Disfunctia realitatii – Peter F. Hamilton

Cand am vazut prima data Disfunctia realitatii, m-a cam speriat imensitatea ei. Era uriasa si, cum nu stiam nimic despre autorul ei, am zis pas. Dar destinul mi-a scos in cale o oferta Nemira si nu am rezistat tentatiei de a o cumpara. Si nu regret deloc…

Cartea contine tot ce inseamna space-opera: lupte spatiale, maceluri in jungla, nave constiente si telepatice, pirati lipsiti de mila, soldati duri dar cu inima mare, creaturi ciudate, constructii extraterestre, capitani care se descurca in orice situatie, distrugeri de planete, inginerie genetica si, cireasa de pe tort, o invazie a omenirii asa cum nu am mai intalnit.

Din pacate, actiunea propriu-zisa incepe abia la sfarsitul primului volum, cand apar adevaratele personaje negative. Pana atunci ai parte de descrieri si de prezentari de personaje. Numai ca Peter F. Hamilton nu este nici Stephen King, nici Asimov, cu care am vazut ca e comparat, si, la un moment dat, devine cam plictisitor. Ca sa nu mai zic ca e destul de obositor de tinut evidenta celor care tot apar si dispar. De multe ori, cand eram la volumul 2 si apoi la 3, m-am intrebat cine este X si de unde vine Y. Un alt aspect deranjant, pentru mine, este faptul ca nu am gasit nici un erou care sa-mi pese sau sa imi atraga atentia. Cu toate acestea, numarul mare de personaje, fiecare cu planurile si problemele sale, si multitudinea locurilor unde te duce actiunea constituie un plus deoarece contribuie la formarea unui univers credibil.

Sfarsitul m-a facut super curios despre ce o sa se intample mai incolo si mai ales cine castiga la final. Deoarece este o trilogie, totul se termina tocmai cand lucrurile devin mai interesante…

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/