Intre muzeu si veceu

Nicoleta Esinencu, A(II)Rh+, editie bilinga romana-germana, editat de Marius Babias si Sabine Hentzsh, Idea Design&Print, Cluj, 2007, 236 pagini

A fost odata unul care si-a dat ampretele pe coperta volumului. Nicoleta Esinencu face tot aia cand isi da grupa de sange: e fata si, cam ca la toate fetele care scriu din 2000 incoace, sangele e tema, trama si trauma identitara.

„A(II)Rh+” e facut din texte dramatice-poetice-eseistice. Unele au fost scrise pentru scena si chiar puse in scena, dar amanuntul e mai mult anecdotic: de fapt, cuvantul care descrie cel mai bine ansamblul si particularul volumului e „poezie”.

Esinencu e o fracturista din Basarabia; „fracturist” sugereaza aici un aer de familie cu poezia lui Ianus, Novac & Vladareanu, nu adeziunea voluntara la un program (desi aceasta poate sa existe: I don’t know).
Marius Babias si Sabine Hentzsch, autorii unui „Cuvant-inainte”, remarca „doua calitati specifice”: „tonul viguros si agresiv” si „critica procesului de remaniere identitara din Republica Moldova si Romania, de trecere de la statul unitar comunist la societatea postcomunista, proces cu o fatada democratica, in dosul careia persista vechile relatii de putere si inegalitatea dintre sexe.”
Niciuna din calitati nu este „estetica”: ambele pot califica un text de teorie sociopolitica sau de jurnalism. (Un text literar bun dpdv estetic e un text a carui valabilitate e autonoma fata de tema sau fata de alt „carlig” ce face racordul cu exterioritatea si modele cotidianului – desi toate acestea, evident, pot aparea intr-un text literar valabil estetic).

La nivel de concept, textele lui Esinecu sunt o instalatie de zgomot. Care provoaca o expunere a zgomotului, nu o deconstruire a lui. Sau, cel mult, o deconstruire prin supraexpunere/ voalare.
La nivel literar, textele sunt oarecare: sau sunt oarecare dupa Ianus & Novac, ceea ce e cam acelasi lucru. Asta de la stil la repertoriul de cuvinte-cheie.

Simptomatic, cel mai mult mi-a placut „Chisinau – un oras al durerilor de cap!” – o confesiune in proza unei persoane intai singular nerefractate in fictiune: textul cel mai direct, mai fara mofturi de mediere literara:
„Cine ar trebui si ar putea sa schimbe aceasta mentalitate?
Intelectualitatea de azi este intelectualitatea de ieri.
In primul rand ei au nevoie de o schimbare.
Nici in literatura si nici in arta nu s-a schimbat pana astazi mare lucru.
Traditionalul predomina si devine din ce in ce mai agresiv.
Acuzand mereu tinerii de pornografie si ginecologie.
Metodele prin care se opereaza pentru a distruge orice incercare de literatura si arta noua sunt si ele din seria vechilor metode comuniste.
Scriitorii si artistii de altadata, sovietici, mai sunt inca in top.
Cei cativa care incearca sa rastoarne cliseele sau sunt cenzurati, sau nici nu sunt luati in seama, e si asta o noua modalitate de lupta cu arta contemporana.
O impotenta in gandire mai bantuie si astazi in mediul intelectual de aici, fie el tanar sau batran.
Iar chisinauenii prefera sa cumpere un bilet la Muzeul National de Istorie doar pentru ca intrarea la muzeu este mai ieftina decat intrarea la un veceu public.”

Deci, (cu minusul ca nu e suficient de tare ca teorie pentru ca nu e suficient de bun ca literatura) ramane conceptul: care inseamna, in context, in primul rand, reactivitate. E o literatura foarte relativa, adica legata de efectele ei.
Folosind un vocabular violent, poezia lui Esinencu e dependenta de violenta. Cere nu empatie, sau nu doar asta: cere pumni in gura, pentru ca dupa aia sa-si etaleze demonstrativ vanataile. Sunt texte care mizeaza pe violenta raspunsului.
Nu schimba nimic (desi descrie: de exemplu, „migratia fortei de munca si rasismul, dezintegrarea sociala si obsesia religioasa, nationalismul si oprimarea femeii”, vezi acelasi „Cuvant-inainte”), dar incearca sa identifice o anumita constiinta reactionara provocand-o la reactie. Miza ei este raspunsul cu voce tare.

De aceea, poezia ei a fost cea mai buna atunci cand „FxxK YOU, Eu.ro.pa!” a provocat un scandal national (sau international data fiind cezura Basarabia-Romania).

E o poezie dependenta de stadiul arierat al establishmentului basarabean. Cu cat acesta  e mai arierat, cu atat poezia este mai buna.

Cand vor iesi din context, textele se vor derealiza, pastrand calitatea de indicator cultural pentru o perioada data. Heavymetalul anilor 80 pare bonom, desi textele si muzica lui fac tot ce se poate sa il prezinte ca diabolic. Violenta e o trasatura a prezentului, niciodata a trecutului (trecutul o trateaza cu zahar).
Dar lucrul cel mai insuficient al conceptului este realizarea lui: poetica. Pentru tipul de atitudine critica pe care il urmaresc artistii angajati gen Esinencu, poezia a devenit insuficienta. A lasa militantismul si critica sociopolitica in regim literar in seama poeziei a devenit un simptom de infantilism. Poezia, ca avangarda, si-a avut si jucat rolul.

In viitor, aceasta literatura va trebui sa depaseasca poezia.
Va trebui sa descopere proza.

 

Sursa: http://revistacultura.ro