Cu Luigi Pirandello, ȋn spatele cortinei

,,Sub puterea iluziei de a mă crea pe mine ȋnsumi, am creat doar ce am simţit şi am fost ȋn stare să cred.” (18)

E dificil să mai spui ceva nou despre autori precum Luigi Pirandello. Suntem ȋnvăţaţi să urmărim un spectacol, să citim o piesă de teatru, să ne emoţionăm şi să ne purtăm personajele preferate ȋn noi ȋnşine, fără a avea ȋnsă de multe ori acces ȋn spatele scenei, ȋn procesul scrierii, sau ȋn montarea pieselor pentru marele public. Pirandello, prin creaţia sa, ne oferă acest loc, punctându-ne ȋn joacă diferenţele ce apar ȋntre textul scris şi cel jucat, răpindu-ne un zâmbet, vorbindu-ne despre relaţia dintre personaj şi actor/cititor, dintre scriitor şi personaj. Iar ȋn această joacă, ȋn care elementele tragice se ȋmbină cu atâta uşurinţă cu cele comice, să fim ȋntrebaţi de ce e real, ce e iluzie, şi ce e viu. E un teatru despre teatru, despre ceea ce e ȋnăuntrul unui scriitor, unui personaj, unui cititor. E despre ei şi noi, despre actori şi public, pentru ca din toate elementele ce definesc dramaturgia acestui om să se resimtă pasiunea pentru Artă şi Viaţă.

În piesa Şase personaje ȋn căutarea unui autor, personajele sunt ȋnzestrate cu o conştiinţă de a se şti simple năluciri, dintr-o altă realitate, cu o poveste ce se repetă pentru fiecare nou spectator, dar a căror adevărată dramă este dată de refuzul scriitorului de a le oferi viaţă, de a le aşeza pe o pagină albă. Cum se nasc personajele? Ce se ȋntâmplă cu ele atunci când sunt respinse? Care e relaţia dintre autor, personaj şi cititor? Cele şase personaje ȋşi poartă astfel drama cu ele şi pornesc ȋn căutarea unui scriitor pentru a le imortaliza.

În toate cele trei piese din această carte, Şase personaje ȋn căutarea unui autor, Astă seară se improvizează, şi Să-i ȋmbrăcăm pe cei goi, Pirandello pune accentul pe personaje – vii, reale, dar mereu oglindindu-se şi ȋmprumutând ceva din cititor sau din actor. Astfel, atunci când sunt transpuse pe scenă, caracterele ce sunt ȋn căutarea unui autor se găsesc ȋn faţă cu o oglindă distorsionată: se spune aceeaşi poveste, dar elementele personalităţii actorului transpun o părticică din lumea proprie al acestuia, modificându-le şi căpătând prin acesta uneori o nouă identitate.

Elementul central, ce-i oferă viaţă unui personaj, nu constă ȋnsă ȋn actul scrierii, ci ȋn existenţa acestui cititor: ,,Dacă o operă de artă supravieţuieşte este numai pentru că noi putem ȋncă să o scoatem din fixitatea formei sale, să topim această formă ȋn noi, făcând-o să devină mişcare vitală.” (Astă seară....) În această piesă, scena se extinde ȋn public, ȋn loje, şi-n pauze, actorii devin personaje, spunându-şi povestea ȋntr-un mod altfel, regizând şi improvizând ȋn faţa spectatorilor care asistă atât la repetiţii spontane, cât şi la fragmente de comedie. Astă seară se improvizează este o altă piesă despre teatru, ȋn care atenţia cade pe scenă, pe felul ȋn care se reprezintă un text dramatic, pe elementele aduse de fiecare actor ȋn parte.

Dramele din spatele creaţiei sunt puternice, vii, clasice. Povestea mamei care-şi pierde copiii, dorinţa de a fi altcineva, lupta dintre o viaţă pe scenă şi una de familie, căutarea de sine, vina morţii, al adulterului. Pe scheletul acestor teme luate atât din lumea teatrului, cât şi din realitatea cotidiană a scriitorului, Pirandello ȋmbracă elementele ce ridică teatrul la un alt nivel. În Să-i ȋmbrăcăm pe cei goi, romancierul Ludovico Nota primeşte o tânără ce a ȋncercat să se sinucidă. Toate personajele o văd pe această fată altfel, scăpându-le elemente din ceea ce s-a ȋntâmplat cu adevărat, ȋn timp ce Nota e de astă dată un scriitor ȋn căutarea unui personaj, plămădit aici din ,,realitate”.

Se experimentează, se improvizează, se inovează ... un singur element răsună din toate creaţiile, timid conturat, ȋn care-l vedem pe scriitor ca Dumnezeu al propriei creaţii, şi totodată, paradoxal, ca sclav al acesteia. În nevoia de a crea, ȋn acest proces al Artei, al ,,căutării de sine”, al Adevărului şi al Iluziei, o ȋntrebare răsună din fiecare piesă: Cât aparţine un personaj unui scriitor?

,,Ba, chiar, de multe ori m-am gândit cu teamă chinuitoare la eternitatea unei opere de artă ca la o solitudine, divină şi de neatins, din care ȋnsuşi poetul e exclus, ȋndată ce a creat-o: el – muritor, ea – nemuritoare.” (Astă seară se improvizează)

• Plusuri

  Jocurile cu cele trei planuri – personaj-cititor-scriitor, ȋmbinarea comicului cu dramaticul, partea experimentală din fiecare piesă

• Recomandari

  Iubitorilor de teatru, de proză experimentală, de ,,mecanismele” scrierii.

Sursa: http://www.bookblog.ro/