Biserica de factură bizantină descoperită la Alba Iulia, din secolele X-XI

 În ceea ce priveşte perioada primelor secole creştine pe teritoriul României, dovezile documentare şi arheologice cele mai expresive sunt cele aferente teritoriului Dobrogei. Este firesc să fie aşa, fiindcă misiunea creştină primară s-a făcut prin intermediul drumurilor terestre şi al celor maritime, după cum Apostolul Neamurilor - Pavel cu exactitate descrie în Epistolele sale păstrate în Noul Testament. Dobrogea fiind poarta de acces a teritoriilor noastre la mare, cei mai mulţi creştini, sau misionarii creştini vor fi păşit pe teritoriul actual al României pe acolo, unii chiar stabilindu-se în ţinut, unde exista o cultură greco-romană bine reprezentată, iar viaţa economică era înfloritoare. Acest lucru a favorizat închegarea unor comunităţi creştine considerabile, şi implicit organizarea bisericească bine structurată. Organizare care se subsuma Bisericii Bizanţului, desigur, fiindcă Dobrogea a fost în sfera Imperiului Bizantin, deşi cu un grad sporit de autonomie, până la începutul secolului al XV-lea, când a trecut în componenţa Imperiului Otoman. Perioada migraţiilor, a invaziilor diverselor popoare asiatice, a afectat profund teritoriul Dobrogei, şi implicit viaţa creştină de acolo.

 Dar nu numai în Dobrogea s-au şters foarte multe urme culturale, istorice, religioase, în a doua jumătate a primului mileniu creştin şi în prima parte a celui de-al doilea. Cu atât mai preţioase devin descoperirile arheologice care scot la iveală vestigii ale primului mileniu pe teritoriul României.
Una dintre aceste descoperiri, de importanţă majoră pentru toată istoria românilor, şi în special pentru istoria lor cultural-religioasă, este cea făcută în anul 2011, în Cetatea Alba Iulia, cu ocazia restaurărilor de amploare care s-au efectuat acolo.

 Este vorba despre ruinele unei biserici de factură bizantină, datată cu certitudine în secolele X-XI. Descoperirea lor s-a făcut iniţial din întâmplare, în timpul săpăturilor la conducta de apă, în apropierea Catedralei Romano-Catolice Sfântul Mihail şi a Arhiepiscopiei Catolice, pe terenul aflat în proprietatea Arhiepiscopiei Catolice. Săpăturile amănunţite ulterioare şi multitudinea de indicatori arheologici din context au permis datarea cu exactitate a bisericii: a doua jumătate a secolului al X-lea şi prima jumătate a secolului al XI-lea. Astfel, ruinele bisericii bizantine de la Alba Iulia au devenit o importantă bornă de orientare în istoria Transilvaniei, a Ungariei şi a României, fiind printre foarte puţinele biserici datate cu certitudine în secolul al X-lea., şi în mod evident, mult anterioară Catedralei Catolice Sfântul Mihail. 

 Localitatea Alba Iulia era una importantă încă în preistorie, existând dovezi arheologice, în partea de nord a oraşului actual, care atestă o localitate neolitică locuită de păstori şi agricultori locali, în mileniul al V-lea î.e.n. Apoi, există cetatea de pământ de la Teleac, în apropiere de Alba Iulia, din epoca fierului, probabil un centru tribal tracic de seamă, din care s-au evidenţiat ulterior dacii. Dacii au pus bazele unei aşezări puternice, Apulon, care mai târziu s-a impus ca important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea romană de către Traian, oraşul a fost denumit Apulum, iar fortificaţia dacică existentă a fost extinsă de către soldaţii Legiunii a XIII-a Gemina, aici staţionată. După retragerea romanilor, în 271, viaţa urbană a scăzut în intensitate, iar sub invaziile migratorilor oraşul nu avea cum să înflorească. O următoare atestare documentară a lui apare târziu, în anul 1199, sub numele de Alba Iulia, sau Cetatea Albă a lui Gyula, în maghiară. El a devenit centru al administraţiei Regatului Ungariei în Transilvania şi a fost stabilit drept reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, intrând, ca (aproape) toată Transilvania, de altfel, în sfera de influenţă a culturii Vestului şi a jurisdicţiei Bisericii Romei. După căderea Imperiului Ungar şi Reformă, istoria Albei Iulia şi a Transilvaniei au rămas tot legate de Vest, până la marea Unire din 1918. Dar Transilvania, ca şi celelalte teritorii româneşti, au fost legate de Est, de Bizanţ, în primul mileniu creştin.

 Descoperirea arheologică din anul 2011, a unei biserici bizantine de secol X în Cetatea Alba Iulia, este extrem de importantă, tocmai fiindcă reprezintă o mărturie incontestabilă a unei populaţii creştine foarte bine reprezentate şi organizate, pe teritoriul Transilvaniei, înainte ca acest teritoriu să fi fost supus regalităţii maghiare. Iar respectiva populaţie se afla sub jurisdicţia Bizanţului, Imperiul Bizantin fiind încă puternic la acea vreme, şi având un rol misionar incontestabil în teritoriile de la Nord de Dunăre. 

 Deşi atât de importante, sau tocmai fiindcă sunt atât de importante, vestigiile arheologice aflate în 2011 au fost îngropate din nou, după cercetarea lor prin finanţare acordată de către Arhiepiscopia Romano-Catolică. Au rămas accesibile publicului doar fotografiile făcute în timpul cercetărilor arheologice, şi constatările ştiinţifice ale arheologilor implicaţi.

 Relevanţa acestei inedite descoperiri arheologice pentru istoria, cultura şi religia românilor, impune scoaterea ei la lumină, expunerea şi protejarea ei după standardele moderne, facilitând astfel accesul publicului larg, român şi străin, la unul dintre obiectivele de marcă ale Albei Iulia, ale Transilvaniei, ale României.

Dr. iur. Maria Mihaela Stan