Frank Herbert, Mantuitorii Dunei

Pentru a putea vorbi despre Mantuitorii Dunei  de Frank Herbert, trebuie facuta referire si la cartea a carei continuare este, si anume Dune, una dintre cele mai complexe si mai fascinante carti. De altfel, cartea a avut parte de recunoastere atat din partea cititorilor, cat si din partea criticilor, fiind prima carte care a castigat premiile Nebula si Hugo. In Mantuitor il gasim pe Mesia fremenilor, Paul Atreides, la 12 ani dupa intamplarile din Dune. Gasim in aceasta datare, intr-un fel, o prevestire a ceea ce are sa se intample cu destinul lui Paul Muad’Dib.

Astfel, avand 33 de ani, se afla la o varsta de rascruce si chiar fatidica, asa cum au aratat-o in trecut Mantuitorul crestinismului sau Alexandru Macedon. Sacrificiul mesianic va fi abordat, dupa Frank Herbert, si de alti autori, dand nastere unor personaje cel putin interesante, cum ar fi Neo al fratilor Wachowski, Ender-ul lui Card si Anakin Skywalker, creionat de George Lucas.

Nici unul din aceste personaje, insa, nu reuseste sa atinga complexitatea si profunzimea lui Muad’Dib, putand vorbi, astfel, de o epoca post-Muad’Dib in literatura ce abordeaza acest gen. Paul Atreides, Imparat acum al intregului Univers cunoscut, in urma jihadului pe care l-a pornit in urma acceptarii rolului de Mesia al fremenilor, se afla in lupta cu destinul sau, pe care incearca sa-l evite, implinirea lui ducand la un nou jihad mai sangeros decat precedentul.

Aceasta mesianitate a lui Muad’Dib este insa limitata de umanitatea lui Paul Atreides, care isi doreste lucruri simple: iubire si copii. Datorita mecanismului creat de propovaduitorii religiei, al carei zeu este, si de birocratia Imperiului creat de el, Paul Muad’Dib se afla in situatia de a nu avea de ales decat intre a-si indeplini rolul mesianic pana la capat, sacrificandu-se, rezovand in acest fel probleme a caror aparitie tot el a cauzat-o, dar neaducand o imbunatatire a situatiei, per ansamblu, in care se afla omenirea si nici macar a poporului sau, fremenii. Cea de-a doua cale pe care o poate urma este sa incerce sa fuga de rolul pe care si-l asumase si sa-si gaseasca propria fericire, dar aceasta poate duce la urmari extrem de grave pentru intregul Univers.

Linia epica a cartii nu este nici pe departe la fel de complexa ca cea din Dune, autorul concentrandu-se in principal pe mai multe probleme filosofice, pe care le propune cititorilor. Probabil, tema principala a cartii o constituie dilema intre existenta liberului arbitru sau a destinului, autorul sugerand posibilitatea ca acestea sa coexiste, imbinandu-se intr-un viitor, pe care, se pare, nici viziunea prestienta a lui Muad’Dib nu-l poate identifica.
In final, Paul Muad’Dib pleaca “intr-o calatorie prin tinutul in care pasii nu lasa urme”, devenind “tot una cu desertul” (acesta fiind implinirea lui) si lasandu-i in urma pe viitorii conducatori ai Universului, “copiii dunei”.

Sursa: http://nemirabooks.ro