FREDERIK POHL “ne întâlneşte” cu Heechee.
Dimensiune font:
După două volume extraordinare (“Poarta” şi “Dincolo de orizontul albastru”), reuşim să ne întâlnim cu Heechee, o rasă extrem de avansată ce putea călători în spaţiu! Heechee au explorat întregul sistem solar al Pământului, dar au dispărut fără urmă cu multe milenii înainte de naşterea personajului principal al lui Pohl, Robinette Broadhead.
Toate păreau că merg bine pentru Robin, Paradisul Heechee a fost transformat într-o foarte profitabilă navă de transport, acum pe numele de S. Ya. Broadhead, s-a aflat cine cauzase febra, fiind vorba despre Wan care din cauza singurătăţii și dorindu-şi o formă de contact uman, folosește TPT (Transceiver Psihokinetic Teleempatic), metoda prin care Heeche comunicau la distanţă. Dar Robin este din ce în ce mai bolnav, zilele se scurg prea repede, el refuză transplantul, pe Pământ din ce în ce mai multe ţări îşi reînfiinţează armatele, apar mulţi terorişti și cresc numărul atentatelor…
Alături de Albert, holograma lui credincioasă, Robin încearcă să găsească tot felul de metode de a-i întâlni pe Heechee, ajungând chiar să investească mulţi bani pentru un sistem de premiere al celor care reuşesc să traducă o parte din comunicaţiile acestei rase, să facă observaţii şi interpretări despre masa lipsă, să analizeze tehnologia Heechee, să amelioreze problema terorismului şi a tensiunilor internaţionale sau extinderea vieţii neexploatatoare.
Însă Robin îşi dă seama că unele lucruri trebuie să le facă singur și că trebuie să plece, dar soţia sa îi pregăteşte o surpriză înaintea plecării! Iubirea şi frica se întind în lung şi-n lat prin univers, misterele trebuind să fie rezolvate. Robin realizează că iubirea nu este o marfă ieftină şi că trebuie să plătească scump pentru ceea ce îi este drag.
Goana prin univers şi curiozitatea ar putea trezi ceva neobişnuit… Tu a-i schimba totul pentru a ţi se potrivi perfect? Până şi universul? Aceasta este una dintre întrebările lansate de autor pentru care cu greu vei găsi un răspuns.
Vei descoperi un Albert mai vioi şi mai prezent, cât şi noi rase, cum ar fi Şlamerii şi Asasinii. Aceştia din urmă au nimicit toate civilizaţiile capabile de zbor cosmic, vreme de 20 de milioane de ani. Iar tot ceea ce am scris şi toate informaţiile pe care vi le-am dezvăliut, nu reprezintă decât o mică parte din universul fantastic imaginat de Pohl!
Într-o lume în care toţi încearcă să complice lucrurile, în care mulţi autori îşi aglomerează cărţile în speranţa de a ascunde neajunsurile povestirilor, Pohl readuce simplitatea scrierii şi frumuseţea poveştii. Şi cel mai important aspect: NU plictiseşte!
Cu speranţa că Nemira va reuşi să publice ultimul volum (“Analele Heechee”) din acestă serie mult îndrăgită în această primăvară, nu vă pot spune decât lectură plăcută!
Sursa: http://nemirabooks.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau