Dune – Frank Herbert

Nici acum nu pot sa-mi aduc aminte daca prima data am citit cartea Dune sau am vazut filmul. In orice caz stiu cand am intrat pentru prima oara in contact cu aceasta opera de arta a lui Frank Herbert. Cred ca eram in clasa a opta si intrand in biblioteca din orasul meu am vazut la sectiunea SF Copii Dunei. Ilustratia copertei era ciudata, iar ceea ce am citit pe spate nu m-a lamurit pe deplin. Insa cu siguranta mi-a atras atentia. Mai tarziu un coleg de clasa mi-a imprumutat Dune si asa am devenit un fan infocat, fascinat de acest univers pentru totdeauna.

Nu o sa spun ce este Dune. O sa incerc doar sa explic modul in care vad eu Dune. Aceasta carte este, precum precizeaza si autorul, un proiect ecologic, deoarece idea centrala a cartii este transformarea planetei Arakis. Insa eu vad altceva. Vad o combinatie in cantitati egale a trei elemente: in primul rand religie, in al doilea rand stiinta si in al treilea rand politica. Acest roman este considerat cel mai realist SF scris pana acum.

In timpul lecturii aveam o ciudata senzatie si simteam doua lucruri total opuse in acelasi timp. Pe de o parte ma gandeam ca acest univers ar putea fi intr-o zi chiar universul nostru. Poate nu peste 10.000 de ani, dar cu siguranta peste mai mult. Insa in acelasi timp imi parea imposibil acest lucru. Cum am putea evolua noi in acest fel si sa urmam aceasta linie a viitorului? Ar putea oare sa existe candva in viitor asemenea entitati puternice si ciudate precum Bene Gesserit sau Tleilaxu? Sau Ix? Am putea devein noi atat de reci? Aproape imposibil!

Si totusi despre ce este vorba in Dune? Despre lupta pentru putere. Despre un univers pe cat de dur pe atat de ciudat in care forte colosale se lupta pentru propriile interese, manate de nesfarsita sete de putere. Un univers in care toata lumea spioneaza pe toata lumea, un univers in care toti cladesc planuri in alte planuri, in alte planuri pentru a se detasa de ceilalti si a-si consolida pozitia. Un univers care respira si traieste pentru si datorita acelei substantei miraculoase numita mirodenie.

Nucleul cartii este reprezentat de antiteza dintre bine si rau. Unul nu poate exista fara celalalt. Casa Atreides reprezinta binele, loialitatea si un cod moral care este mai important si decat viata. In opozitie totala este Casa Harkonnen cu brutalitatea si cruzimea lor dusa pana la extreme, cu lasitatea si lipsa de orice mila.

Pe masura ce cititorul avanseaza cu lectura in fata lui este modelat un zeu, un profet dintr-un simplu adolescent. Un copil este transformat incetul cu incetul intr-un zeu. Sau poate ca unui zeu ii sunt aratate partile umane…

Astfel Paul Atreides, mostenitorul casei Atreides si fiul onorabilului Duce Leto, se transforma in profetul mult asteptat de catre fanaticii fremeni, profetul care le va oferi libertatea si va face din planeta- desert, un rai. El devine conducatorul si salvatorul descris in antica profetie fremena si chiar mai mult decat atat. La urma urmei este rezultatul a sute de ani de modificari genetice ale Bene Gesseritului.

Impreuna cu fremenii infrange fortele harkonnenilor si pe cele ale imparatului, in acelasi timp supunand Ghilda Spatiala, pe care nici chiar imparatul nu cuteza sa o provoace. Urcand pe tron razbuna moartea tatalui sau si incepe o dominatie de mii de ani a Casei Atreides asupra intregii lumi cunoscute.

Insa un fapt este inevitabil: cade prada propriei puteri. Oricat ar incerca nu poate sa schimbe viitorul, cu toate ca ii cunoaste toate liniile posibile. Indiferent daca va muri sau va trai armatele sale de fanatici fremeni se vor raspnandi in intreg universul si vor converti sau ucide pe toti necredinciosii. Jihadul nu poate fi oprit.

Un lucru este sigur: Dune este opera unui adevarat geniu si continua sa ma fascineze mereu. Este naucitoare si nimic nu se poate compara cu complexitatea ei. Nu este un simplu SF in care rolul central este ocupat de incredibilele descoperiri stiintifiec din viitor. Este o opera monumentala in care pesonajele evolueaza constant, iar moralitatea si deciziile luate de ele surprind intotdeauna si pun cititorul pe ganduri.

In concluzie trebuie sa precizez ca Dune (chiar intreg ciclul Dune) este cea mai buna opera literara pe care am citit-o pana acum si trebuie sa ii dau dreptate lui Arthur C. Clarke: “Unica. Nu cunosc nimic comparabil”.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/