Constantin Cheianu, Sex & Perestroica/ review de Catalin Sturza
Dimensiune font:
Constantin Cheianu, Sex & Perestroica, Editura Cartier, 2009
Sex & Perestroica e un roman pe care il asteptam de mult. Mai intai, eram foarte curios sa vad, puse in pagina, parerile „celorlalti”, ale moldovenilor de peste Prut, despre romani si despre Romania. Am auzit, ce-i drept, fel si fel de opinii in conversatii cu prieteni basarabeni, insa n-am gasit pana acum ceva care sa aduca a „viziunea moldovenilor despre Romania” prins in pagina unui roman. In al doilea rand, nu am gasit nicaieri o cronica a anilor recenti in ceea ce priveste Republica Moldova, o carte care sa cuprinda o istorie a vremurilor traite, din comunismul sovietic al lui Ivan Bodiu pana in neocomunismul capitalist al lui Vladimir Voronin. In al treilea rand, Sex si Perestroika e o mostra de literatura foarte aerisita, de o directete si cu un umor care pe mine, unul m-au trimis cu gandul la romanele lui Kurt Vonnegut.
i) Ce gandesc ceilalti
Voi dezvolta, pe rand, cele trei argumente. Inainte de a afla cum privesc basarabenii Romania e nevoie de cateva detalii de context. Trebuie sa intelegem ca, la fel ca si noi, romanii, moldovenii au privit spre tara vecina, timp de 45 de ani, printr-un zid ideologic. Constantin Cheianu face, in acest punct, o treaba foarte buna, punandu-le la curnent cu dubla gandire la care erau supusi cetatenii RSS Moldoveneasca, in calitate de romani si de membri ai blocului sovietic. Autorul preda o lectie intreaga de istorie, pe tema doctrinelor schizoide ale Partidului Comunist din Moldova sovietica: „Daca se intampla sa participam in comun la vreo reuniune a tuturor tarilor democratiei populare, la Moscova, de pilda, eram datori sa mimam ca o credem perfect egala intre egale. Libertatea de a o taxa ca pe o mizerabila ne-o puteam ingadui nelimitat numai acasa, in Republica Sovietica Moldoveneasca. Aici era destul sa repeti vreo vorba de bine despre Romania rostita de cineva la Moscova si gata, nenorocirea iti dadea in cap. Deveneneai dusman al poporului moldovenesc (implicit, sovietic), nici mai mult, nici mai putin, si s-a zis cu cariera ta, s-a zis cu linistea, cu sanateatea”.
Trebuie sa recunosc ca m-am temut putin de ceea ce urma sa aflu din aceasta parte a cartii, in special in urma informatiilor culese din presa de pe ambele parti ale Prutului. Romania, stiam, e un mare bau-bau, in cel mai rau caz o putere imperialista a Europei de Est care vrea sa anexeze Basarabia si, in cel mai bun, o sora cam indolenta, care nu a facut nimic pentru Republica Moldova de la proclamarea independentei sale incoace. Viziunea lui Constantin Cheinau m-a luat prin surprindere. Tara pe care noi o boscorodim zilnic apare, pentru unii basarabeni, ca un fel de El Dorado: „Romania, tara interzisa, pe care o ascultam la radio ca un fel de «Europa Libera», Romania, pe care unii dintre noi, mai norocosi, nascuti in satele de frontiera, o vazusera la televizor!… (…) Stiam ca peste Prut nu se gaseste pamant, iarba, rauri, aer si oameni. Acolo era literatura curata”. Am inteles mai bine, citind aceste randuri, ceea ce voia sa-mi spuna un coleg de facultate care imi povestea: „Traind la Chisinau, imi imaginam ca la Bucuresti oamenii umbla cu cartile in mana pe strada, ca toata lumea face aici cultura precum respira”.
ii) Lectia de istorie
Ok, imi veti spune, aceasta este viziunea romantioasa a unui romanofil care se numeste Constantin Cheianu. Sau a unei maini de indivizi care inca nu inteleg sa adopte viziunea bilaterala pragmatica „ei cu ei, noi cu noi”. Inainte de a prezenta acest punct de vedere, vorbind, ce-i drept, in numele basarabenilor, prozatorul face o trecere in revista a cauzelor care au modelat un asemenea imaginar, punand foarte bine lucrurile in context. Si aici ajungem la cel de-al doilea argument. Cheianu, care este si un publicist cu condei taios, trece in revista ultimii 45+20 de ani ai Moldovei sovieto-comuniste. Face, cum arata chiar el in ultimii pagini ale cartii, un nou Letopiset al Tarii Moldovei (de peste Prut), pe urmele lui Ion Neculce, insa cu mijloace care apartin jurnalismului si prozei moderne.
Sex si perestroika este un fel de eseu lung, care atinge, sub aerul jucaus al fictiunii, cateva puncte sensibile si care pune in pagina cateva adevaruri. Pentru romani, cel putin, este un roman instructiv, din care afli amanunte relevante. Eu unul nu stiam, de pilda, ca adaptarea limbii romane la alfabetul chirilic si contaminarea ei cu limba rusa mersese pana acolo incat, pana in 1967, romana din Moldova sovietica avusese un sunet interzis. Cum „ge” nu exista in alfabetul rusesc, el fusese inlocuit cu „j”, rezultand grafii precum „Jermania”, „vejetatie” sau „jeniu”. De asemenea, nu-mi imaginam ce amploare luase inlocuirea neologismelor romanesti cu constructii neaose, pana la forme aberante precum „apasare” pentru „presiune”, „egalitate” pentru „ecuatie” sau „gatlegau” pentru „cravata”. E o informatie care iti schimba usor perspectiva asupra coloraturii lingvistice moldovenesti luata peste picior in atatea bancuri: dincolo de latura amuzanta, exista si o parte trista, aceste aberatii fiind produsul unor experimente de laborator in directia sovietizarii care au dus, asa cum arata Constantin Cheianu, la excluderea fortata din uzul comun a 60% dintre cuvintele limbii.
E, iarasi, neplacut sa afli ca, in 1989, in Chisinau nu mai functiona nici o gradinita in limba romana. Daca regimul comunist sovietic ar fi rezistat inca 20 de ani, speculeaza prozatorul, limba romana din Moldova ar fi disparut de la sine. Iar evenimentele de dupa 1989 descrise in roman sunt de-a dreptul suprarealiste, falimentul noii republici democratice de peste Prut mergand pana la situatii in care angajatii statului sunt platiti, la sfarsitul anilor ’90, in natura de catre guvern, depozitand in camara pantofi, sacouri sau bilete la teatru. De ce au ajuns la putere comunistii lui Voronin si nu au lasat fraiele din mana decat opt ani mai tarziu?, se intreaba Cheianu. Simplu: ei au fost singurii care au inteles ca trebuie sa plateasca (sau sa pretinda ca platesc) pensiile taranilor si salariile profesorilor.
iii) Eseul din roman
Ajung, in sfarsit, la cel de-al treilea argument. E foarte greu sa spui unde se termina romanul si unde incepe eseul, si invers. „Sex si Perestroika” e mai degraba un eseu prins intr-un cadru romanesc. Acest fapt ar putea sa plictiseasca si sa omoare, chiar, literatura. Insa, cumva, lungile fragmente eseistice sunt scrise precum un thriller, ceea ce impune un ritm foarte alert cartii. E, mai mult, un fel de thriller sardonic, in care emotiile tari tin chiar de natura evenimentelor povestite, privind cum soarta unei intregi tari se balanseaza, in permanenta, pe muchie de cutit. Viziunea sardonica e cea a naratorului, ale caror observatii seci, in fraze scurte, ma asteptam mereu sa fie urmate, ca in Hocus-pocus al lui Vonnegut, de cate un chicot, „Hi ho”. Democratii au furat tot – hi ho! Si tara s-a dus de rapa – hi ho! Si pe noi nu ne-a luat nici Europa, nici America in brate, asa cum ne asteptam – hi ho!
Intriga, care implica o serie de aventuri sexuale revolutionare la locul de munca, e mai mult un artificiu, o rama care tine tabloul. Constantin Cheianu foloseste acest pretext, al sexului ce se va combina cu libertatea anilor de deschidere de la sfarsitul regimului sovietic, drept o momeala, cu care isi duce de nas cititorul pana la sfarsitul romanului. Ma asteptam ca la final sa nu gasesc nimic, nici o scena de sex. V-am pacalit, ar fi putut sa spuna prozatorul, chiar va asteptati sa dati peste ceva sene fierbinti cu Marcela Bevziconici? Insa acest prozator joaca cinstit si da, la sfarsit introduce un fel de piesa de teatru in patru acte, „Marcela Bevziconi descinde la Uniunea Teatrala”. Cei care citesc pentru a ajunge aici nu vor fi dezamagiti de orgasmele Marcelei si Constantin Cheianu se pricepe foarte bine, in acest punct, sa umple cateva pagini de literatura erotica sprintara luandu-se in permanenta pe sine, ca narator, peste picior.
Punctul culminant al cartii e, totusi, in alta parte. Cand am ajuns la Marcela Bevziconici as fi spus ca acest punct se afla undeva, in pasajele care descriu manifestatiile stradale din Chisinau, in martie 1989, cand militienii inca ii altoiau pe intelectuali cu bastoanele lor rusesti si intreaga speranta a moldovenilor se intindea, sublima, in viitor. Scena in care militia alearga in paralel cu multimea spre Comitetul Central e unul dintre cele mai reusite pasaje epice ale cartii. Printr-o conjunctura a istoriei, romanul are, insa, un al doilea punct culminant, in fraza sa finala, scrisa chiar pe 30 iulie 2009. Acesta e un alt punct interesant – elementul de actualitate al cartii. Cel putin in momentul in care intra pe piata, „letopisetul” e ancorat foarte aproape in prezent. Sper, la randul meu, ca noua speranta pe care o intrevede cronicarul in aceasta licarire de potential sfarsit fericit sa fie confirmata de ceea ce istoria a rezervat, de acum incolo, pentru moldoveni.
Sursa: http://revistacultura.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau