Elitele la ora confesiunii (I)

Într-un peisaj media tulburat şi dominat de figuri posomorâte, încrâncenate, angajate în monologuri autiste sau într-un „dialog al surzilor”, unde nimeni nu are răbdare, bunăvoinţă şi o minimă eleganţă să asculte pe cineva, cultivând un climat deceptiv, într-un robust triumfalism negativ, printre caraghioase vedete de carton, Vasile Arhire visează la o civilizaţie a comunicării în care, iată, se instalează confortabil cu admirabila sa carte de interviuri, „Ghici cine (re)vine la cină (I)” (Editura Junimea 2017). Realizatorul de la TVR-Iaşi, om al dialogului, prin excelenţă, stăpâneşte impecabil ceea ce se numeşte arta conversaţiei, documentându-se temeinic, pregătindu-şi taifasul cu migală, alegând invitaţii - oameni de ştiinţă, pictori, poeţi, actori, muzeografi, medici, scriitori, jurişti, un astronaut - dintre personalităţile accentuate care au, în adevăr, a spune ceva semnificativ. Invitaţii la cină reprezintă elitele noastre care dau măsura exactă a adevăratei ierarhii de valori.

Din zecile de interviuri difuzate pe canalele local şi regional ale televiziunii publice, Vasile Arhire selectează pentru acest prim volum optsprezece, un număr legat subtil de propria biografie, confesându-se, iată, el însuşi înainte de a-şi provoca interlocutorii la cina dintr-un elegant restaurant ieşean: „18 este numărul sub semnul căruia am apărut printre oameni. Un număr frumos, pentru că este şi al meu, şi mi-am zis să fie 18 dialoguri cu o parte dintre invitaţii la «Cina» săptămânală televizată”, scrie autorul într-un scurt, dar semnificativ prolog intitulat chiar 18. Realizate între anii 2012 şi 2013, „taifasurile”, tipărite în prestigioasa colecţie Dialog XXI a Editurii Junimea, cresc dintr-un concept şi o temă care preocupă societatea românească şi care au stârnit multe patimi în dezbaterea publică după 1990: Vasile Arhire caută, în viaţa şi pe traseul profesional de excepţie ale interlocutorilor săi, „mărturia semnificativă a valorii neamului nostru”, din convingerea, frecvent reluată, că în cultivarea elitelor stă şansa noastră de a ne (re)face istoria, prezentul şi, mai ales, viitorul. Cele optsprezece personalităţi prezente la ora cinei televizate – Valeriu D.Cotea, Ionel Miron, Dan Hatmanu, Teodor Dima, Cornelia Gheorghiu, Bogdan C.Simionescu, Ion Arhip, Eugen Târcoveanu, Valentin Ciucă, Boris Plăhteanu, Emil Brumaru, Radu Miron, Radu Rey, Valerius M. Ciucă, Horia Zilieru, Dumitru Dorin Prunariu, Constantin Milică, Grigore Ilisei – reprezintă modele, pilde din imediata noastră (i)realitate, rezumând, în povestea vieţii lor, istoria veacului însuşi , fixând profilul unor epoci problematice, mereu tulburi şi duşmănoase cu elitele, începând cu 1926, anul naşterii lui Valeriu D. Cotea şi Dan Hatmanu, să zicem, până azi, în durata prezenţei la microfonul emisiunii lui Vasile Arhire.

Astfel, Valeriu D.Cotea, un savant al vinurilor dintre care preţuieşte cel mai mult vinul prieteniei, o figură emblematică a şcolii noastre agronomice, dar şi un povestitor cu har şi un interlocutor cu farmec, mărturiseşte despre istoria unui topos românesc fascinant, ţinutul Vrancei, unde guverna încă, în 1950, „sfatul bătrânilor” al vechilor obşti de răzeşi: „Vrancea este singurul loc din ţară unde, până la pătrunderea homo-ului sovieticus, avea sfatul bătrânilor. S-a păstrat până pe la 1950. În 1950, când cu răscoala care a avut loc în Vrancea, în iulie, atunci s-au făcut foarte multe arestări, sute de oameni au înfundat puşcăriile. În Vrancea a fost un fief al luptei anticomuniste. În Făgăraş a fost rezistenţa cea mai puternică, iar în Vrancea a fost de cea mai lungă durată (...) Obştea mare a Vrancei, vorbim de Vrancea arhaică, Vrancea istorică, era condusă de sfatul vrâncenilor care se întâlnea o dată pe an la Schitul Valea Neagră, Mănăstirea Valea Neagră”; Ionel Miron, căruia i s-a spus „Cousteau al României” este inventatorul primului laborator submers din ţară, la Izvorul Muntelui, dar şi un om sensibil la alte valori, conexe pasiunii şi profesiunii sale: „Trebuie să fii cultivat pentru a putea înţelege o poezie anume, pentru a putea desluşi tainele muzicii, pentru a înţelege orice este durabil şi existenţial; Dan Hatmanu, cu „viciul portretului” în sângele artistului, explorează memoria anilor '50, reconstituind lumea pictorilor de atunci, dominată, incontestabil, de magistrul Corneliu Baba; logicianul Teodor Dima, evocând Brăila natală şi visul de a deveni un nou Panait Istrati, restituie, în portrete memorabile, figurile modelatoare ale lui Petre Botezatu şi Ştefan Bârsănescu.

Va urma...