Mai mult decât atât, vestea tragică vine abia acum. Artistul ar avea metastaze în tot corpul, iar acest lucru îngreunează mult recuperarea.
“Ar fi bine să venim mai des să donăm sânge pentru cei care au nevoie, nu neapărat pentru Mihai. Mi se pare un lucru frumos că s-au mobilizat artiștii pentru a dona sânge. Să vină toți să doneze sânge, nu neapărat pentru Mihai, mulți bolnavi au nevoie. Nu a fost deconectat de la aparate cinci zile. Veștile pot fi și mai bune dacă ne rugăm în continuare și suntem alături de el”, a declarat soția îndrăgitului cântăreț, relatează România
Până în ora prânzului, peste 100 de persoane, printre care se află mulți tineri, dar și artistul Petre Geambaşu, au mers la spital ca să doneze sânge pentru marele artist. “Noi am venit, dar suntem depășiți de vârstă. Ne-am întâlnit cu Simona, ne-am luat în brațe. Acum 10 zile au vrut să-l deconecteze și bravo ei că a refuzat, că lucrurile se mai pot schimba”, a mărturisit a declarat Petre Geambașu.
Adauga comentariul tau