Daca tin eu bine minte, prima oara cand am intrat in contact cu opera scriitorului Clive Barker (foto) a fost prin volumul aparut in cadrul colectiei Nautilus a editurii Nemira, Cartile Insangerate. Se pare ca seria, asa zisele Books of blood nu a fost tradusa la noi in intregime si mie unul, chiar imi pare nespus de rau ca nu m-am putut bucura si de restul povestirilor.
Este clar inca din start ca nu am cum sa neg ca nu mi-au placut romane din opera lui Stephen King. Talismanul, IT, sau Apocalipsul m-au tinut treaz nopti la randul si pe deasupra si cu sufletul la gura oferindu-mi ore de destindere si analiza psihologica cum numai King poate sa-ti ofere. Si totusi impactul pe care l-au avut asupra mea Cartile insangerate, cred ca rar va mai fi egalat vreodata de o colectie de povestiri horror apartinand aceluiasi autor. Din ce am observat si la Clive Barker poti intalni in destule texte ale volumului aceiasi tenacitate pentru studiul si analiza psihicului uman comuna lui King, psihic supus deseori unor incercari extreme, parerea mea find ca acesta i-a luat fata lui King (cel putin in volumul de fata) cu o serie de atribute cheie. As numi trei aspecte care le consider ca fiind mai importante si anume, originalitatea, diversitatea si amprenta de horror absolut ce marcheaza povestirile sale, lasand impresia pregnanta ca poate fi considerat un demn succesor al ideii lovecraftiene de insolit si macabru.
Sa nu ma intelegeti gresit, si pe Stephen King l-am recitit intotdeauna cu placere, insa Barker reuseste sa-si expuna ideile terifiante in cateva pagini, strangandu-le parca ca intr-o menghina la maxim, pe cand King se intinde la aceeiasi idee pe cel putin doua volume. Nu o sa stau acum sa-mi arunc ochii pe povestirile Cartilor Insangerate pentru ca, sincer, pentru unele chiar nu am nevoie. Cel putin la cinci dintre ele, acum la ani (lumina) buni dupa ce am lecturat volum, le tin bine minte. Si Talismanul mi-a placut foatre mult, insa in afara de o idee vaga a intrigii nu tin minte mare lucru. Si au mai fost 3 volume!
Clive Barker a fost si primul care mi-a oferit o povestire cu eroi homosexuali, culeasa de altfel si in antologia New Weird, sau mi-a adus aminte de atmosfera si bucuria simtita la alte texte, cum ar fi Alte Americi ale lui Normand Spinrad, cind am citit povestirea ecranizata recent sub titulatura de Midnight Meat Train. Poate nu intamplator scriitorul a avut parte de cele mai proaste ecranizari ale unui autor horror. ( sau oare s-a vandut prea ieftin?!) Cred ca este aproape imposibil sa reusesti sa cuprinzi imaginile si teroarea personajelor sale intr-un film pe marele ecran. In plus sunt o gramada de variabile de luat in calcul, cine este cel mai potrivit pentru a juca personajul principal, cum sa insufli acea anxietate caracteristica cititorului contopit cu povestirea lui Barker, cum sa-i mentii adrenalina la un nivel ridicat asa cum se intampla pe parcursul textelor sale, cum sa construiesti monstruozitatile si diferitele creaturi ce populeaza universul lui Clive Barker cat mai aproape de feeling-ul povestirii, si lista de cum-uri si cine se poate intinde la nesfarsit.
Totusi fata de Clive Barker, Stephen King este mai aproape de detalii, oprindu-se asupra amanuntelor uneori chiar cu o tenacitate aproape obsesiva, care pe mine ma cam deranjeaza (am aspect pe care l-am si subliniat cand a fost cazul), inzestrat parca cu o imaginatie ceva mai cuminte. Cind spun cuminte ma gindesc mai ales la ciudatenia extrema a unor situatii, hidosenia si unicitatea creaturilor, caracteristici proprii si familiare numai si numai lui Barker. Pentru King este foarte important si mesajul ce razbate din opera sa, construind-o in asa fel incat acesta sa poata fi captat cu usurinta si, in general, sa fie cat mai evident, pe cand Barker pare inclinat mai degraba spre o descriere a imaginilor si a atmosferei insolite si terifiante, intr-un realism al suferintei dus cu usurinta pina la extrem si chiar si mai mult de aici incolo. Stephen King pe langa detaliile excesive mai are o serie de obsesii, teme si motive la care apeleaza cu regularitate in romanele sale, cunoscut fiind faptul ca in fiecare dintre ele se afla indicii si informatii suplimentare ce ofera o mai bun lumina asupra unor evenimente din alte carti.
Intotdeauna cred ca voi avea o slabiciune pentru horror, pentru ca povestirile mustesc si cladesc un anumit tip de atmosfera propice desfasurarii actiuni si care cred ca nu poate sa lase rece pe nimeni (bine, depinde si de gusturi). Mai ales atunci cind ai in fata personaje realiste, bine integrate in povestire, usor sa se poata identifica si cofunda cu vietile multora dintre noi, exploatand cele mai negre temeri si frici umane. Va avertizez ca este foarte usor sa privesti de pe margine ca un simplu spectator, insa odata ce ai patruns in atmosfera Cartilor Insangerate, chiar nu mai ai scapare.
Pentru mine Cartile Insingerate ale lui Clive Barker raman de neegalat si, intr-adevar il vad pe acesta ca un adevarat si meritoriu exponent al curentului horror, pe cind King imi lasa impresia, si probabil asocierea celor de la Nemira nu este chiar intamplatoare (vezi prezenta lui in colectia Suspans), a unui scriitor axat mai mult pe directia sustinerii unei tensiuni graduale si a analizei firii umane, combinandu-le desigur cu aspecte mai neobisnuite sau chiar supranaturale.
Chiar daca spatiu ar mai fi fost de exploatat, baremul concursului era undeva in jurul a 5000 de semne ( un adevarat atestat ce mai ) si articolul de fata este mai mult din memorie (si sentimente) decat chiar la obiect, eu consider ca mi-am atins telul si sper sa fiu validat pentru intrarea-n concursul Nemira ‘Care este genul tău de… suspans?’. Cinci premii a cate 7 carti nu e de ici de colo si in plus termenul de expirare bate la usa. Succes si voua!
Sursa: http://nemirabooks.ro
Adauga comentariul tau