H.P. Lovecraft, Chemarea lui Cthulhu si alte povestiri stranii, traducere de Ligia Caranfil, Editura Leda, 2009

Traducerea colectiei de povestiri Chemarea lui Cthulhu, de H.P. Lovecraft, la Editura Leda reprezinta un eveniment. Pe cat este de important si de influent este Lovecraft pentru literatura fantasy & horror a secolului XX, pe atat de putin cunoscut este el in Romania.

H. P. Lovecraft


In timpul vietii, Lovecraft a fost un personaj singuratic si retras, aproape de ceea ce el numeste, in fictiunile sale, „un artist decadent”. A publicat un numar extrem de mare de poezii, povestiri scurte si eseuri, in revistele pulp ale epocii si in jurnale de amatori, unele dintre acestea editate chiar de el insusi; a intretinut o corespondenta extrem de bogata, care ii eclipseaza, cantitativ, opera de fictiune si care, pusa cap la cap, reprezinta una dintre cele mai remarcabile colectii de documente literare ale inceputului de secol XX; s-a considerat mereu mai degraba un poet decat un prozator, poemele si eseurile sale depasind, cantitativ, de trei ori povestirile scrute; a trait precar, din averea tot mai redusa a familiei sale, si a murit la doar 46 de ani, sarac, bolnav de cancer si suferind de subnutritie.

Nu si-a terminat niciodata studiile liceale si nu a urmat o facultate, fapt care, se pare, a reprezentat un motiv de jena pana la sfarsitul vietii. Cu toate acestea, a fost un autodidact, invatand de unul singur latina si acumuland cunostinte enciclopedice despre antichitatea clasica si despre literatura anglo-saxona a secolului al XVIII-lea. A studiat, de asemenea, pe cont propriu filosofia si antropologia, chimia si astronomia (pasiuni cultivate inca din copilarie), arhitectura si psihologia. Scriitorii care l-au influentat, pe parcursul vietii, au fost Homer si Vergiliu, Lordul Dunsany si E.A. Poe, Rimbaud si Baudelaire, dar aproape la fel de des ii citeaza, in povestirile sale, pe Einstein, J. G. Frazer si pe Bertrand Russell. L-au pasionat inca din copilarie, dupa cum declara in diverse scrisori, „lucrurile vechi si durabile” si a intreprins de unul singur, spre sfarsitul vietii, cercetari genealogice si istorice pe Coasta de Est a Americii.

Nici un volum de povestiri nu i-a aparut in timpul vietii, iar incercarile esuate de a-si publica un volum propriu i-au distrus, se pare, increderea in abilitatile sale literare, in ultimii ani ai carierei sale de scriitor. Celebritatea a dobandit-o in timp, dupa moartea sa, in parte datorita influentei pe care a exercitat-o asupra unor scriitori mai cunoscuti (Robert Bloch, J. Vernon Shea, Fritz Leiber in anii ‘30, Jorge Luis Borges si Stephen King mai tarziu) care i-au preluat, intr-o masura mai mica sau mai mare, temele si chiar elemente ale panteonului. Pe de alta parte, numarul mare de imitatori de mana a doua ai lui Lovecraft, care au preluat formele, fara sa inteleaga sau sa urmareasca filosofia de fond a operei sale, i-a daunat pe termen lung reputatiei scriitorului, in special in mediile academice.

Recomand, pentru o biografie a lui Lovecraft, studiul lui S.T. Joshi, H.P. Lovecraft: A Life; gasiti on-line o scurta biografie realizata de acelasi autor, la adresa http://www.themodernword.com/SCRIPTorium/lovecraft.html.

The Cthulhu Mythos


In centrul panteonului pentru care, poate, Lovecraft este cel mai bine cunoscut printre fanii literaturii Sience Fiction & Fantasy se situeaza „Vechii zei” sau „Marii stramosi”. Chemarea lui Cthulhu, povestirea care da titlul volumului de la Editura Leda, este una dintre piesele fundamentale pentru universul lui Lovecraft; un grup de marinari descopera, accidental, o cetate in mijlocul marii, din care elibereaza un demon teribil, in vreme ce un val de paranoia loveste, in vise, firile mai sensibile din intreaga lume. La originea viselor se afla Cthulhu, o zeitate infernala care asteapta, in cetatea scufundata R’lyeh, ziua cand stelele ii vor fi favorabile pentru a domni din nou peste omenire.

Ca in mai toate „istorisirile stranii” ale lui Lovecraft, tehnica narativa presupune gradarea foarte precisa a emotiei si conentrarea povestirii asupra unui lucru nenatural si abominabil. Momentul culminant este aparitia, din fundul cavernei in care isi asteapta eliberatorii, a zeitatii extraterestre, Cthulhu, mai veche decat lumea pe care o cunoastem noi: „Aratarea nu se poate descrie – nu exista cuvinte pentru asemenea abisuri de nebunie atavica si sterica, pentru asemenea constradictii engimatice in intreaga materie, in fortele naturii si in ordinea cosmica. Un munte pasea sau se poticnea. Dumnezeule mare! (…) Modelul idolilor sculptati in piatra, progenitura verde si celioasa a stelelor, se trezise ca sa-si ceara dreptul. (…) Dupa miliarde de ani, marele Cthulhu era liber din nou, cu un chef nemasurat de desfrau”.

Acel lucru supranatural, fie ca este vorba despre un cult, o creatura infernala sau despre o zeitate malefica din vidul cosmic, este mai intai intuit, presimtit prin urmele lasate in istorie, prin relatarile nebunesti ale unor martori necreditabili, prin efectele indirecte ale presupuselor sale actiuni; pe masura ce naratorul se apropie, in cercuri, de focarul nebuniei, de acel ceva ce nu ar trebui sa existe, revelatia e pe cale sa se petreaca, secrete teribile sunt pe cale sa se dezvaluie. De multe ori, intalnirea cu radacina raului poate sa presupuna o cunoastere supraomeneasca despre univers, aflarea unor secrete interzise, insa, in acelasi timp, aceste secrete au un pret: sanatatea mintala a celui ce intreprinde ancheta si/sau pierderea libertatii si chiar a vietii lui.

In momentul zero, al intalnirii cu acel ceva abominabil, se pot derula doua scenarii: fie raul este privit direct in fata, precum in Chemarea lui Cthulhu sau in Teroare in Innsmouth, si atunci cel care l-a vazut e condamnat sa moara sau sa i se alature; fie raul este doar intuit, ghicit in spatele unui travesti, ca in „Cel care susotea in intuneric”, si atunci naratorul-detectiv are o sansa de supravietuire, cu conditia sa dea uitarii orice ancheta. Mai degraba decat sa descrie, Lovecraft foloseste numeroase epitete generale, „abominabil”, „nebunesc”, „morbid”, si insista asupra reactiilor martorilor – greata, groaza, lesin – pentru a focaliza emotia si pentru a augmenta un efect artistic cumulativ.

Cthulhu si ceilalti „mari stramosi” sunt elemente recurente ale unei serii de povestiri oarecum complementare, dintre care o parte sunt prinse in volumul de fata. Cel care susoteste in intuneric este un miniroman ce istoriseste intalnirea unui savant retras, Henry Akeley, cu o rasa extraterestra ale carei avanposturi s-ar ascunde in padurile muntilor neumblati de langa Townshend, din statul Vermont. Miniromanul e una dintre cele mai reusite piese ale volumului de fata, iar finalul sau, cu creierul lui Akeley transplantat intr-o masinarie, deschide calea unui curent ce se va intitula, mult mai tarziu, „new weird”, „noul straniu”. Cosmarul din Innsmouth readuce din fundul oceanului creaturile-broasca imaginate in Dagon, una dintre primele povestiri de maturitate ale lui Lovecraft. Ceea ce au in comun aceste istorisiri e, pe de o parte, panteonul imaginar, de origini extraterestre (Azathoth, Yog-Sothoth, Dagon, Cthulhu) si, pe de alta parte, o topografie fictiva, cu targuri recurente din Noua Anglie (Arkham, Innsmouth, Kingsport, Dunwich). O serie de carti si de documente inventate revin, la randul lor, in povestirile ciclului Cthulhu.

