Invitaţia la fireasca verticalitate
Dimensiune font:
În acest an calendaristic, perioada liturgic-ortodoxă numită Triod, care precede Sărbătoarea Învierii Domnului, începe pe data de 9 februarie. În prima duminică a Triodului, se lecturează pilda evanghelică a vameşului şi a fariseului, cea care a dat şi numele duminicii. Este o frumoasă invitaţie la fireasca verticalitate, adresată omului de oricând şi de oriunde.
Deşi pare oarecum banală, pilda despre vameşul onest, şi fariseul fals, nu este, în miezul ei, deloc neglijabilă. Mai întâi, atrage atenţia fraza de început a ei: „Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta” (Luca 18:9). Deci, Hristos a rostit pilda cu destinatari clari. A vizat pe cei care se auto-considerau drepţi, dispreţuindu-şi semenii. Continuarea, adică pilda în sine, este celebră, căci până astăzi a rămas în uz cuvântul peiorativ „fariseu”: „Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18:10-13). Concluzia pildei este: „Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 18:14).
În afară de faptul că antiteza vameş-fariseu va fi fost făcută pentru a-i umili pe fariseii timpului respectiv, ea are şi un tâlc mereu valabil, pentru orice fiinţă umană: a fi moral, a face bine, a fi un om bun este firescul, dacă ai aspiraţii şi atitudini conforme unei minţi şi conştiinţe sănătoase. Nu este un favor făcut lui Dumnezeu sau altcuiva. De aceea, nici nu este cazul să „faci caz” de asta. Şi invers: a nu face binele, a te comporta imoral, nedrept, împotriva legii minţii şi a conştiinţei sănătoase, este nefiresc. şi trebuie să „faci caz” de asta. Tu însuţi, înainte de toate. Căci dacă nu te preocupă pe tine însuţi faptul că te afli în nefiresc, atunci zadarnic şi inutil îi preocupă pe alţii. Verticalitatea autentică, neprefăcută, a omului începe de la sine însuşi. Există, desigur, şi posibilităţi de impunere a verticalităţii, fie ea şi absolut formală, neautentică. Sunt metode coercitive. Pe care le aplică, uneori, şi Dumnezeu Însuşi omului, pentru a-l opri din afundarea în nefiresc; sau societatea, atunci când nu este şi ea doborâtă de povara propriului nefiresc. Iar cu cât mai firesc este fiecare om, cu atât mai firească devine şi societatea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau