Cecilia Stefanescu, Intrarea Soarelui/ review de Daniel Cristea-Enache

default

Dimensiune font:

| 29-10-2012 18:41

Cecilia Stefanescu, Intrarea Soarelui, roman, Editura Polirom, Iasi, 2008, 368 p.

 

Nu m-am grabit sa citesc Intrarea Soarelui, al doilea roman al Ceciliei Stefanescu. Imi ajunsese primul, Legaturi bolnavicioase, o pseudo-proza rau construita si inca mai rau scrisa. Dupa o cronica luand ca titlu un cuvant edificator din carte („intimitaturi”), in care comparam ambitiile autoarei cu realizarea ei propriu-zisa, m-am trezit cam singur printre criticii de intampinare, sofistici asupra meritelor romanului respectiv sau chiar crezand sincer in ele.

Si fiindca, zice-se, nimeni nu poate fi onest in lumea noastra literara, aceasta izolata cronica negativa a fost luata, cu superioara intelegere a lucrurilor, drept un atac personal, un afront deliberat la adresa unei autoare pe care nu o cunosc decat din vazute. Cand unui critic nu-i place o carte si spune deschis acest lucru, el trebuie suspectat ca avand mobiluri ascunse, vechi resentimente, diverse interese colaterale. Acest tip de „explicatii” panseaza orgoliul ranit al scriitorului analizat si muta accentul de pe formidabila lui carte, pe incredibila rea-vointa a receptorului. Abia atunci cand (si daca) laudam o carte, ne aratam buna credinta si ne dovedim profesionalismul, degrevandu-l pe autor de suspiciunile lui. Stiam eu ca am scris o carte nemaipomenita; n-ati vazut cronica lui X din revista Y? daca n-ati vazut-o inca, nu-i nimic, va dau eu un link

Nu m-am grabit deci sa parcurg noul roman al Ceciliei Stefanescu. La ce bun? Majoritatea cronicarilor tineri (de la Adriana Stan la Bianca Burta-Cernat si de la Mihai Iovanel la Paul Cernat) isi exersasera deja spiritul critic asupra noii fictiuni, subliniindu-i apasat carentele, facand liste de improprietati si inadecvari rizibile, deconstruind sarcastic scena dupa scena. Sa mai infig si eu cutitoiul in rana sangeranda a bietei autoare? Sa reintru in rolul de serial killer, de data acesta ajutat, nu contrazis, de colegii de breasla?

Dar pana la urma am cautat romanul, contrariat fiind de laudele pe care un lector atat rau ca Stefan Agopian i le-a adus intr-o recenzie. Nu stiu de ce, am facut si un pariu cu surprinzatorul exeget, mizand pe verdictele categorice ale colegilor mei si lasandu-mi totusi deschisa portita lecturii directe. Pariul a fost asa: daca imi place Intrarea Soarelui, scriu in clar acest lucru si dau o sticla de vin. Daca, in schimb, nu-mi place, raman criticul opac la farmecul prozei Ceciliei Stefanescu si primesc, in compensatie, sticla.

Bucuros in avans, am deschis romanul si am luat-o incet, de la stanga la dreapta, pe Intrarea Soarelui. E strada pe care se afla casa neobisnuitului erou al unei fictiuni la fel de neobisnuite. Micutul Sal, aflat la varsta tatonarii pubertatii, atinge hipnotic lucrurile din jur, are deseori stari de greata si momente in care pierde contactul cu realitatea: cazand la pamant, lesinand, bolborosind in transa, iesind brusc din prezentul linear al copilariei lui. Tovarasii de joaca (Harry, Toma, Johnny, Max), ca si parintii lui Sal, stiu deja ca el e un baiat „special”. Tot ceea ce spune el si apare altora ca ciudat, straniu, inexplicabil in planul comunicarii uzuale se decupeaza si se extrage din prezentul dat, pentru a se confirma mai tarziu, facand corp comun cu intamplari si episoade ulterioare. Sal e un vizionar, iar viziunile lui ce urmeaza sa se adevereasca atunci cand majoritatea celor din jur vor fi uitat despre ce a fost vorba ii perturba existenta obisnuita, dislocand planul de stabilitate cotidiana si introducand, pe neasteptate, secvente si scene frisonante.

Provocarea reala a autoarei sta mai putin in natura speciala a personajului sau si mai mult in modul de a o accesa si intermedia prozastic. Nu numai ca romanul avanseaza pe mai multe planuri deodata si deruteaza, pana la un anumit punct, prin rupturile in ordinea realista si glisajele temporale; dar naratia insasi este interiorizata, tulbure, nefiltrata. Altfel spus, cititorul nu percepe stranietatea lui Sal si a istoriei lui de dragoste cu Emi din unghiul unui narator impersonal si omniscient, prin care s-a fi delimitat mai clar componenta realista de fluxul fantasmatic. Marcajele realului fictional, nivelul zero de la care putem masura deviatia si inregistra oscilatiile, se pierd in curbura interioara a mintii de baiat-barbat, copil vizionar si matur semiratat, personaj predestinat in propria poveste de dragoste.

Pe tiparul iubirii imposibile dintre Tristan si Isolda, aceasta noua, ascunsa de cei din jur, este conditionata aproape embrionar, intr-o incasabila structura gemelara. Finalul capitolului Intrarea Soarelui, pe care Paul Cernat l-a considerat „lamentabil”, e departe de a fi asa: „Aproape ca adormise, pleoapele i se legasera, genele i se innodasera, lacrimile pe dinauntru formasera un lac pe marginea caruia ramasese visator, privind lianele care se miscau incet, bolborosind, cand la orizont s-a itit prima aratare. Era ceva ce putea recunoaste, desi il vedea acum pentru prima data, o linie arcuita, continua, imobila, o forma care-l atragea mai mult decat toate inchipuirile de pana acum. (…) Pe masura ce se straduia sa-si umfle pernele scofalcite din piept cu oxigen, o vedea mai bine, era asemenea lui, sufocata de prezenta lui, doar ca nu mai apucase sa reziste, scapase din mainile lui inca neformate sirurile infinite de numere si acum ii zacea la picioare, neinsufletita.” (p. 149).

Cu exceptia unor cuvinte inabil alese, cum e in fragmentul de mai sus „s-a itit”, si a unor fragmente redactate in vechea maniera a Legaturilor bolnavicioase – si focalizate, acum, acuzator de critici care au laudat romanul precedent (!) –, romanul e remarcabil, in toate capitolele lui, in regimul obsesional, diurn sau nocturn, al acestei relatii care nu-si lasa nici cuplul de personaje, nici cititorii sa respire. Majoritatea scenelor cu Sal cel iluminat si Emi cea baietoasa, la varsta pubertatii constranse si la cea a maturitatii decomprimate, ii ies excelent autoarei.

Modul ei de a scrie si stilul in care o face sunt servite, in Intrarea Soarelui, de alunecarile si interferarile de planuri, ca si de revenirea la un anumit episod traumatic, vazut, revazut, trait, retrait, interpretat, reinterpretat din perspective si din momente diferite. Dar in pofida reluarilor cu incetinitorul, din unghiurile unor camere de luat vederi care ar putea sa ne ofere realitatea nuda, aceasta din urma continua sa fie incetosata. Scena violarii Emiliei de catre „cuceritorul Harry”, tovarasul de joaca al lui Sal care bate cu pumnii, de afara, in usa apartamentului de bloc, ramane nefixata, neprecizata, spectrala. Si tot mai terifianta.

