Ce nu vor spune bilanturile literare/editoriale ale anului 2011. O retrospectiva de Ion Bogdan Lefter

Dimensiune font:

| 30-10-2012 14:10

Ce nu vor spune bilanţurile literare/editoriale ale anului 2011

Ion Bogdan LEFTER

După ce răspunsesem la „tradiţionalul” bilanţ editorial al revistei „Cultura” la finele lui 2009 (cu un text cam lung…), am primit din nou invitaţia anul trecut şi m-am pus pe treabă: am făcut inventare bogate de titluri din toate genurile, probabil vre-o sută-două, am scris o introducere şi alte pasaje despre metabolismul complicat al literaturii, cu totul invizibil în „topurile” scurte şi seci prin care ne exercităm cu aroganţă „puterea” de „judecători” grăbiţi, expeditivi – şi… n-am mai trimis redacţiei textul de răspuns la anchetă, căci ameninţa să capete dimensiuni gigantice (păstrez fişierul în computer…). Mai înainte, încercând o panoramă 2006, în „aLtitudini”, am desfăşurat-o pe trei pagini de revistă. Aşa şi cu alte bilanţuri, în precedentele mele gazete, „Contrapunct” şi „Observator cultural”: recapitularea anului 1990 – bunăoară – avusese şase secvenţe publicate în şase săptămâni consecutive. Recunosc că s-a mai întâmplat ca la anumite anchete de sfârşit de an, mai strict jurnalistice, să răspund şi telegrafic. În orice caz, nu-mi abandonez gândurile legate de stereotipia mult prea reducţionistă – şi superficială, vedetistică, mondenă etc. etc. etc. – a bilanţurilor literare/editoriale, drept care, în completarea „topurilor” din „Cultura” şi de prin alte locuri, încerc acum să ghicesc ce nu vor spune anchetele despre ce s-a întâmplat şi s-a publicat în 2011.

1. Plecări

Încep cu lucruri triste, dar altfel nu se poate, ar fi indecent să le lăsăm la urmă: în 2011 au plecat către o lume mai bună doi „clasici în viaţă”, doi dintre cei mai importanţi scriitori români ai ultimei jumătăţi de secol şi ai întregii noastre literaturi, şi anume Mircea Horia Simionescu (23 ianuarie 1928-18 mai 2011) şi M. Ivănescu (26 martie 1931-21 iulie 2011). Dispariţia lor, la mijlocul anului, a făcut ştiri în toată presa şi a fost urmată de grupaje de evocări şi analize în revistele culturale, pe măsura prestigiului la care, octogenari amândoi, ajunseseră la final de carieră.

Mai discret, departe de ţară (în Germania), s-a stins în decembrie Mariana Şora, la 94 de ani şi jumătate (26 mai 1917-19 decembrie 2011). Figură marcantă a exilului literar românesc din jumătatea a doua a secolului XX, a fost evocată emoţionant într-un text la despărţire de Luiza Palanciuc (http://fondane.net/2011/12/19/in-memoriam-mariana-sora/#more-2803).

Mult mai tânăr, la mai puţin de 68 de ani, plecase la începutul verii, răpus de boală (cancer), Mircea Iorgulescu (23 august 1943-7 iunie 2011). Emigrat în vara lui 1989 în Franţa, bătăiosul critic din echipa „României literare” a anilor 1970-1980 a lucrat ulterior în redacţia Europei Libere, în Germania, la München, şi în Cehia, la Praga, de unde a revenit pentru ultimii săi ani la Paris.

Şi s-au mai dus în 2011 – şocant – câţiva colegi ai noştri de generaţie: poetul Ion Zubaşcu (18 iunie 1948-28 mai 2011) şi prozatorii Gheorghe Ene (16 octombrie 1950-9 mai 2011), Constantin Stan (28 iulie 1951-9 august 2011) şi Petru Maier Bianu (2 septembrie 1947-23 august 2011).

După ce-şi aflase diagnosticul (tot cancer) în primăvara lui 2009, Ion Zubaşcu a avut puterea de a scrie două cărţi despre ceea ce i-a fost dat: „Moarte de om. O poveste de viaţă” (Limes, 2010) şi „Omul, pomul şi fântâna. O tragedie românească” (aceeaşi editură, 2011). În amândouă – poezie nudă, relatare crudă, pe alocuri greu de suportat, a vieţii după verdict, a simptomatologiei, a tratamentului, a tot ce simte şi gândeşte un condamnat definitiv în faţa finalului iminent. Sub nivelul primeia, cartea din 2011 atrage şi teme politice, mărturisiri legate de istoria recentă, reflecţii despre viaţa noastră literară şi culturală, dar rămâne impresionantă prin asumarea directă a proximităţii morţii. Îşi va găsi loc în bilanţurile editoriale ale anului?

Ceilalţi trei, prozatorii „desantişti” Gheorghe Ene şi Constantin Stan (Ene – şi poet) şi romancierul şi regizorul de film Petru Maier Bianu, s-au stins fulgerător, şi mai şocant. Inima lui Gicu Ene s-a oprit într-o noapte, fără avertismente prealabile. Costi şi Petru au primit diagnostice terminale (din nou, cancer), urmate de evoluţii atât de „galopante” încât s-au stins înainte ca majoritatea dintre noi, colegi şi prieteni, să aflăm ce li se întâmplă. În ultimele lui zile, Costi şi-a văzut ultima carte, „Confesiuni fără glorie”, tipărită contra cronometru de Ioan Cristescu (Tracus Arte): culegere de articole, eseuri, note pe teme varii, compunând un soi de jurnal de observaţii şi reflecţii ale unui prozator de clasă. Dar formulei nu i se prea acordă atenţie în bilanţurile anuale…

O plecare mult prea grăbită şi cu totul neaşteptată a fost şi cea a lui Alex. Leo Şerban (28 iunie 1959-8 aprilie 2011), fostul meu coleg de la Engleză, la nici 52 de ani (iarăşi boala incurabilă, galopantă…). Ajunsese un foarte cunoscut critic de film, dar începuse în juneţe cu poeme şi proze, iar după uluitoarea-i dispariţie au apărut, unul după altul, un volum cu versurile sale, „Alte camere, alte glasuri de ieri” (Pandora-M), o culegere de eseuri, „Mica dietetică” (Editura ART), şi un micro-roman, „Litera din scrisoarea misterioasă” (Polirom, scris în limba engleză, tradus în româneşte). Cinefilul Leo – un subtil scriitor…

2. Jubilee

Ân toamnă, Mihai Şora a împlinit patriarhala vârstă de 95 de ani (n. 7 noiembrie 1916). Trăitor, în ultima vreme, cam jumătate de an în România, jumătate în Germania, filozoful-scriitor traversează din când în când, tăcut, lumea noastră culturală şi lumea în genere. Priveşte, ascultă, reflectează şi, cu o luminoasă seninătate, ne oferă câteodată, de obicei concis, concluziile sau doar observaţiile şi interpretările sale, în câte un text, un interviu, o conferinţă. La anumite intervale primim şi probe ale angajării pasionate în proiectul „Restitutio Benjamin Fondane”, din care s-au publicat trei volume în 2008-2009 (la Limes), o lungă serie fiind în pregătire pentru tipar (la Polirom). Un frumos portret Şora – într-un poem publicat de curând de Gabriel Chifu (în numărul 10, pe luna octombrie, al „Ramurilor” craiovene, p. 3): „el trage după sine o uriaşă trenă de linişte”, iar timpul „curge peste el [...]/ nu de la stânga la dreapta, nu de la fiinţă la nefiinţă,/ nu ireversibil şi nu nimicitor. Ci altfel, cu totul altfel,/ neasemănător”, încât „Tinereţea fără bătrâneţe se întrevede uneori/ în paşii săi, şi în privirea sa, şi pe obrazul său/ ca soarele pe cer, printre nouri”, dându-ne „o fărâmă de speranţă” că „poate, totuşi, sfârşitul nu e ceva bătut în cuie,/ mai sunt şi oameni ce reuşesc să înduplece timpul/ şi îndelung să-l îmbuneze”…

Încă n-a apărut un volum aniversar Şora – 95 (ştiu că erau plănuite două, din care cel puţin unul stă să iasă), dar alte jubilee au fost însoţite de cărţi speciale. După ce Solomon Marcus a împlinit, în 2010, 85 de ani (n. 1 martie 1925), s-au publicat în 2011 o culegere de scrieri proprii, „Răni deschise”, şi una de texte despre autor, „Întâlniri cu/Meetings with Solomon Marcus” (ambele la Spandugino, în tomuri corpolente: 1244 p., respectiv 946 + 896 p., coord. Lavinia Spandonide şi Gheorghe Păun).

În primăvară apăruse şi un „M. Ivănescu – 80” (coord. Al. Cistelecan, Editura Paralela 45), cu câteva luni înainte ca marele poet să se stingă din viaţă. Două volume paralele l-au sărbătorit în vară pe Ion Pop, devenit septuagenar (n. 1 iulie 1941): „Ion Pop – 70” (coord. Sanda Cordoş, aceeaşi editură) şi „Ion Pop. Şapte decenii de melancolie şi literatură” (coord. Ştefan Borbély, Eikon). L-au urmat alţi doi cunoscuţi scriitori, aniversaţi şi ei prin „Angela Marinescu – 70” (n. 8 iulie 1941) şi „Eugen Negrici – 70” (n. 28 noiembrie 1941) (ambele la Paralela 45; coordonatori: un cristian, respectiv Ioan Es. Pop). În amintirea lui Liviu Petrescu, care ar fi împlinit tot 70 de ani în 2011 (17 decembrie 1941-5 iulie 1999) – o culegere memorială: „Spiritul critic la Liviu Petrescu” (coord. Sanda Cordoş, Limes).

Aş mai consemna aici splendidele cărţi şi albume, cu bogate ilustraţii şi cu înregistrări audio, care au însoţit jubileului de 90 de ani al Regelui Mihai (n. 25 octombrie 1921): „Lumea Regelui/The King’s World” (bilingv, Polirom), „Muzica Regelui” (carte + CD, Curtea Veche) şi „Anul Regelui” (aceeaşi editură) (toate îngrijite şi cu texte scrise de Principele Radu al României), plus „În slujba voastră în toate timpurile. Mesaje şi convorbiri radiofonice ale M.S. Regele Mihai I al României” (carte + 2 CD-uri, Radio România/Editura Casa Radio): un set editorial cu evidente dimensiuni politice şi istorice, bilanţ al vieţii unui extraordinar „personaj”, deci – în perspectivă mai larg-culturală şi chiar literară – e vorba despre cărţi de „non-fiction” sau de „docu-drama” (în terminologiile prin care teoreticienii au încercat să fixeze specii greu încadrabile). Totuşi, bilanţurile editoriale ale lui 2011 le vor ocoli.

3. Evenimentul anului

Cine va avea limpezimea de care e nevoie pentru a indica marele eveniment – de departe – al anului editorial 2011 şi al perioadei pe care o traversăm?: apariţia, sub titlul „Prezent şi în acelaşi timp străin”, a volumului final al jurnalului lui Radu Petrescu (Paralela 45), cel mai important al literaturii române. S-a lansat în luna mai, la „Bookfest”. În presă – semnalări timide…

4. Poezie

În genurile „clasice”, bilanţurile anului vor consemna, mai întâi, volumele de versuri ale câtorva autori, mai ales din ultimele două-trei „valuri” poetice afirmate la noi. Sper că nu va fi ocolit „buchetul” – alături de care puţine alte „flori” pot rezista, nu-i aşa?… – de cinci titluri simultane ale lui Şerban Foarţă, lansate în noiembrie, la Târgul „Gaudeamus”: „Hexachordos”, „Amadeus”, „/o/ ouă întrebări”, „încă un căpcăun” şi „Test pentru domnişoarele prinţese” (toate la Brumar). Primul, tom cu vaste rezonanţe culturale, reuneşte anterioare echivalări ale cărţilor biblice „pre stihuri retocmite de către Şerban Foarţă” (în sumar: „Psalmii”, „Ecleziastul”, „Cântarea cântărilor”, „Iov”, „Psalmii lui Solomon” şi „Odele”). Cvartetul celorlalte inaugurează Colecţia „Ludex” (după o primă tentativă, în urmă cu câţiva ani, la Curtea Veche): jocuri superioare, cu aparenţe de ingenuitate „copilărească”, de fapt suprasaturate de rafinament şi, din loc în loc, cu răvăşitoare abisuri metafizice.

5. Proză

Aici, clasamentele se vor deschide cu „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului”, surprinzătorul, puternicul prim roman al unei mari poete, Marta Petreu, şi cu alte două-trei titluri ale casei care domină de aproape un deceniu piaţa autohtonă de „ficţiune” (Polirom). Poate că vor mai fi menţionate şi „FEM” al Magdei Cârneci şi „Dezordinea preventivă” al lui Matei Vişniec, publicate de acelaşi grup, dar, în conformitate cu o anumită politică de promovare, sub sigla secundă (Cartea Românească). După cum s-a putut vedea din câteva cronici, „FEM” a fost citit în perspectivă prea „biografistă”, ca o confesiune directă a autoarei, romanul având – de fapt – un important scenariu ficţional; iar „Dezordinea preventivă” a ieşit prea de curând (la „Gaudeamus”) pentru a fi recenzat şi selectat.

Apropo de Vişniec, aş mai face un pariu: nimeni nu va constata că 2011 a fost şi „anul lui”. I-au mai apărut „Opera poetică” (2 vol., Cartier), plus o plachetă nouă de versuri, „La masă cu Marx” (Cartea Românească), şi „Securi decapitate” (volum bibliofil, bilingv, la Tracus Arte), încă un volum de proză, de astă dată „erotică”, „Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză” (Humanitas; în sumar: „Cum am dresat un melc pe sânii tăi” şi textul titular), şi o masivă culegere de „teatru scurt”, „Omul din cerc” (Paralela 45).

Lansate tot în noiembrie (tot la „Gaudeamus”), n-au fost încă recenzate, ba chiar s-ar zice că nici n-au fost observate „Ploile amare” al lui Alexandru Vlad, unul dintre puţinele romane de clasă ale perioadei (Charmides), complicatul „Ţesut viu. 10 x 10” al lui Emilian Galaicu-Păun (Cartier), virulent-satiricul şi ultra-parodicul „Bokia” al lui Ovidiu Pecican (Tracus Arte), primul experiment de gen dezvoltat la noi în serial pe un blog (al revistei clujene „Tribuna”). Rămâne de văzut dacă le va fi descoperit – totuşi – vreun coleg.

N-am – însă – dubii într-un caz precum „Cărţile lui Alfonz”, romanul modular al lui Virgil Raţiu (Paralela 45), reconstituit din capitole deja apărute în alte două etape editoriale, înainte şi după 1989, dar şi cu pagini noi, iniţial amputat, apoi amânat, acum – practic – la prima publicare ca atare, in integrum (o carte despre care am scris în prefaţă că impune un autor în istoria prozei româneşti): va fi absent din liste. După cum sunt absolut sigur că, printre debutanţii mai răsăriţi sau mai plăpânzi din bilanţurile anului editorial, nimeni nu-l va trece pe răboj pe Andrei Trocea, autorul percutantului roman post-urmuzian „Zvrâncul Pyt sau Jocul de-a mortiţa” (Tracus Arte): „normal”, căci junele nu frecventează lumea literară şi n-a ştiut să-şi distribuie cartea către reviste, recenzenţi, cenaclişti şi alţi „formatori de opinie”.

Oricum, într-o perioadă în care cronicarii de proză se ocupă doar de romane, cine să numească şi splendidele culegeri de proze scurte publicate de Mihai Dragolea şi Florin Iaru, „Epiderma de bazalt (Colecţia de mirări 2)” (Limes), respectiv „Fraier de Bucureşti” (Polirom), doi maeştri ai „tabletisticii” de descendenţă caragialiană, în formă mai mucalită şi mai caracterologică la cel dintâi, iute şi spectaculos-anecdotic la al doilea, autori şi cărţi pentru primul raft al literaturii noastre de azi? Sau, din acelaşi gen, viziunile stranii din „Opiniile unui călător nedemn de încredere” ale lui Mihai Măniuţiu (bybliotek) – dar… Înţeleg criticii literari că şi un mare regizor poate fi un scriitor adevărat, de cursă lungă?! Sau suprinzătoarele „ficţioterapii” din „Bungee Jumping”, debutul ca prozatoare al Mirunei Runcan, debordând de talent (Limes; „Ficţioterapii” e subtitlul cărţii) – dar poate fi uitat „defectul” autoarei, şi anume acela că e şi o reputată teoreticiană şi analistă a teatrului?! Sau glumeţ-tristele „felii” (cum le ziceau naturaliştii) de „Viaţă de aruncat” propuse de Bogdan O. Popescu, bine plasate editorial (Polirom) – dar… cine să accepte în bilanţul anului o carte a unui medic de succes?!

6. Critică/eseistică

Bilanţurile nu-i vor rata pe cei doi critici cu greutate care au scos cărţi noi în 2011: Mihai Zamfir – „Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române” (vol. I, sub alăturarea destul de bizară a siglelor Cartea Românească şi Polirom) şi Eugen Negrici – „Simulacrele normalităţii” (Paralela 45). Poate că va fi reţinută şi culegerea compactă de studii ale Martei Petreu despre ideologiile culturale, „De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească” (Polirom), deşi, apărut tot recent (la „Gaudeamus”), n-a prea avut când să fie citită cu atenţie.

Dar oare, deşi timp a tot fost din primăvară-ncoace pentru „Benzile desenate și canonul postmodern”, culegerea de avangardă critico-teoretică a lui Ion Manolescu (Cartea Românească), o va reţine cineva în bilanţurile anului? La fel – culegerea de „Psihobiografii” a lui Corin Braga (Polirom), cam prea savantă – parcă – pentru topurile actualităţii noastre scriitoriceşti?! Şi ce soartă putem întrevedea spectaculoasei triplete a lui Bogdan Ghiu, poetul-eseist care se mişcă în glosele sale pe o suprafaţă literar-artistic-socio-culturală atât de extinsă încât comentatorii de literatură îl cam scapă din ochi, în 2011 el semnând „Contracriza” (Cartea Românească), „Dadasein” (Tracus Arte) şi „Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică/The Incontruction. For an Ethical Architecture” (Editura Fundaţiei Arhitext Design)? Nu mai dau şi alte exemple de studii şi eseuri din alte zone artistice, cu totul ignorate de condeierii noştri, deşi uneori sunt semnate chiar de autori cu palmares de exegeţi literari recunoscuţi, precum, în 2011, regretatul Mircea Ghiţulescu sau Liviu Maliţa.

Nu sunt deloc optimist nici gândindu-mă la nu puţinele studii foarte serioase, de fapt teze de doctorat, scoase – acum ca şi-n anii de dinainte – în centre universitare mari şi mici, de multe ori de către edituri cu vizibilitate redusă sau de tot obscure. Or, e important ca spaţiul cultural românesc să ia act de existenţa unor asemenea cercetări, vitale pentru înţelegerea literaturii de azi ca şi a celei de ieri, dintotdeauna. Un exemplu recentissim: „Critica în tranşee. De la realismul socialist la autonomia esteticului” a lui Alex Goldiş, apărută la loc vizibil (Cartea Românească), dar chiar la finele anului, nerecenzată încă, drept care s-ar putea ca bilanţurile s-o ignore.

S-ar mai adăuga categoriei un nume cu mare greutate, cel al lui Ion Pop, semnatar al culegerii de „Interviuri. Între biografie şi bibliografie” (Limes) – dar înţelegem oare că şi dialogurile unui critic şi ale oricărui scriitor important se cuvin citite ca opere ale aceluia, ale acelora?

7. Atipice

Ar mai fi de menţionat cărţile greu încadrabile în categoriile bilanţiere obişnuite sau de-a dreptul inclasabile.

De pildă „Noua poezie nouă. O antologie de poezie română postmodernă”, semnată de Dumitru Chioaru (Limes): nu „doar” o „antologie”, ci un complement al proiectului pe care autorul îl dezvoltă de ani de zile, explorând producţia ultimelor „valuri” de autori de gen – vezi ale sale „Developări în perspectivă” (2004) şi „Noi developări în perspectivă” (2010). Sau „O istorie a prozei şi dramaturgiei româneşti. Perspectiva personajului literar” (coord. Florin Şindrilaru, 2 vol., Casa Cărţii de Ştiinţă/Paralela 45), de fapt un dicţionar de figuri memorabile din genurile narative. Sau impunătorul „Dicţionar de rime şi asonanţe” semnat de Mihail Nemeş (la aceeaşi Paralelă 45): instrument de lucru gândit de unul dintre marii traducători români de poezie universală, dispărut în urmă cu şapte ani, din a cărui arhivă ies în continuare la iveală importante contribuţii.

Din zona „non-fictivă”, poate că bilanţurile vor reţine noul volum de jurnal al lui Mircea Cărtărescu, „Zen” (Humanitas). Dar cine să numească, din acelaşi gen, „Cea mai bună dintre lumi (Jurnal şi contrajurnal parizian)” al arădeanului Gheorghe Mocuţa (Tracus Arte), interesantă, expresivă şi mai ales impresionantă consemnare a unei lungi şederi la Paris pentru tratamentul bolii fiului său (aceeaşi, dar, din fericire, biruită…)?

Tot „non-fictiv” e şi „Jurnalul de antropolog” (subtitlul) publicat de Hanna Bota, „Ultimul canibal” (Cartea Românească): consemnare a unei călătorii tocmai în Arhipelagul Vanuatu, în Pacificul de Sud, prea „atipică” pentru a-i interesa pe cronicarii actualităţii literare româneşti – deşi genul „jurnalului de călătorie” are vechime şi pare să-i intereseze din nou pe compatrioţii noştri, urmare a ieşirilor din ţară de după căderea regimului comunist, în 1989, în alte variante intervenind şi filtre ficţionale (exemple din ultimii ani: „Cel mai îndepărtat Paradis” de Vasile Andru, 2001, Dacia, despre Noua Zeelandă, sau „Cartea de la capătul lumii. Noua Caledonie: la un pas de Paradis” de Ioan T. Morar; transpuneri romaneşti: „Istoria romanţată a unui safari” de Daniela Zeca, Polirom, 2009, „Varanasi retur” de Bianca Predoi, Paralela 45, 2010 etc.).

Alături de categoriile de cărţi „premiabile” cad şi volumele de interviuri. E cazul – de pildă – al „Cuvintelor din exil”, dialogul cu Norman Manea realizat de Hannes Stein, jurnalist german stabilit, asemeni compatriotului nostru, la New York (Polirom). „Interviurile” lui Ion Pop le-am pomenit deja.

Fireşte, nimeni nu se va opri asupra publicisticii politice şi de reflecţie morală a unor scriitori precum Gheorghe Grigurcu, Nicolae Prelipceanu, Radu Ulmeanu sau Nicolae Coande, semnatari ai culegerilor „Politicale” (Brumar), „Odioseea” (Institutul European), „Politica, o comedie cu final cunoscut” (Dacia XXI), respectiv „Intelectualii români şi Curtea Regelui” (Tracus Arte). Nu se prea obişnuieşte pe la noi ca articolele publicate de scriitori prin gazete să fie luate drept ceea ce sunt de fapt: eseistică literară pe teme socio-politice.

Şi: cine să numească strania ofertă a Tamarei Cărăuş din „Capcanele identităţii” (Cartier)? – povestea proiectului eşuat al unei cărţi de explorare a „specificului basarabean”, confesiune eseistică a unei tinere autoare foarte promiţătoare, afirmate în ultimul circa un deceniu în critica şi teoria literară românească.

În sfârşit, va fi observat cineva că la finele toamnei (tot la „Gaudeamus”) a debutat în volum, cu „Supravieţuirea prin reportaj”, extraordinara Liliana Petruş (Editura Flacăra)? Textele ei, risipite de două decenii prin presă (mai ales, pe unde, la Europa Liberă şi, în pagini tipărite, în revista „Flacăra”), duc cu demnitate mai departe tradiţia Bogza-Brunea-Fox-Nistorescu…

Şi mai sunt – desigur – alte şi alte cărţi, care-mi scapă acum.

Bucureşti, 2-7 ianuarie 2012

Sursa: http://revistacultura.ro