Eleganta ariciului – Muriel Barbery

Nu stiu daca as fi ales Eleganta ariciului dintr-un raft, in librarie, dar cum universul conspira, am primit-o cadou. Pana si asta a fost o pura intamplare, am primit-o cadou fara vreo semnificatie literara, ci pentru simplul fapt ca aveam un arici african ca animal de companie, iar prietenei care mi-a facut cadoul i s-a parut amuzanta coincidenta.

Nu pot sa zic ca mi-a starnit interesul cartea asta, am pus-o in raft intrucat aveam deja un teanc de alte carti in asteptare. Pret de cateva luni am uitat de ea, iar acum cateva zile i-a venit randul. Mi-a luat cateva zile sa o citesc deoarece am devorat-o si am incercat sa o traiesc cu fiecare por. Mi-a luat cateva zile a 4-5 ore de lectura in fiecare seara nu pentru ca ar fi o lectura atat de lunga, ci pentru ca simteam nevoia sa recitesc unele paragrafe de cate 2-3 ori.

Eleganta ariciului este un manual sanatos de viata mentala, este un abecedar al trairii interioare si doream sa patrund intelesul fiecarui paragraf dincolo de limitele unei lecturi simpliste. Nu, cartea asta nu se citeste ca un roman politist, se citeste precum ai citi Nietzsche sau Heidegger, doar ca e o fabula filozofica mai accesibila, mai pe intelesul tuturor. Cartea asta e inspirationala.

O aparent banala portareasa, doamna Renee Michel, care se straduieste sa respecte dogmele acceptate de societate pentru a parea intrutotul ceea ce conditia sociala i-a harazit, cu toate ca limitele ei intelectuale si culturale sunt mult peste nivelul oamenilor de clasa sociala superioara. O aparenta fetita rasfatata de bani gata, foarte dificila si plina de toane, Paloma Josse, in realitate de o inteligenta si o viziune sclipitoare, depasind cu mult capacitatile oamenilor maturi si pretinsi eruditi care o inconjoara. Doua spirite inalte traiesc in aceeasi cladire, suspectandu-si una celeilalte deschiderea intelectuala, totusi pastrand o distanta si un echilibru in interactiune. Cand, intr-un final, ajung sa povesteasca, se inteleg chiar si fara cuvinte, cum era si de asteptat.

Ah, si bineinteles, Kakuro Ozu, noul vecin, japonezul autentic si foarte galant, care face deliciul picant al povestirii si al comunitatii.

Am fost profund impresionata de acest volum care spre rusinea mea a zacut atata timp in biblioteca fara sa fie bagat in seama, pentru ca singurul motiv pe care l-am avut ca sa il incep a fost ca nu mai aveam altceva interesant la indemana. Si iata cum am sfarsit prin a o recomanda tuturor prietenilor cu insistenta ca aceasta sa fie urmatoarea carte pe care o citesc, majoritatea nemaiauzind de Muriel Barbery pana acum, dar sunt sigura ca vor fi cel putin la fel de incantati ca si mine de descoperirea ei.

Cu siguranta voi cauta si voi citi si cealalta carte scrisa de ea, “Une Gourmandise” in titlul original.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/