini/ocolind plânsul timpului./ Acolo, Dumnezeu le pregătise deja/ o masă la care să stea toate sufletele bălţilor/ ca nişte arhimandriţi cu plete verzui,/ cu un peşte în loc de inimă”.
Născut de „mama Deltă”, purtând semnul (un solz sub braţ), bunul Rodion (peşte, dar, poate, şi o salcie din „poporul de sălcii”, un nufăr sau o lişiţă) e salvatorul lumii unde a fost trimis de mama sa pentru a mântui; umblă pe ape şi are un schit de stuf, cu nuferi şi candele de apă - un altar de unde va trece la ceruri -, unind malurile timpului, înaltul (ochiul soarelui) cu adâncul peştilor; bunul Rodion, însoţit de Evdochia sa e peştele din plasa pescuitorului de oameni, cel care primeşte bolile şi păcatele oamenilor în duhul dăruirii Magilor de la Răsărit: „Lui Rodion păsările îi aduceau semnul/ cum că aerul stă chiar deasupra lui./ Lişiţele şi cormoranii scobeau în albastru/ un gol, apucau cu ciocul zdreanţa albastră/ ca pe o broboadă - aşa cum avea Evdochia / şi i-o aduceau deasupra casei./ Doamne, câte nu mai curgeau din ea -/ bătrâneţe, boală, foamete, prunci./ Rodion primea cu bucurie,/ le strîngea în braţe şi le arăta lumii: «Iată, boala mi-a intrat în mâini, în oase,/ părul meu este ca scoarţa salciei/ şi sărăcia s-a mutat în şopron./ Evdochia mi-a ascuns în lada de zestre/ portretul de mire. Mângâierile ei/ mi-au făcut pielea ca la peştii cei aspri,/ O viaţă v-am dat râsul meu, ochiul meu,/ cântecul meu de flăcău/ dar din boală, din bătrâneţe/ nu vă dau o fărâmă!/ Sunt ale mele/ Şi alor mei!»”. Bunul Rodion se poate regăsi, în înţelesurile care trimit poezia lui Valentin Talpalaru spre textele creştinătăţii, în pilda fericitului Ieronim; despre acesta se spune că a stat zeci de ani la gura peşterii din Betleem, a oferit, în fiecare zi, câte un dar Pruncului, n-a primit nici un răspuns până când, văzându-l supărat, Domnul i-a spus: „Ieronime, dă-mi păcatele tale!” Poate fi păcatul un dar de preţ? Da, se poate răspunde, dacă îl primeşte Domnul pentru a-1 lua de pe umerii fericitului Ieronim. Trecând în parabola din Poemele Deltei. Rodion: pot fi bolile, bătrâneţea, foametea, sărăcia - daruri care se primesc, iată, cu bucurie? Da, răspunde poetul, în orizontul modelului”, dacă acestea sunt primite de peştele prins în plasa pescuitorului de oameni, cum Îi spune Evanghelia lui Iisus; Rodion, bunul Rodion ilustrează, în această paradigmă, condiţia şi fapta apostolului, ale celui care predică pentru a izbăvi lumea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau