În România nu se poate trăi din scris, ci doar supravieţui

 Potrivit unor statistici, românii sunt la coada clasamentului european în ceea ce priveşte apetitul pentru lectură * aproape jumătate din populaţie nu a citit niciodată o carte şi mai puţin de 2% dintre români cumpără cărţi * în aceste condiţii, nu se poate trăi exclusiv din scris * scriitura ar putea fi unica sursă de venit în măsura în care piaţa editorială ar fi foarte diversificată

 

Forumul Economic Mondial a publicat, anul trecut, rezultatele unor cercetări care s-au desfăşurat în 15 ţări din Uniunea Europeană în perioada 2008-2015, în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 74 de ani. Instituţia a prezentat o cercetare bazată pe o metodologie uşor diferită. Cercetătorii au verificat timpul mediu pe care îl alocă cititului oamenii din 15 ţări din Uniunea Europeană. S-a demonstrat că estonienii care au citit 13 minute pe zi au fost cei mai buni. Polonia a ocupat locul 2, iar cea mai gravă situaţie a fost în Franţa (2 minute), urmată de România, Italia, Austria (5 minute). Studiul arată, de asemenea, că femeile citesc mai multe cărţi decât bărbaţii în toate ţările studiate, dar bărbaţii petrec mai mult timp cu cartea în mână.

În aceste condiţii, este uşor de concluzionat că un scriitor nu poate trăi exclusiv de pe urma operei sale. „Mai mult de 50% din populaţia de peste 16 ani a României nu a citit nicio carte în anul anterior. Asta ne spune foarte multe. Nu vorbim de cumpărat vreo carte, ci de citit. De aceea tirajele nu sunt grozave. Piaţa de carte este foarte mică la noi şi asta se răsfrânge în mod direct asupra câştigurilor scriitorilor. Nu, nu se poate trăi din scris în România. Într-un număr limitat de cazuri, se poate supravieţui. Există, desigur, alte satisfacţii ale scriitorului, dar asta e altă discuţie”, a spus scriitorul Dan Lungu, senator USR de Iaşi.

Industria editării de carte este ca o uriaşă tablă de şah pe care orice editor îşi propune să controleze totul, visându-şi cartea în poziţia de Regină, cea mai puternică piesă a jocului. „De la vis la realitate e însă drum lung şi, de cele mai multe ori, dual, energia unei cărţi de excepţie putând fi întunecată, deseori, de un ecou deziluzionant sub aspect financiar. Nu sunt reţete sigure după care să obţii succesul nici în România, nici oriunde altundeva în lume. Un autor cu notorietate vinde scump şi mult fără prea multă publicitate şi bătaie de cap din partea editorului versus un autor necunoscut care poate fi propulsat la un alt nivel de percepţie prin valuri de amiciţii sau poate rămâne pentru totdeauna maculatură sau no name. Între cei doi poli există totuşi o gamă de multiple nuanţe. În esenţă, din scris, în România, poţi trăi doar ca ideal şi cu beneficii materiale care te ajută să poţi avea, totuşi, curajul de a merge mai departe. Să încerci mereu altceva. Şi ca editor, şi ca autor”, a adăugat şi Alina Hucai, redactor-şef la Editura Sedcom Libris Iaşi.

O ocupaţie de weekend

Scriitorul visează să trăiască din scris, aşa cum artistul vizual trăieşte din artă, compozitorul din muzică, regizorul din spectacole ori filme, fotograful din fotografie. „Cu câteva excepţii, care nu acoperă probabil nici degetele de la o mână, el trebuie să aibă un serviciu ca să poată supravieţui. Aşa că scrisul rămâne ocupaţie de weekend ori după cum reuşeşte fiecare să mai păcălească programul zilnic. Odată trimisă spre publicare, cartea nu mai este a scriitorului decât cu numele. În cele mai multe situaţii, banii care ies din vânzări sunt împărţiţi între editură şi librării. Scriitorului nu-i rămâne decât să scrie altele, pentru faimă, pentru recunoaştere, dacă vin şi acestea. De obicei, scrie pentru că nu poate altfel. E treaba lui!”, a spus Nicoleta Dabija, scriitor şi jurnalist cultural .

„Scriitura ar putea fi unica sursă de venit în măsura în care piaţa editorială ar fi foarte diversificată”

În România sunt foarte puţin scriitori, poeţi sau prozatori care actualmente pot trăi din scris. „Eu, unul nu aş putea şi am fost încă de la început convins de asta, drept urmare m-am angajat în fermecatul şi mult impozitatul câmp al muncii. Nivelul de trai al ţărişoarei noastre nu permite acest lucru şi nici într-un viitor îndepărtat nu văd cum ar fi posibil acest lucru. Nu mai zic de statutul de scriitor în România secolului 21 care nu doar că nu apare în nomenclatorul de meserii, dar este şi destul de perimat comparativ cu anii de dinaintea aşa-zisei noastre revoluţii - în contextul căreia unii au luat bătaie, au fost schingiuiţi, au murit, iar păpuşarii au confiscat-o. Am adus vorba despre acest subiect pentru că dacă la noi funcţiona legea lustraţiei, altfel ar fi arătat statutul cetăţeanului român şi implicit al scriitorului. Scriitura ar putea fi unica sursă de venit în măsura în care piaţa editorială ar fi foarte diversificată şi ar funcţiona pe plus. În aceste condiţii scriitorii ar avea contracte serioase, bine plătite cu editurile şi ar putea trăi numai din scris. Până acolo mai este cale lungă. Îmi doresc din toată inima, pentru mine şi pentru colegii mei de breaslă, să nu am dreptate”, a adăugat poetul Cătălin-Mihai Ştefan.

Maura ANGHEL