Forma Apei – Andrea Camilleri

Am descoperit unul dintre cele mai bune romane de suspans. Prima carte semnată Andrea Camilleri, dar cu siguranţă, nu şi ultima care îmi va trece prin mâni. Asta a fost prima impresie după ce am terminat de citit „Forma Apei”.

Un comisar cu bună-cuviinţă

Eroul este un comisar inteligent, perspicace şi „cu bună-cuviinţă, atât de rară în ziua de astăzi”, după cum îl descrie chiar superiorul său. Salvo Montalbano. Italian. Mai mult, sicilian. Prenumele său te duce cu gândul la salvare, la ajutorul de care, cu siguranţă, ai avea nevoie dacă ai trăi în Italia, iar ingredientele care ar compune cotidianul ar fi un amestec de puţină mafie, puţin sex, puţină politică, multă trădare şi foarte multă dorinţă de putere. Adică tot ceea ce se regăseşte în romanul lui Camilleri, acţiunea fiind situată într-un oraş fictiv, Vigata, din, bineînţeles, Sicilia.

Romanul m-a incitat din mai multe puncte de vedere. M-au atras, de la bun început, loialiatea şi corectitudinea comisarului Montalbano. Limbajul folosit este colocvial, uşor argotic, făcându-l lesne de parcurs.

Adevărata formă pe care o ia apa

Nu aş vrea să dezvălui prea mult, însă pentru a stârni curiozitatea trebuie să spun că victima, inginerul Luparello, descoperită chiar în debutul romanului, moare în condiţii ciudate, absolut disonante cu personalitatea şi conduita sa. Ceea ce crează o atmosferă abil tensionată încă de la început.

Salvo reuşeşte să pună cap la cap toate indiciile, ajutat de flerul său, de sarcasm, dar şi de temperamentul său iute. Departe de a fi perfect, el deţine capacitatea de a vedea chiar de la început „adevărata formă pe care o ia apa”, alambicul în care fiecare din cei implicaţi îşi toarnă veninul. Refuză să închidă cazul şi condus de propriile intuiţii ajunge să îl găsească pe adevăratul vinovat…

Satisfacţia cea mai mare a fost în momentul când am realizat că „Forma apei” este, de fapt, un roman (primul) dintr-o serie: COMISARUL MONTALBANO. Adică, voi mai avea plăcerea de a mă întâlni cu eroul acesta trecut prin multe, dar care are, aşa cum am mai spus, „multă bună-cuviinţă”.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/