Înţelepciunea de a ţine candela sufletului aprinsă

Săptămâna Patimilor Domnului comemorează, în fiecare zi, câte un alt, sau alte evenimente ori personaje biblice cu rezonanţă specială pentru Răstignirea şi Învierea Domnului Hristos. După ce Lunea Mare a amintit despre pilda smochinului neroditor şi de Iosif, mezinul Patriarhului Iacob vândut de către fraţii săi, Marţea Mare pune în prim plan o pildă nou-testamentară celebră: aceea a celor zece fecioare, cinci înţelepte şi cinci nebune.
Pasajul evanghelic aferent este cunoscut, el nefiind lecturat doar în această zi în slujbele Bisericii, ci şi de fiecare dată la Taina Sfântului Maslu, de exemplu. Iar interpretarea lui poate fi dusă şi dincolo de semnificaţia strict referitoare la credinţa vie, menţinută constant aprinsă în viaţă, în perspectiva întâlnirii finale neaşteptate cu Domnul Hristos. În epoca contemporană, una prin definiţie rece în credinţă, dar nu numai, poate că această pildă s-ar potrivi cel puţin la fel de bine şi pentru a sugera necesitatea consecvenţei omului în iubire. Deşi nimic din cele sufleteşti nu se poate cuantifica statistic, probabil inconsecvenţa în iubire este, în contemporaneitate, mai frecventă şi cu consecinţe mai profunde decât inconsecvenţa în credinţă. Vagabondajul afectiv contemporan este unul fără precedent în istoria umanităţii. El este, desigur, mult facilitat de ofertele multiple, care perturbă, şi are rădăcinile tot în inconsecvenţa în credinţa omului în Dumnezeu, Creatorul Său. Dar, după cum Evanghelia clar învaţă, şi diavolii cred, ba chiar se şi cutremură. Însă ei nu iubesc, nu-L iubesc întâi şi întâi pe Dumnezeu, apoi fiinţele spirituale - îngerii, şi nici pe oameni. Diavolii nu se iubesc nici măcar între ei. Aşadar, se poate, totuşi, ca şi omul să fie credincios, în sensul de a crede realmente în Dumnezeu, dar să fie cel puţin în aceeaşi măsură rece, indiferent afectiv atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de oameni. Un astfel de algoritm explică multitudinea îngrijorătoare a eşecurilor familiale şi afective contemporane, în toată lumea. Oameni care mai întâi se iubesc, întemeiază o familie, dau naştere, eventual, la copii, ajung nu după multă vreme la o răcire atât de profundă a iubirii dintre ei, încât se separă, renunţă la comuniunea în care de bunăvoie au intrat.
La fel cum candela credinţei trebuie menţinută aprinsă, nu arde de la sine, şi candela iubirii - de Dumnezeu, de semeni - se menţine aprinsă cu combustibil/ulei. A te îngriji constant şi la timp, nu tardiv, de rezerve suficiente de combustibil pentru candela sufletului, deopotrivă în latura sa raţională - credinţa, cât şi în cea afectivă - iubirea, aceasta poate fi tema de reflecţie din Marţea Mare.