Hartile prevestitoare, cel de-al doilea volum din trilogia fantasy Epoca descoperirilor, scrisa de Michael Stackpole este un amestec de foarte multa aventura, aproape la fel de multa imaginatie si cateva parti complicate si posibil plictisitoare. Acestea nu pot fi evitate pentru ca sunt esentiale pentru intreaga poveste. Dar tocmai in aceste parti consta si frumusetea cartii, in special, in intriga sa extrem de complicata care se tot incurca, capitol dupa capitol, in ceea ce ai tendinta sa crezi ca este o urzeala fara sens. Si chiar atunci cand crezi ca tesatura ta s-a incalcit de tot si cand ai ajuns la capatul puterilor, se mai desface cate un nod, se mai descurca doua fire si incepi sa intelegi modelul din spatele panzei.
Pentru ca citisem Atlasul secret acum ceva vreme, mi-am petrecut primele pagini din Hartile prevestitoare intr-o oarecare stare de confuzie, pana cand am intrat din nou in ritmul povestii. Ca sa va scap si pe voi din aceasta capcana, va voi povesti, pe scurt, cateva lucruri esentiale din primul volum.
Keles Anturasi si insotitorii lui (Moraven Tolo, Ciras Dejote, Tyressa, Borosan Gyrst si virukul Rekarafi) au fost surprinsi de o furtuna magica in Ixyll, apoi au fost atacati de niste banditi care l-au rapit pe Keles si au ranit-o pe Tyressa. Amentzutlii cred ca Jorim Anturasi este zeul lor Tetcomchoa, reintors pe pamant pentru a lupta impotriva zeului-demon Mozoloa. Nirati, ucisa de Junel Aerynnor, traieste acum intr-o lume fantastica, Anturasixan, creata prin magie de bunicul ei, Qiro Anturasi. Printul Pyrust al Deserionului continua ofensiva impotriva Nalenyrului si a Printului Cyron, insa amenintarea vine din alta parte: Cele Noua Regate sunt invadate de creaturi monstruoase, gata sa cada prada fortelor intunericului. Salvarea tuturor sta in puterea vechilor eroi care, care asa cum spun legendele, trebuie sa se intoarca din morti si sa lupte din nou sub comanda Cyrsei, Imparateasa Adormita.
In cartile lui Michael Stackpole, fiecare capitol este o mica entitate in sine: toate sunt superb construite si sunt coerente de la cap la coada. Descrierile sunt vii, expresive si dinamice. Ca cititor, ajungi sa vezi moment cu moment fiecare miscare a sabiei lui Moraven Tolo intr-un duel, ca de exemplu, cel de la pagina 230. Ajungi sa simti gustul scarbos al razboiului in asediul orasului Kelewan pe la pagina 380 si sa traiesti placerea diabolica a unei razbunari 200 de pagini mai tarziu.
Personajele sunt si ele bine schitate si evolueaza de la un volum la altul. Momentan inca mai incerc sa ma hotarasc care este personajul meu favorit. In Atlasul secret, atat Keles Anturasi, cat si Moraven Tolo se numarau printre preferatii mei. In Hartile prevestitoare, Moraven Tolo devine mult prea cinic si rece, in timp ce Ciras Dejote, care in primul volum era mult prea arogant, se maturizeaza treptat.
Un alt lucru foarte interesant este abordarea magiei si rolul pe care il joaca aceasta in lumea creata de Michael Stackpole. Spre deosebire de multe alte carti fantasy, in care avem reguli stricte si bine definite pentru toate tipurile de vraji, in Epoca descoperirilor magia isi recapata aerul mistic. Fortele magice sunt incontrolabile, misterioase, periculoase. Pot crea si pot distruge si se sustrag oricarei incercari de a fi stapanite, chiar si atunci cand par a se baza pe ideea echilibrului.
Din pacate, imensa complexitate a povestii dauneaza coerentei generale a romanului. Actiunea se desfasoara intr-un ritm mult prea alert, te trezesti trecand in salturi de la un eveniment la altul, fara sa ai prea mult timp la dispozitie sa intelegi ce se intampla. Insa, chiar daca aceasta “graba” poate strica un pic din atmosfera povestii, rasturnarile incredibile de situatie te tin cu sufletul la gura capitol dupa capitol, pana la ultimul rand de pe ultima pagina. Si pe cuvantul meu ca nu ma asteptam sa se termine asa.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Adauga comentariul tau