Filmul propus de România pentru premiile Oscar este despre abuz și ipocrizie

maxresdefault

Dimensiune font:

| 19-10-2023 15:28

Filmul propus de România pentru premiile Oscar de anul viitor, "Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii", este despre "abuz, ipocrizie" şi "e un semnal de alarmă despre cum ne irosim, despre cât acceptăm", a declarat producătoarea Ada Solomon, după proiecţia care a avut loc miercuri seara la Sibiu.

 

"Este un film despre abuz şi despre ipocrizie în aceeaşi măsură şi despre rezistenţă, despre mijloace de supravieţuire, da, e un semnal de alarmă despre cum ne irosim, despre cât acceptăm, despre până unde şi de ce acceptăm, că nu e un film care judecă. E un film care prezintă nişte ipoteze la care să ne gândim cu mintea noastră şi să decidem pentru noi", a precizat Ada Solomon.

 

 

Filmul cu o durată de 163 de minute nu a fost urmărit la Sibiu, de toţi spectatorii prezenţi în sală, o parte dintre aceştia au plecat în timpul vizionării. Producătoarea Ada Solomon a explicat ulterior că acest film, propus pentru premiile Oscar 2024, la categoria "Cel mai bun lungmetraj internaţional", nu putea fi făcut mai scurt. Una din scenele din film prezintă crucile de pe marginea unui drum din România, unde au avut loc foarte multe accidente de circulaţie, practic şoseaua respectivă are mai multe cruci, decât kilometri lungime.

"În fiecare moment al filmului este ceva de văzut, (...) toate straturile acestea îi dau adevărata complexitate. Sigur că au fost voci care au spus, secvenţa aceea cu crucile trebuia să o faci mai scurtă, poate nu trebuia să dureze patru minute şi nu ştiu câte secunde, ci putea să aibă la jumătate sau să treacă mai repede crucile alea. Pentru mine şi intenţia lui Radu, la secvenţa aceea a fost acest respiro cutremurător, care reprezintă numărul acestor cruci şi toată durerea, toată tragedia pe care o reprezintă, după mine, foarte poetic într-un fel, al existenţei noastre în viteză şi al felului în care putem să dispărem într-o secundă şi că, goana asta nu ne ajută la nimic şi pe urmă rămânem o cruce pe marginea drumului", a mai spus Ada Solomon.

Regizorul Radu Jude a spus, marţi, despre ultimul său film, "Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii", că "explodează în mai multe direcţii", una dintre ele fiind legată de înţelegerea a ceea ce înseamnă un personaj.

"Filmul merge, explodează în mai multe direcţii, una din direcţii e legată chiar de a încerca să înţelegem ce înseamnă un personaj, ce înseamnă crearea unui personaj şi mi s-a părut foarte interesant să existe un personaj care este jucat de Ilinca, care creează un alt personaj care este acest avatar şi care e un amestec între creaţia Ilincăi Manolache, creaţia personajului, creaţia platformei, mă rog, opţiunile pentru platformă, care e pe de-o parte foarte interesantă, pe de-o parte foarte interesantă, cum toate platformele astea gen Tik-tok oferă posibilitatea de răspândire rapidă a fake-news-urilor, dar în acelaşi timp e ceva foarte interesant acolo, în raport cu ce înseamnă un personaj sau ce înseamnă o personalitate", a spus Jude, la conferinţa de presă prilejuită de lansarea filmului.

El a precizat că filmul va intra în cinematografe începând cu 27 octombrie şi speră că va putea fi văzut în cât mai multe oraşe.

"Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii" a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint - Premiul Special al Juriului, Menţiune din partea Juriului Ecumenic şi Premiul I din partea Juriului Tinerilor.

Filmul va intra în cinematografele din România la sfârşitul lunii octombrie, dar până atunci îşi continuă parcursul internaţional, fiind prezent în programele competiţionale sau ca invitat special în cadrul celor mai importante festivaluri de film din lume, precum: New York, Toronto BFI London, Viennale etc.

"Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii" pune în legătură diverse naraţiuni (despre exploatare, despre oboseală, despre moarte, despre imagini), diverse genuri (road-movie, comedie, film de montaj, film documentar), diverse tipuri de umor (de la cel de autobază la cel rafinat) şi diverse strategii estetice. Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrşan, Dorina Lazăr şi Laszlo Miske joacă în rolurile principale, alături de celebra actriţa germană Nina Hoss.

Din distribuţie mai fac parte actorii Katia Pascariu, Şerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu şi Sofia Nicolaescu. Într-o apariţie specială - cineastul Uwe Boll. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Secretul faimosului tablou „Fata cu cercel de perlă” a fost descifrat
03/10/2024 15:30

Oamenii de ştiinţă cred că au descifrat secretul din spatele faimosului tablou „Fata cu cercel de perlă” al pictorului Johannes Vermeer, după ce au măsurat efectul pe care această operă de ...

Marea actriţă Sophia Loren împlineşte 90 de ani
20/09/2024 12:35

Sophia Loren, marea actriţă italiană, emoţionanta şi de neuitat Antonietta din „Una giornata particolare” de Ettore Scola, s-a născut la 20 septembrie 1934, la Roma. Şi incă de la varsta de 19 ani, ...

Opera București se va uni cu Tinerimea Română
19/09/2024 14:15

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că există deschidere atat din partea Operei Naţionale Bucureşti, cat şi a Centrului Naţional de Artă Tinerimea Romană pentru ca cele două instituţii să f ...

Cum se poate ca o expresie foarte veche să modeleze, încă, educația românească? / Originea expresiei și contextul în care o folosesc părinții acum
19/09/2024 08:02

In peisajul lingvistic al Romaniei, expresiile populare sunt deseori strans legate de traditiile si cultura noastră. Printre cele mai captivante si longevive se numără „a da milităria jos din pod”, o ex ...

Mayumi Kanagawa (SUA) a câștigat Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Vioară
17/09/2024 13:30

Mayumi Kanagawa (30 de ani, Statele Unite ale Americii) este castigătoarea celei de a XIX-a editii a Concursului International George Enescu, Sectiunea Vioară, la sfarsitul unei Finale in care a interpretat C ...

Actor italian, despre televiziunile din România: Încearcă să coboare nivelul cultural al unui popor cu o istorie atât de bogată și minunată. Difuzează cele mai groaznice gunoaie
14/09/2024 05:04

Actorul italian Michele Morrone, aflat pentru cateva zile in Romania, a sesizat ceea ce romanii acuză de ani zile: televiziunile din această tară nu fac decat să otrăvească mintile tinerilor cu „cele ma ...

Angela Gheorghiu, la Seul: „Scuzaţi-mă. Este un spectacol. Nu este un recital. Respectaţi-mă!” Agenția care o reprezintă oferă clarificări
13/09/2024 00:25

Conducerea agenţiei care asigură managementul sopranei romane Angela Gheorghiu, a emis un comunicat cu privire la incidentul petrecut la 8 septembrie la Seul, Coreea de Sud „Doamna Gheorghiu regretă profu ...

Cartea lui Ciucă 'desființată' de Cristian Tudor Popescu: Este pe locul 2 în istoria coțcăriilor editoriale postdecembriste
09/09/2024 11:52

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reactionat la cartea „In slujba tării” a lui Nicolae Ciucă si a descris-o ca fiind „pe locul 2 in istoria cotcăriilor „editoriale” postdecembriste”, comparand-o ...

Dana Budeanu face praf cartea lui Nicolae Ciucă: Am citit doar primul paragraf, mai departe nu am putut să merg
09/09/2024 00:18

Creatoarea de modă Dana Budeanu a izbucnit după lansarea cărtii lui Niculae Ciucă si sustine că nu a putut să citească mai mult de un paragraf. ”Cu tot respectul pentru domnul Ciucă si fără fată d ...

Nicolae Ciucă și-a lansat cartea 'În slujba țării': Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat!
08/09/2024 15:33

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a prezentat cartea ”In slujba ţării”, la Cetate, alături de Mircea Dinescu, cei doi gătind mancăruri tradiţionale din Oltenia, ascultand muzică lăutărească ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei