Iubirea noastră cea de toate zilele
Cartea “Dincolo de bine, dincoace de rău. Despre iubire”, de Aurora Liiceanu şi Alice Năstase, consider că este “de căpătâi” pentru orice om care iubeşte, care a simţit iubirea. Nu putem explica iubirea, indiferent de ce tip e (faţă de copii, de părinţi, faţă de persoana de lângă noi, faţă de prieteni, de bunici, sau faţă de animalul de companie). Cred că iubirea doar se simte, nu se explică. Această carte, prin paginile ei, nu încearcă decât să ne pună în vedere anumite probleme de care ne izbim zilnic: dezamăgiri, materialism, temeri, minciuni. sau urmaşi. Trebuie să ne amintim cum să iubim, de ce să iubim.
În interiorul cărţii sunt numeroase situaţii pe care le vedem la tot pasul, lucruri pe care le trăim, cu care ne confruntăm. Nu e adevărat că vrem să fim tot timpul frumoase, că pentru bărbaţi asta contează, iar noi, ca femei, nu vrem decât sa fim plăcute de ei? Degeaba interiorul… tot “ambalajul” vinde. Nu am văzut oare o adolescenta, mama singura, care, desi trece prin încercări grele, îşi ocroteşte copilul nou-născut, iubindu-l mai mult decât orice pe lume? Nu ne izbim zi de zi, la televizor, de violenta domestica? Familii destrămate, bătăi, sânge şi moarte? Dorobanţiul, şi nu numai, e plin de puştoaice de 20 de ani la braţul unor bătrânei cu o venerabilă vârstă, de obicei trecută de 60.De ce? Simplu. Banul înseamnă tot. Viaţa din vremurile pe care le trăim e perfect surprinsă în paginile acestei cărţi. Bineînţeles, cu ceea ce se leagă de iubire. Deşi nu mulţi ştiu să mai iubească.
Iubiri trecute şi dezamăgiri crunte, multe lacrimi şi iluzii spulberate. Nu e o carte gen “3 la 10.000″. E doar ceea ce trăim fiecare din noi, măcar o dată-n viaţa. Cel puţin, aici vorbesc din perspectiva femeilor. Pentru că sunt femeile. Iar autoarele au surprins perfect starea din timpul şi după o relaţie cu final tumultos sau calm, dar în orice caz, trist pentru noi.”O bună, uimitoare bucată de vreme, n-am avut nevoie de nimic altceva decât de noi înşine. Am aşteptat iarna, sperând să ne înzăpezim (până la vârfurile brazilor, până peste crestele munţilor) într-o colibă. Am dorit o vară slobodă şi turcoaz, visând să tragem perdeaua spre lume dintr-un cort aşezat departe de orice pas cunoscut. Fericiţi să petrecem în doi, doar în doi, obligatoriu în doi, zile şi nopţi nesfârşite. Fără să ştim ce înseamnă plictisul, fără să tânjim după tumult. Convinşi că avem în noi destulă ardoare, destulă poveste, ca să nu ne fie în nicio seară frig.” Dar cum tot timpul trebuie să existe un “dar”, independenţa dăunează grav relaţiilor. Iar în momentul când simţi că vrei să faci şi altceva, să pleci singur/ă, să fii cu amicii şi nu cu ea/el, atunci trebuie să ştii sigur că niciodată nu va mai fi ce a fost. Dacă nu vrei să incluzi persoana de lângă tine în activităţile tale obişnuite, înseamnă că tot ce a fost, s-a dus. Deci… ia-ţi bagajele şi pleacă.
Mi-a plăcut acesta carte pentru că mi-a deschis ochii. Asupra faptului că nu putem trăi fără bărbaţi, asupra faptului că sunt atât de fragili şi au atâta nevoie de noi, femeile (ceea ce ne gâdilă şi nouă puţin orgoliul), asupra faptului că nu contează că iubitul te-a părăsit. O să fie altul şi altul şi altul… Atâţia câţi vom dori. Până-l vom găsi pe cel care să ne fie alături mereu. Nu neapărat din iubire eternă.Ci din datorie. Sau din obişnuinţă. Sau prietenie. Cine poate şti?
E o carte ce merită a fi citită. Din simplul fapt că ne “citeşte” pe noi, ca oameni, atât de bine, relevă sentimente ce le încercăm, dacă nu zi de zi, măcar la o anumită perioadă.Şi ne învăţa că anumite momente trebuiesc depăşite. Pentru că vor urma altele, declanşând alte amintiri, ce nu vor fi uitate niciodată.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Adauga comentariul tau