Daniel Barbu, fost ministru al culturii și cunoscut teolog, a murit

4

Dimensiune font:

| 19-03-2024 00:05

Profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii, a murit luni, anunță Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, conform siteului mihailneamțu.

„Astăzi, a trecut la cele veșnice prof. Daniel Barbu. Să se odihnească în pace. Și-a trăit viața sub motto-ul: ‘Nil nisi Cruce’. Domnul să-l fericească în patria cerească pentru tot binele făcut în viața pământească”, se arată, într-o postare pe Facebook a instituției de învățământ.

Slujba de înmormântare va avea loc joi, începând cu ora 10:00, la Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus din București (Șos. Olteniței 3-5).

Născut pe 21 mai 1957 în București, Daniel Barbu a fost istoric român, senator de București din partea PNL, fost ministru al Culturii în perioada 21 decembrie 2012 – 12 decembrie 2013 și profesor al Facultății de Teologie Romano-Catolică din Universitatea din București unde a predat Teologia politică, Teologie socială și Istoria Bisericii.

Daniel Barbu a absolvit Liceul Nicolae Bălcescu din București (în prezent Colegiul Național Sfântul Sava) în 1976. El era licențiat în istoria artei la Institutul de Artă din București, pe care l-a absolvit în 1980.

Avea un doctorat în istorie, obținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în 1991.

Între 1991 și 1993 a urmat studii doctorale în cadrul facultății de teologie la Universitatea din Fribourg, Elveția. De asemenea a fost auditor al Școlii de Înalte Studii în Științele Sociale din Paris și a mai susținut cu succes un doctorat în filosofie la Universitatea din București, în 1999.

Daniel Barbu a avut mai multe luări de poziții controversate. În primul rând, a trecut de la ortodoxie la romano-catolicism.

Chiar dacă era teolog, în 2016 a anunțat că va susține promovarea persoanelor LGBT în funcții publice.

„Mi se pare cu totul legitim. Recunosc că nu există un astfel de proiect în programul meu. Este adevărat că Primăria are și spații și resurse financiare, deci asta nu reprezenta o problemă. Noi am inclus în program ideea de a promova în funcții importante în aparatul administrativ persoane cu o identitate LGBT publică”, a spus Barbu, în 2016.

Daniel Barbu a fost printre inițiatorii legii speciale pentru Roșia Montană, care a declanșat proteste fără precedent în România față de mineritul cu cianuri.

A fost acuzat că a acceptat desființarea unor instituții culturale cu tradiție doar pentru a face economii la buget, precum Teatrul Național de Operetă “Ion Dacian”, Centrul Național al Dansului București și Centrul Național de Artă “Tinerimea Română”.

În luna decembrie 2013, la Craiova, a declarat că suma alocată programului național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este prea mare în comparație cu cea alocată programelor Ministerului pe care îl conduce. De asemenea, a sugerat că prin desființarea sau reducerea acelui program, s-ar putea organiza mai multe festivaluri sau s-ar putea extinde Festivalul Shakespeare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
C.I.I. DOBOS BERNARD vinde mijloace auto: BMW 520D, Mercedes Sprinter, Mercedes Vito 108 CDI Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Connect-R a fost cenzurat de Kiss FM la comanda lui Tudor Chirilă: S-a dus ca un nebun cu filmulețul în care ziceam că românii „sunt suverani în țara lor” și a spus că dacă mai cânt eu la acel eveniment, el nu mai are ce discuta cu ei
09/02/2025 18:27

In timpul alegeilor prezientiale din 2024, Kiss FM a anuntat că a oprit colaborarea cu Connect-R (Stefan Mihalache). Artistul a precizat că a fost interzis la un eveniment organizat de postul de radio pe 2 de ...

Calendarul zilei 9 februarie: 58 de ani de la lansarea filmului istoric „Dacii”, unul dintre primele 4 cele mai urmărite filme românești din toate timpurile
09/02/2025 17:57

Pe 9 februarie 1967, avea loc premiera romanească a filmului „Dacii”, in regia lui Sergiu Nicolaescu. Pelicula avea să devină una dintre cele mai urmărite din istoria cinematografiei romanesti, conform ...

Calendarul zilei 8 februarie: 118 ani de la declanșarea Marii Răscoale de la 1907. S-a tras cu tunul în țăranii răsculați
09/02/2025 16:41

Pe 8/21 februarie, in satul Flămanzi (judeţul Botoşani), avea loc un incident care a marcat inceputul Marii Răscoale a ţăranilor, desfăşurate sub lozinca „Vrem pămant!”. Prin amploare (in aproape d ...

O vioară Stradivarius s-a vândut cu 11,3 milioane de dolari, al treilea cel mai mare preţ obţinut pentru un instrument muzical la o licitaţie
08/02/2025 18:22

 O vioară Stradivarius rară, fabricată in 1714 de Antonio Stradivari in timpul „perioadei sale de aur”, a fost adjudecată vineri cu 11,3 milioane de dolari la o licitaţie organizată la Ne ...

Superba actriță din România, uitată de mulți, care a ajuns expert în fizică nucleară. A jucat în filme de la vârsta de 19 ani
07/02/2025 16:53

Talentată, frumoasă si cu un farmec aparte. Aceste calităti au propulsat-o rapid pe Florentina Mosora, o tanără din Cluj, in lumea cinematografiei romanesti a anilor 1960. Frumoasa Riri, asa cum era alinta ...

Viața lui Mircea Badea, salvată în ultima clipă: La limită am fost. Exact ca pe 10 august
03/02/2025 12:34

Mircea Badea a devenit in ultimele zile tinta a numerosi internauti de pe TikTok, din cauza unei singure remarci pe care a făcut-o in emisiunea sa. Prezentatorul TV a fost amenintat cu moartea si a fost supus ...

„Am ajuns să mă bucur că s-a furat coiful”. Directorul Bibliotecii din Sibiu, ironie dură: „Au aflat că România are patrimoniu cultural”
01/02/2025 10:17

Răzvan Pop, directorul Bibliotecii ASTRA din Sibiu, sustine că furtul pieselor de patrimoniu de la Muzeul Drents a determinat ca „societatea romanească, in intregul ei, să discute serios pentru prima oar ...

Un tablou de Modigliani, cumpărat dintr-un târg de vechituri, în Franța
31/01/2025 19:53

O pictură realizată de un artist aparent anonim, cumpărată de un colectionar italian dintr-un targ de vechituri din Franta in urmă cu 15 ani, a fost atribuită maestrului modernist de la inceputul secolulu ...

Restul pieselor din aur expuse în Olanda au ajuns în România
31/01/2025 19:01

Piesele din cadrul expozitiei Muzeului National de Istorie a Romaniei de la Muzeul Drents din Assen, cu exceptia celor patru artefacte de tezaur furate, au sosit, vineri, in Romania. 'Au aterizat, incă nu au ...

Unul dintre cei mai bine vânduți artiști la nivel mondial, Adrian Ghenie, va expune la Muzeul Brukenthal
29/01/2025 13:23

Pentru prima dată, picturi semnate de Adrian Ghenie, din colectia lui Zenoviu Haiduc, vor fi expuse in toamnă la Muzeul National Brukenthal, in cadrul SCAF - Sibiu Contemporary Art Festival, a anuntat miercur ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei