Flanări duminicale la poalele Alpilor

 Dacă pustietatea ogrăzilor, a caselor e atotstăpânitoare duminica în Saint Vincent, Valled'Aosta, pe străduţele ce haşurează colina suitoare spre vârful Zebrionului, în schimb la hotelul Billia este ceva animaţie chiar şi la orele prânzului.
Grădina cu tihna şi splendoarea sa este plină ochi. Silueta hotelului îmi aminteşte, cum mai remarcasem, de hotelurile vechi ale Sinaiei. Seamănă izbitor cu un castel. Stilul nu e nici gotic, nici baroc. Linia sa simplă are o majestuozitate conferită de turnurile clopotniţă, străjuind laturile, crescând din însăşi masiva, dar zvelta-i construcţie. Pereţii împrăştie o lumină alb-verzuie. Sunt reflexele pajiştilor lucioase şi ale bogatelor coroane ale copacilor, ce se încorporează în văroasele faţade. Piscina, un ochi ce clipeşte din pupila de faianţe limpezi ca fundul apelor de munte, înveseleşte şi răcoreşte ambianţa mai fierbinte a miezului de zi. O atmosferă de vilegiatură calmă domneşte în colţul acesta de rai pământesc. Nu-i lumea luminată, dar nici pustietate de duminică pierdută. E ceasul împărtăşirii din potirul liniştii, al semitonurilor, a vorbirii şoptite, în respectul nu doar a vecinătăţii umane, a celor care s-au risipit în întinderea parcului, pe şezlonguri, în chioşcuri sau pe terasele adumbrite de umbrele uriaşe, ci şi al întregii alcătuiri a văii ce pare să n-aibă capăt.
Lenevesc într-un şezlong în grădina hotelul Billia, cu atmosfera sa de castel din alt veac şi, vrând, nevrând, gândul îmi zboară slobod. Prin faţa privirilor trec ca nălucile echipaje trase de cai năzdrăvani, mâncând jeratic. În trăsurile elegante se lăfăiesc bărbaţi în redingote negre, cu favorite cât vrabia, femei purtând pălării mari, umbroase, tivite cu cordele viu colorate, de care sunt prinse în buchete dolofane imortele. Căzut-am pradă visării, ce prinde însă a se rupe repede şi închipuirea devine realitate. Te întorci, nici cu părere de rău, dar nici cu mare plăcere, în lumea de azi. Hotelul însuşi nu mai e cel de altădată. Nu numai că edificiul vechi, construcţia primară, a suferit modificări radicale, aliniindu-se la exigenţele industriei hoteliere din Europa de azi, dar în prelungirea acesteia, pe o terasă săpată în peretele din stâncă al muntelui s-a ridicat un Centru Internaţional de Conferinţe. Acesta dispune de toate facilităţile necesare, de o spaţioasă şi superbă sală pentru reuniuni de tot felul, inclusiv spectacole de teatru, operă, divertisment, şi numeroase alte săli ce pot găzdui zeci şi chiar sute de persoane. Aici se pot organiza în cele mai bune condiţii întâlniri de rang înalt, precum şi altele cu un caracter informal.
Deschid ochii. Nu se mai zăresc caleştile şi nu se mai aude tropotul cailor care aleargă mâncând pământul. Ambianţa este cea a contemporaneităţii, cu farmecul şi caraghioslâcul ei. De această din urmă caracteristică protagoniştii par a nu-şi da seama. Dacă în curţile caselor căţărate pe coasta muntelui e pustietate, aici în grădina hotelului Billia viaţa palpită, dar nu e de fel zarvă. Gesturile semenilor noştri sunt parcă de pâslă. Târgoveţii aceştia însetaţi de natură au căzut sub vraja atotbiruitoarei tihne alpine. Se cufundă în profunzimea ei ca într-o apă dulce amirositoare.