Dan Lungu, Cum sa uiti o femeie
Dimensiune font:
Dan Lungu, Cum sa uiti o femeie, Editura Polirom, 2009, 386 pagini
Cum sa uiti o femeie e un roman bun. Poti sa vezi asta mai putin din titlu sau din paginile care justifica titlul si mai mult din felul in care se ocupa de adventisti – da, exista niste adventisti si partea care ii priveste e cea mai buna a romanului, alaturi de autobiografia produsa de Marga (o chestie de un erotism nu foarte straight, dar dragut si discret).
Povestea cu adventistii era greu de facut pentru ca subiectul e plin de capcane – inteleg prin „capcane” solutii facile, care se pun singure in pagina. Caricatura era una (nu neaparat cea mai antipatica unui plictisit de religiosi ca mine), politically correctness-ul era alta. Lungu alege varianta unui umanism comprehensiv, in care „sectantii” (insectantii le spuneam in copilarie) apar nu ca impenetrabili dogmatic, ci ca penetrabili uman. Constructia lor nu e deloc naiva: Dan Lungu nu ocoleste aspectele controversate (de exemplu, manualele de evanghelizare intocmite in cel mai pur regim manipulativ), dar nici nu face silogistica juridica pe ele. Secventa istorica, cu bunicul lui Set care se intoarce convertit din Primul Razboi Mondial si leaga o alianta bizara cu preotul ortodox al satului, e unul din episoadele cele mai tusante – si e un semn ca a provocat empatia lui Dan Lungu daca acesta il lasa atat de neironic emotionat intr-un roman in care mai toate lucrurile sunt privite câş.
Ceva mai putin mi-au placut paginile care acopera titlul si femeia din el – in fine, absenta ei. Este o lancezeala cam fara ritm si evolutie pe care Dan Lungu incearca sa o compenseze prin locvacitatea naratorului dispusa la divagatii; golul lasat in urma de Marga, gol care este partitura a jumatate de roman, se electrizeaza devenind mai interesant abia atunci cand sunt inserate prin flashback confesiunile Margai despre care am amintit mai inainte: prin ea, femeia umple cadrul cu o imagine pe care barbatul e inapt sa o ofere. Paginile cu ziarul sunt oarecare, nu depasesc cliseul/ vulgarizarea.
Pentru a limpezi cele de mai sus, e cazul sa spun ca Dan Lungu isi construieste romanul pe doua linii care dau impresia ca sunt convergente, dar de fapt sunt doua segmente imediat succesive ale unei singure drepte.
Anecdotic, romanul relateaza (i) avatarurile post-erotice ale unui ins parasit de iubita, care incearca sa inteleaga ce si cum deruland inapoi (in genul High Fidelity, sa zicem) si (ii) tribulatiile unui ins care ajunge sa locuiasca provizoriu in casa unui adventist, intrand mai mult sau mai putin contaminant in contingenta sectei.
Impachetarea anecdoticului (constructia romanului) sta in disimularea, urmata de revelarea faptului ca cei doi insi sunt de fapt unul si acelasi, naratiunile „lor” aflandu-se in raport de succesiune temporala si de complementaritate identitara.
Sursa: http://revistacultura.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau