Între spleen şi vrajă
Dimensiune font:
Canalele care brăzdează pământul Angliei nu mai sunt de mult străbătute de vapoare burduşite cu felurite mărfuri şi materii prime necesare industriei. Aceste cărăuşii pe ape au căzut de ceva vreme în desuetudine. Dezvoltarea transporturilor auto şi aeriene, precum şi modernizarea celor feroviare au scos din competiţie aceste căi de navigaţie, cândva fremătătoare, pulsând de corăbii ca nişte căi lactee. Deşi nu au grandoarea celor din oraşele lacustre, cu poezia lor unică, canalele Angliei au râvnit, odată cu pierderea rolului jucat în traficul comercial, să se transforme în trasee de agrement. La Birmingham o companie, Sparkbrook, a avut inspirata idee de a introduce canalele într-un circuit de promenadă. Au comandat şantierelor navale o flotilă de vaporaşe, de culoare roşie, pântecoase şi destul de adânc lăsate în apă, după modelul celor olandeze, belgiene sau franceze. Succesul n-a fost atât de eclatant ca la Veneţia, Paris, Bruges, Amsterdam, lipsind măreţia şi poezia acestor locuri. Decorul e mai degrabă umil şi, pe ici, pe colo, chiar mizer. Porneşti în călătorie din centrul oraşului, de lângă ultramoderna clădire a Centrului Internaţional de Conferinţe, dar dintr-o altă lume, dintr-un alt veac. Docurile vechiului port sunt străjuite de clădiri bătrâne, fantomatice, de postăvăriile de altădată, unele pustii, altele devenite puburi sau locuinţe. Vaporaşele par lângă imensitatea acestor zidiri nişte coji de nucă. Noroc că apa canalelor, miraculos de curată, cu toate că de la distanţă pare stătută, e liniştită. Ambarcaţiunile au fost concepute anume pentru a putea fi utilizate pe aceste coridoare lichide. Sunt înguste, scobite în profunzime, acoperite cu un fel de coviltir şi capabile, prin subţirimea lor, să se strecoare felin prin strâmtoarea canalelor şi să îngăduie intersecţii cu un vaporaş venind din direcţie opusă. Puntea deschisă nu depăşeşte mărimea palmei şi nimeni nu e tentat să stea în ciocul corăbiei sau la pupa. Şarpele acesta de apă încolăceşte periferiile, trece pe la marginile de odinioară ale oraşului industrial. De văzut nici nu e a mare lucru de văzut. Prin faţa privirilor se perindă ziduri, degradate calcane, garduri din cărămidă, copaci şi ierburi crescute în devălmăşie. O călătorie plată, amorfă. Fermecătoare rămâne plutirea şi şueta la un pahar nu numai de vorbă. Vaporaşul abia înaintează. Scârţâie din toate încheieturile atinse de reumatisme într-o lunecare ce-i mai degrabă încremenire. Fumul păcănitorului motor şi al ţigărilor şi lulelelor îl poţi tăia cu un cuţit subţire. Vorbele se ţes fie molatice, fie în tonuri ridicate, aproape strigate. Nu se vede nici în cer, nici pe pământ. Atmosfera e parcă de han, la o petrecere de pomină şi nimic din ceea ce se întâmplă dincolo de pereţii cârciumioarei nu pare a prezenta o cât de mică însemnătate pentru călătorii meseni.
Reclama companiei Sparkbrooke, o firmă progresistă, cum se autointitulează, pentru excursiile cu vaporaşul, este mai largă. Include întâlniri de afaceri, prânzuri de bussines, mese aniversare, excursii şcolare şi recepţii de nuntă. De bună seamă că acel climat, la care aspirăm când pornim într-o asemenea aventură, depinde şi de starea noastră de spirit şi de ce nu de slobozenia închipuirii. Pentru că mă raportez la Paris, Amsterdam, Veneţia, mă stăpâneşte puternic senzaţia că această călătorie la Birmingham cu vaporaşul se săvârşeşte ca într-o plumburie provincie. Spleenul, de dă năvală, îl poţi stinge cu un pahar de absint la o vorbă de duh. Şi astfel se cuibăreşte pe nesimţite vraja şi se împrăştie miraculos plictisul şi banalitatea umbletului în vapor pe o cale acvatică fără viaţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau