De la Praga la Bratislava

Praghezul e un echilibrat. Bucuriile şi tristeţile lui nu sunt exaltate. De aceea strada are, în ciuda unei circula­ţii intense, liniştea plimbărilor nocturne. In bătălia, diri­jată abil din culise, dintre mini şi maxi, femeile din Praga au optat deocamdată pentru scurt, chiar foarte scurt. Ro­chiile mini se poartă cu aceeaşi nonşalanţă, cu acelaşi firesc, cu care se purtau, să zicem, în Praga medievală, uniformele husite. Teritoriul cucerit de mini este atât de mare, încât această modă a încetat să mai constituie substanţa unor comentarii controversate. Pe strada Na Pricope, am întâlnit femei, în mini-mini, prosternându-se lângă basoreliefuri de fildeş, invocând înţelegerea celestă. P altele le-am descoperit în forfota magazinelor, cumpărând cele necesare pentru slujirea cu credinţă ido­lului dintotdeauna, bărbatul. Şi aici au dispărut frontie­rele dintre realităţi altădată greu de asociat...

Praghezul, omul cu un accentuat simţ practic, e şi un duios, dar un duios discret. În fiecare dimineaţă, bărbaţi, femei, copii aşează flori, două sau trei, deasupra plăcilor, care amintesc despre nobleţea unor oameni care s-au jert­fit pentru ţară. Flori roşii sau albe iluminează peste suflete şi fapte.

*

După un scurt zbor cu avionul suntem la Bratislava, capitala Slovaciei. Noaptea, pe malul Dunării. Străzile sunt pustii, deşi ne mai despart aproape două ore până la miezul nopţii. Viaţa nocturnă a oraşului se desfăşoară de predilecţie în uni­versul casnic. Din semiobscuritatea nopţii se decupează o imagine de fantasmă, Hradul de la începutul mileniului, sub fasciculele reflectoarelor, un uriaş poliedru de chihlimbar. Oraşul se reculege, are voluptatea liniştii. Chiar şi Dunărea a înţeles parcă această necesitate. Flu­viul, de altfel nu prea zgomotos nici ziua, curge în linişte, un foşnet de zefir care se topeşte în fânaţuri de iulie. Ceasul catedralei de înscăunare (aici au fost unşi împăraţii şi regii Austro-Ungariei după bătălia de la Mohaci) bate 11 de noapte. Sunetul se împotmoleşte în întuneric şi ajunge ostenit până la Dunăre.

Grigore Ilisei