Încleştarea regilor sau iarna Westeros-ului
Dimensiune font:
Un material de Cosmina Cernat
Încleştarea regilor, a doua carte din monumentala serie CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC continuă povestea începută în deja celebra şi arhicomentata Urzeala tronurilor, după textul căreia s-a realizat şi ecranizarea de mare succes, însă din păcate mult prea scurtă – numai 10 episoade – cu acelaşi nume, ca să nu mai vorbim de board game-ul realizat după aceeaşi poveste, care urmează să fie lansat în curând. Vestea bună e că în prezent se lucrează şi la cel de-al doilea sezon al serialului, bazat, evident, pe textul celui de-al doilea volum din CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC.
În ceea ce priveşte cartea Încleştarea regilor, deja vechiuţă, apărută în ’98 şi tradusă la noi abia 10 ani mai târziu, mi se pare o mişcare excelentă faptul că Martin păstrează aceeaşi structură ca în primul volum, în sensul perspectivei fragmentate pe capitole – ideea ca fiecare capitol să fie practic oglinda câte unui personaj, prezentând perspectiva acestuia nu face decât să sporească complexitatea lumii create de R.R. Martin. E un stil care mie, personal, mi se pare demn de tot interesul, poate tocmai pentru că e destul de greu de urmărit.
Pe măsură ce acţiunea evoluează, cititorul trebuie să menţină un nivel de atenţie destul de ridicat pentru a nu rata anumite părţi. Şi cu toate că cele două volume ale Încleştării regilor au, la un loc, aproape 1500 de pagini (un număr cel puţin impresionant, aş zice, numai pentru volumul al doilea dintr-o serie atât de lungă), cu toate acestea, este fenomenal faptul că George R.R. Martin reuşeşte să menţină întotdeauna firul esenţial al acţiunii, fără să se piardă în amănunte geografice, de pildă – toate locaţiile sunt descrise exact atât cât să ofere o idee clară despre amplasarea lor, fără detalii inutile, fără descrieri „de umplutură“.
Ca şi în Urzeala tronurilor, este însă evident accentul pus pe heraldică - nici unei case nobiliare nu îi lipseşte blazonul şi motto-ul, deşi majoritatea ne-au fost deja introduse în primul volum, iar detaliile prin care se descrie, de exemplu, inscripţia de pe un scut sau sigiliul de pe o scrisoare abundă pur şi simplu. Ceea ce nu-i neapărat un lucru rău. Dimpotrivă, ţine de culoarea lumilor fantasy marca R.R. Martin. Într-adevăr, genul este epic fantasy, dar are ceva în plus. Un ceva, cel puţin pentru mine, destul de nedefinit.
Locaţia geografică este fictivă, momentul în timp la fel – poate duce cu gândul la perioada medievală sau chiar mai devreme. Avem case nobiliare care se luptă pentru tron, fiecare considerând că este cea mai potrivită pentru a conduce, dragoni, mamuţi, uriaşi, magie, lucruri inexplicabile se întâmplă la tot pasul – elemente pe care le întâlnim în mai orice carte fantasy. Până aici, carevasăzică, nimic nou. Probabil că în librării se găseşte pe raft lângă Harry Potter. Dar nu ai cum să treci peste faptul că seria CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC are anumite particularităţi. Elemente care o individualizează de la distanţă. De pildă, nuu există personaje pozitive sau negative.
George R.R. Martin pare a nu favoriza nici un personaj, cum se întâmplă de regulă în lumea genului fantasy, ba din contră, cei care par băieţii buni sunt omorâţi încă din prima carte a seriei (dar, din fericire, au fii şi fiice a căror poveste continuă într-un mod destul de interesant şi captivant).
Tonul este neutru, autorul doar expune tiparul sau, mai exact, individualitatea personajelor; astfel, este lăsat la alegerea cititorului să îşi aleagă partea cu care să ţină, ceea ce presupune o decizie destul de grea, mai ales dacă pici în capcana lupului moralist. Personajele lui Martin sunt mult prea complexe ca să li se aplice şablonul moralei. Toţi câştigă pe o parte şi pierd pe cealaltă – sau, cum bine ştim din prima carte, doar pierd. Şi poate că până la urmă nimeni nu merită să câştige. Toate personajele, fie că sunt regi sau puştoaice de 12 ani, ucid, şantajează, se folosesc de orice şi trec peste oricine pentru a-şi atinge scopurile. Nimeni nu ţine cu nimeni, alianţele se desfac peste noapte, iar loialitatea depinde de obicei de preţul oferit.
Şi când creezi astfel de personaje, evident că stilul va fi pe măsură. George R.R. Martin nu se fereşte să descrie în detaliu scene de violenţă ori de sex – uneori chiar amândouă. Unele pasaje sau întâmplări ar putea fi considerate de unii cititori de-a dreptul deranjante. Eu zic că fără ele ar fi doar o carte fantasy ca multe altele. Poate ar trebui să se inventeze un gen nou numit hardcore fantasy sau ceva asemănător.
Oricum, sfârşitul cărţii nu este nici pe departe sfârşitul poveştii. Iarna de-abia a început şi se pare că o să ţină mult şi bine (ceea ce e oarecum normal, având în vedere că vorbim abia despre a doua parte dintr-o serie proiectată să aibă şapte volume).
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau