Compozitorul Gheorghe I. Dima

 Muzician talentat, Gh. I. Dima s-a distins ca un bun cântăreţ bisericesc, valoros pedagog şi prolific compozitor psalt. S-a născut la 2 februarie 1838, în satul Vutcani din judeţul Vaslui. Tatăl său, preotul Ioan Dima, s-a căsătorit cu sora mitropolitului Veniamin Costachi, Zamfira. După ce a învăţat „buchiile” Ceaslovului în satul natal, a fost înscris la Seminarul „Socola” din Iaşi, pe care l-a frecventat între anii 1852-1864, având profesor de muzică psaltică pe Dimitrie Suceveanu.

 Îndrăgostit de muzică şi dornic de perfecţiune în această artă, Gh. I. Dima s-a înscris în 1864 la Şcoala de muzică şi declamaţiuni din Iaşi, transformată în acel an în Conservator. Aici a avut ca profesori: la violoncel pe Francisc Caudella, la teorie-solfegiu pe Pietro Mezzetti şi la ansamblu coral pe Gh. Burada. După trei ani de studii muzicale, în timpul cărora a fost coleg de clasă cu Gavriil Musicescu şi Grigore I. Gheorghiu, Gh. I. Dima a absolvit şcoala în 1867, obţinând la toate obiectele nota maximă, „eminenţă”. În 1870 a fost încadrat profesor provizoriu la disciplina teorie şi solfegiu şi cor bisericesc de la Conservatorul din Iaşi. La această şcoală Gh. I. Dima a funcţionat din 1870 până la 1877. Apoi, a ocupat postul de profesor de muzică la Liceul Naţional din Iaşi, de unde a ieşit la pensie în 1895. În perioada cât a funcţionat ca profesor de liceu, a ocupat şi postul de protopsalt la biserica Sf. Spiridon (1875-1895). Vocea sa caldă de bas-bariton era pusă în evidenţă şi de o perfectă cunoaştere a partiturilor cântărilor psaltice. Astfel, protopsaltul Gh. I Dima a fost cea mai bună voce a Iaşului ultimului pătrat al veacului trecut şi cel mai reprezentativ ucenic al lui Dimitrie Suceveanu.

 La stăruinţa mitropolitului Calinic Miclescu, în 1864, a fost înfiinţat primul cor al Mitropoliei, iar conducerea lui a fost încredinţată muzicianului Gh. Burada. La moartea acestuia (1870), după şase ani de activitate în calitate de corist, Gh. I. Dima a preluat conducerea corului, fiind al doilea dirijor al acestei formaţii. Activitatea sa publicistică a fost bogată, concretizată în peste zece volume, toate în notaţie liniară şi destul de diferite din punct de vedere a conţinutului. A lucrat - în colaborare cu Gavriil Musicescu şi Grigore I. Gheorghiu - la transpunerea cântărilor psaltice în notaţie liniară (Anastasimatar, Iaşi, 1883-1889). Preocuparea principală a lui Gh. I Dima a fost psaltichia, domeniu în care a fost nu numai un maestru, perfect cunoscător al melodiilor vechi, ci şi un „prelucrător” al cântărilor bisericeşti. Cea mai valoroasă lucrare psaltică a lui Gh. I. Dima este: Colecţiune de cântări bisericeşti prelucrate pe notaţie liniară (1895).

 Gh. I. Dima nu s-a rezumat doar la prelucrarea şi transcrierea muzicii psaltice, ci a abordat şi sfera culturii populare: „Culegere de legende şi cântece populare” (1911). A realizat şi o mică antologie literară de scrieri „morale” („Privire politicească”, 1903). Profesorul şi compozitorul Gh. I. Dima a trecut la cele veşnice în 23 iunie 1914 şi a fost înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iaşi.