Nokia

Dimensiune font:

Galoşi şi şoşoni Nokia

| 02-04-2020 21:30

 * iniţial, actualul concern finlandez a fost o fabrică de hârtie * apoi a trecut la producţia de articole din cauciuc, iar mai târziu şi măşti de gaze

Pare incredibil, dar, cum se vede şi în fotografie, în perioada interbelică, afaceriştii bucureşteni comercializau galoşi şi şoşoni marca "Nokia". Nu-i o coincidenţă întâmplătoare de nume, e vorba exact de aceeaşi firmă finlandeză. De fapt, în cei 155 de ani de existenţă, Nokia a fabricat cam de toate. Înfiinţată în 1865 de un inginer minier, Frederik Idestam, Nokia a ieşit pe piaţă ca producător de hârtie, având sediul în Tampere. Afacerea a debutat fulminat aşa încât, trei ani mai târziu, Idestam a mai deschis încă o fabrică de hârtie, amplasată la 15 km vest de Tampere, pe malul râului Nokianvirta, de aici venind şi denumirea firmei.

La începutul secolului XX, Nokia şi-a diversificat afacerile, începând să producă energie electrică. Primul Război Mondial a dat peste cap socotelile patronilor, afacerile au mers din ce în ce mai prost, iar la începutul lui 1920 Nokia ajunsese în pragul falimentului. Salvarea i-a venit de la milionarul Eduard Polon, patronul Fabricii Finlandeze de Cauciuc. Acesta a cumpărat fabricile de hârtie şi a adoptat numele Nokia şi pentru produsele ieşite pe poarta fabricii de cauciuc. Printre care, galoşi şi şoşoni ce se vindeau deosebit de bine în Bucureştii de altădată.

În 1922, concernul a achiziţionat şi Compania Finladeză de cabluri, lărgindu-şi portofoliul. Politica de diversificare a activităţilor Nokia a continuat şi după Al Doilea Război Mondial, când a început fabricarea şi comercializarea de televizoare, apoi magnetofoane, echipamente de comunicaţii pentru armată, piese electronice, diverse produse din plastic şi aluminiu etc.

Abia după 1990 consorţiul şi-a schimbat strategia, a renunţat pas cu pas la toate celelalte, concentrându-se pe segmentul de telecomunicaţii şi dobândind faima mondială. Geo TOADER

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
Proiect european finalizat de Inspectoratul Şcolar
04/06/2020 21:21

 Dezvoltarea capitalului uman şi a cunoştinţelor acumulate in Romania, obiectiv general al Programului de educaţie, burse, ucenicie şi antreprenoriatul tinerilorin Romania finanţat prin granturile SE ...

Finanţări de aproximativ  850.000 de euro de la Bruxelles pentru 17 proiecte culturale propuse de România
04/06/2020 21:19

 Un număr de 17 instituţii şi organizaţii din Romania, printre care Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, Asociaţia Editorilor din Romania sau Complexul Naţional Muzeal Astra din Sib ...

România! Te pup
03/06/2020 21:50

 Vineri, 5 iunie, de la ora 18:00, pe SCENA 5, Teatrul Naţional Iaşi difuzează online, un spectacol cu 5 participări la mari festivaluri internaţionale, premiat in Polonia, nominalizat de Uniter, &quo ...

Dan Lungu: Campania inițiată de Ministerul Culturii, „Citește românește”, este doar o altă glumă proastă pentru lumea literară
03/06/2020 14:36

 COMUNICAT DE PRESĂ Dan Lungu: Campania initiată de Ministerul Culturii, „Citeste romaneste”, este doar o altă glumă proastă pentru lumea literară   Astăzi, reprezentantii Mini ...

Un concert Led Zeppelin, disponibil gratuit in format streaming timp de trei zile (Video)
28/05/2020 23:15

 Formatia Led Zeppelin va oferi acces liber sambata, incepand cu ora 8PM GMT, pentru inregistrarea concertului Celebration Day din 2007. Timp de trei zile publicul va putea vedea acest show pe YouTube. ...

Luna Nouă în Gemeni. Un nou început
20/05/2020 22:04

Pe 22 mai, vă avea loc o nouă Lună Nouă, de această dată in semnul Gemenilor. O Lună Nouă este asociată mereu cu un pas nou, o idee nouă, un cuvant nou, ambitii si obiective noi, o haină nouă unui p ...

Scriitorul Mirel Cană a plecat printre îngeri
19/05/2020 22:21

 * el a fost răspus de o boală nemiloasă, despre care a si scris in cartea sa „Diagnostic” Lumea culturală ieseană si nu numai este in doliu. Unul dintre cei mai indrăgiti scriitori a pl ...

De ce pierdem energie după ce reîncepem lucrul?
19/05/2020 22:17

 Dacă este să aruncăm o piatră in apă, ea ajunge mai departe sau mai aproape, in functie de puterea (energia) cu care am aruncat-o. Fix la fel se intamplă si atunci cand ne apucăm (sau in cazul de f ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!