Zeitatile acestui panteon sunt extraterestri nemuritori, din civilizatii mult mai avansate decat cea a oamenilor si din locuri in care nici una dintre legile universului cunoscut nu se aplica. „Pentru a obtine esenta externalitatii reale, fie de timp, de spatiu si de dimensiune, nu trebuie sa uiti ca lucruri precum viata organica, binele si raul, iubirea si ura, si toate atributele locale de acest tip ale unei rase neglijabile si trecatoare numite umanitate, nu exista de nici un fel”, arata Lovecraft intr-o scrisoare.

Esenta literaturii lui H.P. Lovecraft este relatia omului cu cosmosul, cu universul infinit, asa cum explica el insusi intr-un eseu din 1921, intitulat In apararea lui Dagon: „Nu am putut sa scriu despre «oamenii obisnuiti» deoarece nu sunt catusi de putin interesat de ei. Fara un interes nu poate exista arta. Relatia omului cu omul nu-mi starneste imaginatia. E relatia omului cu cosmosul – cu necunoscutul – care, singura, trezeste in mine scanteia imaginatiei creative. Ipostaza antropocentrica imi este inaccesibila, pentru ca nu pot sa ma contaminez de miopia primitiva ce mareste pamantul si ignora fundalul”.

Horror cu blazon

 

Selectia de la Leda e o buna introducere in literatura lui H.P. Lovecraft, care nu se rezuma la „mitologia Cthulhu”. Lovecraft e un excelent autor de povestiri horror si un maestru al imaginilor poetice, in descendenta lui Poe si a lui Baudelaire. Veneticul, Dulaul si Ilustratia din carte sunt astfel de povestiri gotice, sumbre, in care gustul pentru lucrurile vechi si rare ia forme maladive, cosmaresti. O componenta esentiala a povestirilor lui Lovecraft este atmosfera, sustinuta de o scriitura calofila, bogat ornamentata si pigmentata, uneori, cu arhaisme. Referintele livresti, trimiterile la titluri si la editii rare, cultivate mai tarziu de Borges, sunt parte a blazonului aristocratic al scriiturii lui Lovecraft.

Prozatorul se delimiteaza, de altfel, in diverse epistole de scriitorasii pulp cu care imparte o nisa altfel aproape unanim discreditata in mediile academice, aceea a povestirilor stranii: „Atunci cand scriu o povestire stranie incerc intotdeauna sa fi foarte atent in a obtine starea si atmosfera corecte, si in a pune accentele acolo unde le e locul. Cineva nu poate, cu exceptia fictiunii pulp imature si sarlatanesti, sa prezinti o relatare a unor fenomene imposibile, improbabile sau de neconceput drept locuri comune ale naratiunii sau drept fapte obiective si emotii conventionale”.

In sfarsit, Chemarea lui Cthulhu si alte povestiri stranii contine un al treilea gen de naratiuni – povestirile horror SF. Culoarea din afara spatiului, o relatare despre efectele unui meteorit asupra familiei unui fermier pe pamanturile caruia acesta a cazut, e una dintre cele mai izbutite povestiri ale genului in care va excela, mai tarziu, Stephen King. Ceva din acel obiect ceresc otraveste locul, distruge plantele si ucide animalele; in ciuda semnelor de rau-augur, a tragediilor si mortilor care se tin lant in familia sa, fermierul ramane in propria casa in asteptarea sfarsitului inevitabil: „Nimic… nimic… culoarea… arde… rece si uda… da’ arde— trait in put… am vazut-o… un fel de fum… (…) trei sa fi fost mai multe… seminte… crescura… le-am vazut ultima oara saptamana asta… trei sa fi intrat tare-n Zenas… asa un baiat mare, plin de viata!… iti biruie mintea, apoi te ia pe tine… te arde tot… in apa din put… ai avut dreptate atunci… apa rea… Zenas nu s-a mai intors niciodat’ de la put… n-ai scapare… te trage… stii ca vine ceva, da’i tot in zadar…”.

Tot la editura Leda au mai aparut, in anii trecuti, in disparuta colectie „Galeria fantastica”, alte doua volume de povestiri ale lui Lovecraft: Dagon si alte povestiri macabre & Demoni si miracole. Colectii cu povestiri ale lui Lovecraft au mai fost publicate, dupa 1990, la editurile Dacia, Vremea si Bastion.

 

Sursa: http://revistacultura.ro