Christine

Christine este prima carte a lui Stephen King pe care am citit-o si nu stiu de ce am asteptat atat. E o adevarata capodopera a genului horror.
Volumul este structurat in trei parti. Prima parte este povestita din perspectiva lui Dennis, cel mai bun prieten al lui Arnie Cunningham. In partea a doua, King reuseste sa schimbe perspectiva astfel incat povesteste faptele dupa cum se vad prin ochii lui Arnie, ca in final, in ultima parte, sa se foloseasca iar de Dennis pentru a relata intamplarile. Aceasta trecere, dintr-o perspectiva in alta si iar la cea initiala, pare atat de “normala” incat cititorul abia daca sesizeaza vreo schimbare.

Prima parte nu prezinta decat un fragmentel dintr-o viata normala de adolescent american, in timp ce pregateste terenul pentru urmatoarea parte, in care cosmarul se dezlantuie. Dar Arnie nu era chiar un adolescent obisnuit ci, dupa cum il descrie chiar Dennis, “era un invins” , “un outsider innascut” , “fata lui arata ca o pizza supraincarcata” si “nici o fata nu se apropia de el”. Totusi, a reusit sa supravietuiasca anilor de liceu fara sa fie ucis de vreun bataus; destinul ii rezervase deja ceva mult mai groaznic.

Intreaga poveste incepe intr-o vara, cand cei doi prieteni, Arnie si Dennis, se intorceau acasa. Atunci a vazut-o pentru prima data Arnie pe EA, pe cea care i-a schimbat pentru totdeauna viata, pe Christine.

Desi cred ca ar fi fost mai bine sa descoperiti singuri, va spun de pe acum cine sau mai exact ce anume era Christine. Asadar cea care a jucat un rol extrem de important in viata lui Arnie a fost o masina, un Plymouth Fury 1958. Cand a cumparat-o, EA era intr-o stare deplorabila si se tara pe strazi cu 10km/h. El a devenit din ce in ce mai obsedat de EA, incercand sa o repare, sa o faca sa arate ca noua. Si nu i-a fost atat de greu, avand in vedere ca EA, da, masina, l-a ajutat foarte mult. Iar o data cu imbunatatirile suferite de Christine si tenul lui Arnie se curata de acnee.

Intre timp, la liceu s-a transferat o noua fata – Leigh Cabot. De aici, totul se transforma intr-un trunghi de indragostiti: Leigh, Arnie si Christine, in care cea din urma mentionata devine geloasa pe noua prietena a lui Arnie, fata pe care o doresc toti baietii din liceu, Leigh. Si cosmarul incepe.

Abia la sfarsitul cartii reusesc sa imi dau seama ca de fapt Christine nu era vie, ci spiritul de care era posedata o facea sa para asa. Dar totusi, la fel cum faceau Arnie, Dennis, Leigh si alti cativa si eu am folosit “EA” si nu “ea” sau “masina” cand i-am povestit prietenei mele cartea si cand am scris recenzia. Stephen King a reusit sa dea viata unui obiect care totusi nu are si nu a avut pic de viata in el (chiar imi vine greu sa inteleg ideea). Iar daca nimic din continut nu ti-a facut pielea de gaina, sfarsitul cu siguranta va reusi.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/