Emanuel: cu noi este Dumnezeu
Dimensiune font:
A sărbători creştineşte Naşterea Domnului, sau Crăciunul, presupune a cunoaşte, accepta şi preţui un fapt pe cât de discret, pe atât de important pentru om, pentru umanitate: acela că Dumnezeu este cu noi. Căci până şi ateilor le place a sărbători, chiar cu ocazia celebrărilor bisericeşti, însă acest lucru nu înseamnă, în nici un caz, asumarea reală a Sărbătorii, a noimei sale. Ci doar a formei sale, a „beneficiilor laice” derivate ea.
Pentru cine acceptă, crede în ceea ce ştiinţa numeşte „teoria creaţionistă”, faptul că Dumnezeu, Creatorul omului şi al întregului Univers văzut şi nevăzut a fost dintru începuturi şi va fi mereu, până la finalul acestei lumi, lângă om, cu el, este cumva un de la sine înţeles. Căci nici un creator autentic nu se desparte vreodată, cel puţin la nivel spiritual, sufletesc şi mental, de creaţia sa. Tot astfel, nici Dumnezeu nu S-a depărtat vreodată de om. Dar omul a ales în Adam, şi poate oricând alege, până la sfârşitul istoriei, să Îl respingă pe Dumnezeu, sa „ridice” zid despărţitor - păcatul - între el şi Creatorul lui. Acest lucru, această realitate derivată din libertatea deplină cu care omul a fost creat, a determinat nespusa iubire divină să „dărâme” zidul de către om ridicat, trimiţând în lume, în istorie, printre muritori, pe Însuşi Fiul Său din veac.
Evenimentul Naşterii în istorie a Celui din veac Născut din Tatăl, de o Fiinţă cu El fiind, se celebrează, de către toată lumea creştină, la Crăciun. Iar cei conştienţi de această celebrare, nu doar „beneficiari” ai formelor secularizate ţesute pe marginea ei, ştiu bine că Cel Născut avea să se numească, conform proorociei lui Isaia, Emanuel. Ceea ce literal înseamnă: cu noi este Dumnezeu. „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel (Isaia 7,14). Cum a putut Fecioara zămisli, naşte şi rămâne tot Fecioară? La fel cum fereastra curată poate lăsa lumina oricât de puternică să treacă prin ea, şi să lumineze chiar şi cele mai obscure încăperi, geamul rămânând intact, iar lumina neîmpuţinată, integrală şi integră.
Acceptând, crezând nu atât în formele şi formulele Crăciunului, cât mai ales în noima, în esenţa sa, omul acceptă şi crede, implicit, că nu este singur în astă lume. şi că este iubit, nu este abandonat, în nici o situaţie. Fiindcă Cel din veac S-a făcut Prunc, printre oameni, din iubire nespusă pentru ei. Aceeaşi iubire care L-a înnomenit acum peste două mii de ani Îl determină, mereu şi mereu, să se aplece cu delicateţe, la toate nedeplinătăţile omului, ajutându-l, sprijinindu-l, luminându-i calea către Bine, Frumos şi Desăvârşire. El, Emanuel, este mereu acelaşi Dumnezeu iubitor de oameni. Numai omul, oamenii trebuie să decidă singuri, liberi, dacă şi ei Îl iubesc pe Cel iubitor, sau totuşi nu. Dumnezeu nu sileşte omul să-L iubească. El doar este cu noi, fiindcă ne-a iubit dintru începuturi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau