Jan Karski – Un martor obisnuit

default

Dimensiune font:

| 31-10-2012 16:45

jan karski “Martor este oare cel care vorbeşte? Martor este în primul rând cel care a văzut“.

Jan Karski este martorul care a văzut atrocităţile însă nici după 35 de ani nu reuşeşte să povestească fără sa izbucneasca in plans.

Am fost, sunt şi voi fi atras de realitatea crudă şi tragică a celui de-al doilea război mondial. Subiectul evreilor măcelăriţi fizic şi psihic revine mereu şi încearcă să nu lase necunoscută povestea lor nici unei generaţii.
Mă întreb cine doreşte să citească în puţinul timp liber o carte udată în lacrimi, o carte despre oameni aduşi la stadiul de animale, degradaţi pe scara evoluţiei. Nu poţi să parcurgi această carte şi să nu te întrebi ce-ai fi făcut dacă erai acolo. Trebuie să ne simţim vinovaţi ca oameni de o istorie care ne aparţine şi nouă, o istorie care nu ne poate lăsa indiferenţi.

Fost curier al guvernului polonez în exil, Jan Karski este mesagerul a doi lideri evrei din ghetoul din Varşovia anului 1942. Mesajul este pentru Aliaţi şi este despre ce li se întâmplă evreilor şi cum Hitler e pe cale să extermine întregul popor evreu. Jan Karski ajunge să cunoască condiţiile grele din lagărele ruseşti şi apoi din cele germane. Descoperă că moartea se află la fiecare pas şi că nu are nimic excepţional în ea. De asemenea răul e la fiecare pas şi e fără motiv.

Martor cheie al evenimentelor, Jan Karski este până la urmă un om obişnuit căruia i-a fost dat să facă publică imaginea unui adevăr negat de foarte mulţi: Holocaustul.

Citind cartea ai impresia că acest Jan Karski este un personaj născut din condeiul unui romancier de succes. Însă totul este pur şi simplu real. Destinul i-a pregătit o viaţă palpitantă, cu intrarea lui în rezistenţa poloneză, călătoria în Franţa unde atmosfera era încă voioasă, revenirea în Polonia cu fonduri pentru Rezistenţă. Tot ceea ce se întâmplă în continuare pare a fi desprins dintr-o peliculă de spionaj: microfilme, spioni, interogatorii violente, evadări spectaculoase, identităţi multiple.

Jan Karski este invitat să vadă cu proprii săi ochi oroarea ghetoului din Varşovia şi înfiorătorul adevăr ce se ascunde dincolo de betonul şi de sârma ghimpată ce înconjoară lagărul de la Izbica Lubelska.

Închei cu sentimentul că această poveste nu trebuie să înceteze să fie spusă pentru ca, cel puţin de această dată, istoria să nu se mai repete.

“Eu, Jan Karski, născut în 1914 la Łódź, în Polonia, în cel mai nefericit oraş din cea mai nefericită ţară, o ţară respinsă, năpăstuită, nu uit, continui cu încăpăţânare să nu uit“.

Lecturaţi această poveste despre omul care a opus rezistenţă naziştilor şi a traversat întreaga Europă cu un mesaj pentru Aliaţi.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei