De la un castel la altul este o carte strigata, urlata, este un monolog virulent la adresa societatii decazute de dupa si din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Cartea reconstituie fragmentar si haotic o lume descompusa, denigrata si terfelita in care niciun personaj reprezentativ al vremii nu-si pastreaza integritatea si prestanta (Sartre devine Tartre, insasi Franta-mama devine Vrunta) ci este redus la animalul defecator, hidos si lasciv.
Cat despre bietele marionete, oamenii de paie care traiesc fara a sti exact pentru ce (asa ca mine sau multi altii ca mine), acestia sunt pur si simplu spulberati dintr-o intorsatura de condei – doar niste balosi cancerosi si cufuriti
Agonia devine uneori fantasmagorica insa este strans inradacinata in spiritul pesimisto-apocaliptic, in care toata adunatura elitista sfarseste hacuita de vasla omului maimuta-leopard-pantera Charon, “proprietarul” de data asta al unui vas fantoma, rezultat si el probabil al constiintei in curs de modernizare. Adevarul e ca pasajul asta m-a facut sa rad teribil gandindu-ma la un Charon contemporan la volanul unei masini ultimul racnet – nu dric – care ruleaza cu 140 km/h peste scafarliile care crantane ca niste cochilii de melci sub rotile impietritului intermediar.
De la un castel la altul este cartea care, in contextul unei constiinte puritane, poate parea odioasa, de un egocentrism bolnavicios, care sfarteca si ucide cu individualismul ridicat la rang de etalon in raport cu suferintele asa-zis marunte ale indivizilor societatii si refractar in ceea ce priveste pozitivismul. Ce sa mai… fiere si venin si scarnavie toate amestecate pentru a alunga definitiv sperantele puerile de genul “o sa fie bine!”. Toate simturile sunt in alerta, toate senzatiile sunt exacerbate si pe alocuri ai impresia ca nu sunt decat aiurelile unui extremist, insa te trezesti repede la realitate ca efect al umorului ranchiunos si dureros la adresa celor asemeni tie.
Scriitura de data asta e greoaie, frazele sunt faramitate si impanate din plin cu injurii alambicate si termeni medicali, toate cuvintele astea mestecate cu furie si scuipate de o gura putreda, la care se adauga numele personalitatilor vremii, supuse si ele uneori deformarilor de dragul jocului de cuvinte care isi pierd spiritul in traduceri.
In fine, dupa parerea mea, Celine a descris aproape perfect un iad teluric printr-un iad personal – oho si cate iaduri din astea nu mai exista inca si cati dintre noi nu le simtim si nu le incingem si nu ne intretinem propriul iad, alimentandu-i cu fiere si pacura.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Adauga comentariul tau