In romanul Dincolo de bine, dincoace de rau. Despre iubire, Aurora Liiceanu si Alice Nastase radiografiaza sentimentul de dragoste. Acesta este descris din prisma diversitatii si complexitatii unor situatii de viata.
Cele doua autoare au stiluri complet diferite de abordare al celui mai frumos dintre sentimente. In timp ce Alice Nastase este mai poetica si mai lirica in exprimare, Aurora Liiceanu confera romanului aspect de statistica, fiind mult mai pragmatica si mai analitica. Astfel, aceasta diseca din punct de vedere psihologic si cel mai neinsemnat gest, iar retrairea seismelor sufletesti este facuta cu luciditatea celui care sondeaza sistematic straturile profunde ale constiintei.
Romanul se doreste a fi un compendiu al trairilor sufletesti ale unei femei atunci cand aceasta este pusa fata in fata cu iubirea, numai ca aspectele negative par a prevala si pentru a-mi sustine ideea dau un exemplu: “ Sa uiti ca in dragoste nu exista alegeri pentru o viata. Sa vrei sa-l iubesti pe celalalt pentru totdeauna si sa te iubeasca mereu. Imposibil.”
Intr-adevar, cele doua autoare sustin ca iubirea este o experienta de viata fundamentala, conditia umana fiind innobilata prin dragoste dar, in acelasi timp, ele sustin caracterul iluzoriu al libertatii de a alege si de a-si asuma iubirea, intr-o lume in care totul este determinat de mecanismul economic si social.
Unele fraze sunt de o sensibilitate rara si evoca acele momente de tandrete si contopire in care cei doi indragostiti au iluzia ca sunt singurii locuitori ai planetei si ca toate idealurile lor se pot realiza. Cu toate acestea, autoarele, maturizate in urma experientelor traite, sugereaza ca, intr-o lume in care totul este supus degradarii, dragostea a incetat sa mai fie un sentiment netulburat.
“De fiecare data cand m-am indragostit cu adevarat, cu durere, cu ameteala, cu dor, am redevenit copil, am redevenit fecioara” ( A. Nastase ). Cuvinte frumoase care probeaza puterea iubirii de a ilumina viata unui om. Imediat, insa, dupa aceasta scurta vulnerabilitate, autoarea gaseste in sine puterea de a se desprinde din mreaja incertitudinilor iubirii. Cu alte cuvinte, toate fetele iubirii pe care le surprinde romanul conduc la ideea ca, intr-o lume cupida, dragostea nu poate supravietui, ca temeiul familiei este jocul de interese, pragmatismul si nu sentimentul pur.
In concluzie, este o carte buna cu conditia ca cei care o citesc sa nu se molipseasca de pesimismul autoarelor si sa mai spere totusi in dictonul: “ Iubesc, asadar sunt! “.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Adauga comentariul tau