Cartea Cimitirului – recomandata “copiilor” de toate varstele

Neil Gaiman este cu siguranta unul dintre numele care au devenit sinonime cu literatura fantasy si science fiction moderna, atragand prin stilul jovial si aria larga de teme propuse in cartile sale. Marturisesc ca am devenit fan odata ce am citit comicul Sandman, si nu am ratat nicio ocazie sa ma las prins in vraja britanicului. Cartea Cimitirului pare la prima vedere rezultatul unei ecuatii stranii: “Cartea Junglei” plus “Cimitir bantuit” (legatura cu cea dintai fiind recunoscuta chiar de autor in postfata), dar este mai mult decat suma partilor sale.

Nobody Owens, poreclit Bod, este protagonistul, ce ajunge sa fie ingrijit de creaturile dintr-un cimitir cand ramane singur pe lume in urma asasinarii familiei sale de catre “individul numit Jack”.  Freamatul produs de prima sa aparitie in cimitir si discutiile care se isca intre spiritele ce ajung la concluzia ca “Mortii trebuie sa dea dovada de mila”, sunt  descrise de Gaiman cu siguranta unui mare scriitor.

Cadrul in care plaseaza romanul ii permite acestuia sa creeze personaje memorabile, de la fantomele locatare, la ghule, ifriti si alte creaturi ale intunericului. Bod creste in cimitir si invata despre viata, moarte (mai mult despre cea din urma), dragoste, bine, rau si importanta familiei. Episoadele din carte sunt descrise de Gaiman cu umorul sau bine cunoscut si spre deosebire de “Cartea Junglei”, toate sunt cu si despre personajul principal. Acesta este unul dintre atuurile cartii, cata vreme cititorul se va atasa imediat si iremediabil de Bod.

Bod este protejat de Silas, gardianul sau, o figura paterna pe cat de misterioasa si stoica, pe atat de inteleapta si blanda ce-l ghideaza pe baiat in directiile potrivite. In situatia in care acesta trebuie sa plece, locul sau este luat de Domnisoara Lupescu, un personaj delicios, o romanca batoasa ce-l invata tainele supranaturalului.

Firul narativ este simplu (sa nu uitam ca e o carte destinata in special copiilor), dar rasplateste cititorul la fiecare pas facut in intuneric. Daca la inceput suntem la fel de nestiutori ca si Bod, pana la final simtim ca stim toate regulile (nu si secretele) lumii in care am fost transpusi. Toate episoadele sunt memorabile, insa al cincilea, cel legat de un anume dans (nu spun mai multe pentru a-i lasa pe cititori sa descopere singuri farmecul acestuia) mi-a ramas intiparit in minte.

Avem deci un protagonist simpatic intr-un cadru inedit, personaje de neuitat, glume si referiri la mari opere literare la tot pasul, ilustratii superbe ale lui Dave McKean si un ton intelept, dar niciodata condescendent. Toate ingredientele de mai sus sunt adunate de Gaiman intr-o carte pentru copiii de toate varstele, care va fi cu siguranta apreciata de orice persoana care nu a renuntat inca la a inchide ochii si a visa la lucrurile tainice si vechi ce ne inconjoara. Cei care au facut-o ar trebui sa evite “Cartea Cimitirului”, caci este scrisa, cu siguranta, pentru cei inca vii.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/