Biologul Viorica Simionescu
Dimensiune font:
Cadru didactic şi cercetător de prestigiu, conf. dr. Viorica Simionescu a slujit învăţământul universitar ieşean timp de aproape patru decenii.
S-a născut la 1 septembrie 1929 în comuna Zamostea, judeţul Suceava, unde a urmat şcoala primară. Studiile secundare le-a făcut la licee din Botoşani şi Dorohoi. În anul 1948 s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Naturale de Ia Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, devenind licenţiată în 1952. În acelaşi an este încadrată la Catedra de Zoologia vertebratelor, ca preparator, unde parcurge toate treptele universitare, până la cea de conferenţiar, în 1972.
În 1985 a fost aleasă şef al Catedrei de Biologie, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii. În calitate de profesor al Facultăţii de Biologie – Geografie – Geologie de la Universitatea ieşeană a condus lucrările practice la mai multe discipline şi a predat numeroase cursuri. În cercetarea ştiinţifică s-a manifestat în două direcţii principale: Probleme legate de suprafaţa branhială, creşterea relativă la unii peşti. A doua direcţie căreia i-a consacrat atenţie a fost studiul complex al mamiferelor mici din ţara noastră punându-şi în valoare capacitatea de biolog, devenind specialistă recunoscută în România şi Europa.
A susţinut doctoratul la Universitatea din Iaşi, în 1971, cu teza: „Studii asupra populaţiilor de rozătoare din familia Muridae Gray 1821” (Rodentia) din România. În multe lucrări s-a preocupat de stabilirea influenţei factorilor abiotici şi biotici asupra populaţiilor de mamifere mici din diverse tipuri biocenoze din zonele de stepă, subcarpatică şi carpatică a Moldovei. La formarea sa ca biolog au contribuit în primul rând munca de laborator, specializările efectuate în Rusia (1963) la Universităţile din Moscova şi Leningrad, Institutul de Zoologie, participarea la congrese internaţionale etc.
Viorica Simionescu a publicat peste 70 lucrări, multe în limba engleză. Prin activitatea didactică depusă la Catedra de Biologic, numele conf. dr. Viorica Simionescu rămâne legat de evoluţia învăţământului în perioada 1952 - 1990, mai ales prin stimularea gândirii ecologice la studenţi. Trecută în lumea umbrelor în urmă cu un sfert de veac în ziua de 5 februarie 1990, Viorica Simionescu îşi doarme somnul de veci la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau