default

Dimensiune font:

Club de lectură în limba engleză pentru elevi

| 07-06-2017 06:43

 Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi, prin Compartimentul American Corner, organizează a doua ediție a programului „Summer Reading Club” („Clubul de Lectură de vară”), care se va desfășura vara aceasta, în perioada 22 iunie - 1 septembrie, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 10.00 - 11.30.

 Clubul de lectură se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani care iubesclLimba engleză. Cei interesaţi se pot înscrie până pe 19 iunie, fie direct la Compartimentul American Corner (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile Comerciale), fie telefonic, la numărul 0758804011 sau pe e-mail, la adresa americancorneriasi@gmail.com. Înscrierile se fac în ordinea solicitărilor și în limita locurilor disponibile. „Copiii au nevoie doar de permisul de bibliotecă (gratuit pentru toți participanții) și dorința de a fi împreună cu alți copii, ascultând povești (în limba engleză, firește) citite de elevi voluntari, ceva mai mari. Cărțile vor fi special alese pentru participanţi, dar așteptăm și propuneri”, au transmis organizatorii.

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

  Ospitalitatea culturală, un proiect care ar repoziţiona Iaşul pe harta oraşelor importante
16/01/2020 07:02

  Moldovenii sunt faimoşi pentru ospitalitate, iar Iaşul este capitala Moldovei şi capitala culturală a ţării. Este un pas firesc să legăm lucrurile intre ele, iar senatorul USR Dan Lungu propune ...

Ample evenimente dedicate poetului nepereche
16/01/2020 05:00

    Instituţiile culturale din judeţul Iaşi au organizat o serie de evenimente destinate celebrării aniversării a 170 de ani de la naşterea celui mai important poet roman, Mihai Eminescu, şi ...

Testamentul POLITIC al lui Mihai Eminescu: este mai ACTUAL decât oricând
15/01/2020 08:27

 De ziua marelui poet national Mihai Eminescu se cuvine să ne amintim de operele acestuia, dar si de mostenirea lăsată in urmă de Eminescu. Marele poet a lăsat in urmă si un testament politic, care e ...

Eminescu în fotografii
15/01/2020 05:00

Cele mai multe dintre fotografiile, atatea cate sunt, ale lui Eminescu, ale unor membri ai familiei poetului sau cele ce imortalizează imagini de la Ipoteşti le datorăm lui Jean Bielig, nimeni altul decat ce ...

 Ziua Culturii Naţionale  - Se împlinesc 170 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu
12/01/2020 19:12

Începand cu data de 14 ianuarie, instituţiile culturale din judeţul Iaşi vor organiza mai multe evenimente destinate celebrării aniversării a 170 de ani de la naşterea celui mai important poet roman ...

John le Carré, recompensat cu premiul Olof Palme
10/01/2020 17:29

    Scriitorul britanic John le Carré a fost recompensat ieri cu premiul Olof Palme pe 2019, acordat anual pentru realizări extraordinare in spiritul fostului premier suedez cu acelaşi nume ...

 „Gaițele” și clanul Duduleanu revin la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
10/01/2020 07:20

    Una dintre cele mai cerute si mai apreciate piese din dramaturgia romanească, „Gaitele” de Alexandru Kiritescu, revine la Teatrul National Iasi după 33 de ani, intr-o montare provo ...

„Lucrul cel mai important la un spectacol este să provoace emoție”
09/01/2020 08:44

      - Începeti 2020 cu o premieră, „Gaitele”. A cata este in cariera dvs? Aveţi 33 de ani de cand slujiţi teatrul. - (rade) Si 60 de ani, in februarie! Mai mult de jum ...

Iubiri celebre de altădată. MIHAI EMINESCU ȘI VERONICA MICLE
01/01/2020 15:08

MIHAI EMINESCU SI VERONICA MICLE au trăit o poveste de iubire tumultuoasă, incheiată prin moartea amandurora, la distantă de doar cateva săptămani unul de celălalt. Neimplinirea a insotit intreaga povest ...

Secretul Mariei Ciobanu. Care este numele adevărat al
28/12/2019 20:05

Sunt multe vedete ale căror nume reale nu le cunoastem. Printre acestea se află si Maria Ciobanu, celebra cantăreată de muzică populară. Iată care este numele ei adevărat si de ce l-a schimbat.   ...