Prin comparatie, viziunile neobisnuitului baiat par aproape linistitoare. Sal se vede peste douazeci de ani si ii atrage atentia micii sale prietene asupra cuplului trist ce se plimba pe aleile aceluiasi parc. Sunt tot ei, la varsta maturitatii „libere”, dupa ce s-au reintalnit din intamplare si au devenit amanti, intr-o echilibristica adulterina. Pe o alta pagina, intamplarile se complica la puterea a doua, trecandu-se de la paralele la incrucisari temporale. In spitalul unde ajunge in urma unui accident autoprovocat, Sal-copil o intalneste (fara a o recunoaste) pe marea lui dragoste, internata in urma unei incercari de sinucidere. Femeia inalta, cu par negru si ondulat, ii vorbeste ca unei vechi si dragi cunostinte, anuland granita dintre planul realist si cel oniric-fantasmatic, dar pastrand-o pe cea dintre prezentul ei adult (din viitorul propriei feminitati) si prezentul lui prepuberal (din trecutul lui Sal)…

Toate aceste rupturi si suprapuneri, derapaje controlate si mixaje, ar fi iesit destul de rau daca autoarea n-ar fi avut forta indiscutabila de a lucra cu ele nu mecanic-enigmistic, ci obsesiv-compulsiv. Ambiguitatea este o rezultanta a romanului, nu un defect de fabricatie, si Cecilia Stefanescu e capabila s-o intretina si s-o tensioneze. Ca si descriptia, niciodata lamuritoare in „Intrarea Soarelui”, naratia se face taraganat si eliptic, cu gandul, parca, la alte sfere decat cea traversata momentan. Acum este amprentat si distorsionat de atunci, iar atunci poate veni din trecut sau, dimpotriva, din viitor.

Finalul („bun” chiar si pentru hiperexigentul Mihai Iovanel) incheie memorabil un roman caruia putin i-a lipsit sa fie astfel in integralitatea lui. In sordidul Hotel Banatul, tapisat cu matase rosie ca in Twin Peaks, vechile noastre personaje si stravechea poveste de dragoste funebra inunda camera: „A privit-o de pe partea lui de pat. Isi tinea mainile aduse pe langa corp si i-a zarit degetul cu inel. Nu semana deloc cu cealalta si asta il contraria. S-ar fi asteptat sa-l loveasca imaginea identica, sa-i apara cerata, cu pletele canite si cu buzele palide, cu unghiile date cu lac rosu si putin crescute, lasand un frumos semicerc rozaliu la baza lor. Dar ea arata ca si inainte, avea parul ondulat zbarlit si pometii proeminenti si ochii incercanati si gura rotunda. Iar trupul ei de baietoi se dezvelea acum si mai puternic, cum statea nemiscata. Le apropia doar inelul de pe deget, dar Sal a priceput ca era prea putin. S-a sculat si, cu precautie, a inceput sa-i dea hainele jos una cate una. Mai intai bluza gri cu guleras incheiata cu nasturi marunti, sidefati, apoi fusta plisata, de culoarea cerului senin, noaptea, ciorapii subtiri, sutienul din bumbac si chilotii. A contemplat-o dezbracata, dar tot nu a fost multumit. S-a chinuit sa-i indrepte parul, sa-l puna in ordine. I-a pipait si sanii, dar, in loc sa intalneasca varful aisbergului, a dat peste o carne lasata si lipsita de viata. S-a infrigurat si s-a intors spre camarazii lui, pentru a le cere ajutorul, dar plecasera. Se plictisisera pesemne de toata mascarada, le era lehamite de atatea prefacatorii si minciuni, nu-i mai suportau, doreau alti prieteni, sinceri si altruisti, buni si blanzi, lipsiti de secrete, pe care sa-i citesti ca pe o carte deschisa. Voiau sa nu adulmece in jurul lor mirosul dulceag al cadavrelor de femei aflate in descompunere, sa nu respire acelasi aer in care ele se conservau, sa nu fie obligati sa le gazduiasca hoiturile in aceleasi imobile in care ei isi cresteau copiii si-si rasfatau nevestele. Se hotarasera brusc ca nimeni sa nu mai vorbeasca despre Sal si Emi vreodata, sa nu le mai rosteasca numele. Iar astfel vor vedea cum dispar.” (pp. 360-361).

Bunule si increzatorule cititor, nu te mai incredinta cu ochii inchisi cronicarilor literari, oricat de talentati si de onesti s-ar fi dovedit ei. Verifica-i pe toti si pe fiecare in parte, parcurgand tu insuti cartile comentate de ei. Eu, uite, o data m-am increzut pe necititelea, si acum trebuie sa platesc pretul unei sticle de vin.

Sursa: http://revistacultura.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tudor Gheorghe este în lacrimi. A murit soția lui, o cunoscută actriță!
26/01/2021 17:09

Tudor Gheorghe este in doliu. Sotia sa, actrita Georgeta Luchian Tudor (86 de ani) a incetat din viată. Anuntul a fost făcut de reprezentanţii Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, din Craiova: &bdq ...

Florin Piersic, scrisoare către public la 85 de ani
25/01/2021 12:30

Actorul Florin Piersic va implini 85 de ani pe 27 ianuarie, insă spune că, din cauza noului coronavirus, nu e un moment pentru a sărbători. „În cateva zile implinesc marele 85. An de an, televi ...

 Barack Obama semnează la București
25/01/2021 12:15

Cea mai asteptată carte a anului 2020, „Pămantul Făgăduintei”, de Barack Obama, ajunge in Romania intr-un exemplar de lux, semnată de cel de-al 44-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii. ...

Expoziție  Răzvan Simon, la Galeria Tonitza
24/01/2021 22:03

  Timp de 10 zile, Galeria de Artă Tonitza Iasi   găzduieste expozitia personală de pictură intitulată "Simona People " semnată de artistul vizual Răzvan Simon. Începand c ...

A murit actrița Oana Ștefănescu, de la Teatrul Odeon
24/01/2021 11:05

Oana Ştefănescu, actriţă a Teatrului Odeon mai bine de trei decenii, a murit la varsta de 60 de ani, a anunţat instituţia intr-un comunicat. Actriţa a murit in seara de 23 ianuarie 2021. Născută pe 19 ...

Marea realizatoare de emisiuni radio Luminița Constantinescu s-a stins din viață
22/01/2021 08:11

Este doliu urias in Romania, după ce marea realizatoare de emisiuni radio, Luminita Constantinescu s-a stins din viată. Odată cu vestea socantă s-a aflat faptul că s-a stins din viată la varsta de 71 de a ...

A murit Ruxandra Garofeanu, critic de artă şi realizator de emisiuni TV
18/01/2021 13:51

Istoricul şi criticul de artă Ruxandra Garofeanu, care s-a aflat in slujba artelor plastice romaneşti timp de peste cinci decenii, a murit in noaptea de duminică spre luni, anunţă Art Safari Bucharest, in ...

 „Ea, el și duelul”, un roman al gesturilor romantice
18/01/2021 07:54

  Pasiunea pentru romanul istoric si o aventură petrecută la Berlin, in anii 1800, a fost punctul de plecare pentru cel de-al nouălea volum semnat de onesteanul Daniel Baciu. Intitulată „El, ea ...

 Documentarul „Colectiv”, pe lista scurtă a nominalizărilor de la Oscar
17/01/2021 15:56

  Academia de film americană (AMPAS) a decis să extindă la 15 numărul filmelor care vor putea fi incluse pe lista scurtă a peliculelor propuse spre nominalizare la premiul Oscar la categoria „c ...

„Sindromul Quijote” - spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale
15/01/2021 10:15

Teatrul National Iasi invită publicul la spectacolul „Sindromul Quijote”, un eveniment dedicat Zilei Culturii Nationale. Piesa a fost desemnată castigătoarea primei editii a proiectului „ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei