Eleganta ariciului – Muriel Barbery

Eleganta ariciului de Muriel Barbery este un roman jurnal al celor doua personaje Renee si Paloma.

„Ma numesc Renee. Am cincizeci si patru de ani. De douazeci si sapte de ani sunt portareasa la nr. 7, rue de Grenelle… Sunt vaduva, scunda, urata, dolofana, am bataturi la picioare si, daca e sa ma  iau dupa unele dimineti mai neplacute, o rasuflare de mamut. N-am studii, am fost intotdeauna saraca, discreta si insignifianta.”

Renee, doamna Michel, are pasiuni care datorita pozitiei sale de portareasa nu s-ar cuveni: e indragostita de Japonia avand o pasiune pentru filmele regizorului japonez Yasujiro Ozu, citeste literatura rusa ( in special Tolstoi),  asculta Mozart, se entuziasmeaza in fata picturilor lui  Pieter Claesz. Pentru  Renee ritualul ceaiului e  foarte important asemanadu-l cu niste paranteze magice care iti deschid inima spre frumos, dandu-ti aceea stare speciala de care e nevoie in comtemplarea si intelegerea artei.

Paloma „…am doiprezece ani si locuiesc la nr. 7 pe rue de Grenelle, intr-un apartament de bogatasi. Parintii mei sunt bogati, familia mea e bogata, iar sora mea si cu mine suntem prin urmare virtual mai bogate”.

Paloma e o fetita foarte inteligenta, care citeste manga, dar care in ciuda tineretii sale se gandeste la sinucidere ca la o cale de scapare dintr-o lume dominata de absurditatea adultilor. Se simte neinteleasa, considera viata o farsa pe care nu se simte in stare sa o duca pana la capat si de aceea decide ca inainte de a implini treisprezece ani sa paraseasca aceasta lume, dand foc apartamentului.

Intre cele doua se va lega o prietenie in numele artei  si a prietenului lor comun, cel mai nou locatar al imobilului domnul Ozu ( personaj care nu intampaltor poarta acest nume), singura persoana , de altfel,  care reuseste sa vada dincolo de aspectul  fizic al lui Renee, sa-i vada sufletul.

Mi-as fi dorit un alt final, unul in care ambele personaje sa obtina ceea ce isi doresc si sa nu fie nevoie de sacrificiul unei vieti pentru a salva o alta.

Eleganta ariciului poate fi asociata cu primavara care aduce cu sine  renasterea naturii (dar ceva trebuie sa moara pentru a renaste), cu dorinta de a da ce  e mai bun din noi, cu increderea in viata si in fortele proprii, cu  dorinta „de a inverzii sufleteste”. Asa si in carte, personajele renasc prin perspectiva  descoperirii reciproce a pasiunilor lor, ascunse pana atunci lumii, care nu ar fi inteles framantarile lor existentiale.

Cartea mi se pare in acelasi timp atat o pledoarie pentru viata, a sensului vietii  cat si  curajului de a trece dincolo de aparente, de a nu te lasa ghidat de lucruri evidente,  ci de a cauta substraturi in lucruri neinsemnate.

De ce ” eleganta ariciului”?  Ma asteptam ca titlul romanului sa fie un mister, dar explicatia vine chiar din carte: „doamna Michel are eleganta ariciului: pe dinafara e plina de tepi, o adevarata fortareata, dar am senzatia ca pe dinauntru  este la fel de rafinata ca si aricii, care sunt niste fapturi in chip inselator indolente, cumplit de singuratice si teribil de elegante” (p. 168).

Pentru ca  Muriel Barbery a declarat ca poarta la ea mereu un exemplar din „Razboi si pace”  a lui Tolstoi si ca  e pasionata de Japonia ( in prezent ea locuind la Kyoto), nu poti sa nu te intrebi cat e fictiune si cat adevar in acest roman.

Va recomand cu mare drag sa cititi povestea lui Renee si a Palomei. Este o  poveste care te face sa privesti viata cu alti ochi, mai toleranti, sa te redescoperi pe tine insuti, sa-ti  reevaluezi prioritatile.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/